Trei zile cu ninsori în România. Zonele în care se va depune strat de zăpadă

Ninsori

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, valabilă pentru majoritatea zonelor ţării.  

La munte şi în Moldova se va depune strat de zăpadă. Potrivit ANM, în intervalul 6 decembrie, ora 18.00 – 8 decembrie, ora 08.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere dinspre sud-vest.

„Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantităţile de apă vor fi de 10...15 l/mp şi izolat de 20 l/mp. La munte şi în Moldova vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, în celelalte regiuni, pe parcursul nopţii de miercuri spre joi (6/7 decembrie) vor predomina ploile, apoi vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va depune polei.

„Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia şi Dobrogea, cu viteze în general de 40...45 km/h”, a mai transmis ANM.

Citește și
zapada rusia
Moscova, acoperită de un strat de zăpadă record. Temperaturile din Siberia au coborât la minus 50 de grade Celsius
REPORTAJ. Ce nu spune ministrul Sorin Grindeanu despre Autostrada Sibiu – Pitești. Statul român n-a plătit încă nici un leu despăgubiri cetățenilor expropriați: „Ne trombonesc!”
Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin, ca URSS! Decizia luată de televiziunea de stat rusă cu privire la Jocurile Olimpice de la Paris
Rusia lui Putin, ca URSS! Decizia luată de televiziunea de stat rusă cu privire la Jocurile Olimpice de la Paris
Citește și...
Inaugurarea pasajului Europa Unită în Sectorul 4, un cadou în prag de sărbători pentru cetățeni. „Pare o investiție bună”
Inaugurarea pasajului Europa Unită în Sectorul 4, un cadou în prag de sărbători pentru cetățeni. „Pare o investiție bună”

La inaugurarea pasajului Europa Unită din Sectorul 4 al Capitalei, oamenii s-au gândit mai mult la sărbătorile de iarnă decât la trafic.

 

Moscova, acoperită de un strat de zăpadă record. Temperaturile din Siberia au coborât la minus 50 de grade Celsius
Moscova, acoperită de un strat de zăpadă record. Temperaturile din Siberia au coborât la minus 50 de grade Celsius

Iarna grea s-a abătut asupra Rusiei, unde temperaturile din unele părţi ale Siberiei au coborât până la minus 50 de grade Celsius, în timp ce viscolul a acoperit Moscova cu un strat de zăpadă record şi a perturbat zborurile.

„Foarte frumos, mai venim”. Iubitorii sporturilor de iarnă s-au distrat în oraș, pe patine. Nu au lipsit nici căzăturile
„Foarte frumos, mai venim”. Iubitorii sporturilor de iarnă s-au distrat în oraș, pe patine. Nu au lipsit nici căzăturile

Iubitorii sporturilor de iarnă, care nu au putut ajunge la munte în această minivacanță, s-au distrat în oraș, pe patine.  

Zelenski anunță că Ucraina a intrat într-o nouă fază a războiului
Zelenski anunță că Ucraina a intrat într-o nouă fază a războiului

Volodimir Zelenski, spune că războiul cu Rusia se află într-o nouă etapă, iar iarna ar urma să complice luptele, după o contraofensivă de vară care nu a dat rezultatele scontate din cauza lipsei persistente de arme şi de forţe terestre, relatează AP.

Recomandări
Ciolacu anunță că
Ciolacu anunță că "nu se măreşte TVA, nu se măreşte impozitarea". Când vor fi prezentate măsurile fiscale

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat, vineri, că pe 1 septembrie va fi prezentat un plan de reducere a cheltuielilor fiscale care nu va presupune şi mărirea TVA sau creşterea contribuţiilor sociale.

Viktor Orban se implică în problema aderării complete a României la Schengen. Promisiunea făcută de liderul de la Budapesta
Viktor Orban se implică în problema aderării complete a României la Schengen. Promisiunea făcută de liderul de la Budapesta

Tema întrării României în spațiul Schengen, pe cale terestră, a fost reluată, cu prilejul vizitei premierului maghiar, Viktor Orban, în România.

Atmosferă de poveste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Show total pe Sena | GALERIE FOTO
Atmosferă de poveste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Show total pe Sena | GALERIE FOTO

A sosit ziua cea mare. Ziua pentru care Franţa se pregăteşte de ani buni, pentru ca Parisul să găzduiască ceea ce se vrea a fi cea mai grandioasă ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice.