S-au extins în România punctele gastronomice locale. Ofertele cu care își ademenesc clienții

×
Publicitate

Punctele gastronomice locale, care promovează bucătăria tradițională, ajută economia în zonele rurale. Gazdele care ne invită la masă cresc animale și cultivă legume, dar oferă și camere de închiriat, plimbări cu bicicleta sau caii.

În toată țara sunt acum peste 300 de puncte gastronomice, în condițiile în care, în urmă cu șase ani, erau doar 16.

În Vama Buzăului, în județul Brașov, sunt 22 de puncte gastronomice locale. Le recunoaștem după semnul de la poartă, dar sunt promovate și de centrul de informare turistică. Meniul, format din ciorbă, fel principal şi desert, costă 80 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copii. În weekend, în curte, ajung și 60 de oameni la masă.

Denisa Nae, turist: „Te simți altfel, te simți de-al casei... "

Ionuț Bostan, turist: „A fost mâncarea foarte bună de prima dată și am zis nu, mergem acolo!"

Iar succesul lor a contribuit la dezvoltarea comunităților rurale. Astfel, mai multe familii au o sursă de venit şi nu îşi mai caută de lucru la oraș.

Nicoleta Burlac, reprezentantul unui punct gastronomic: „Avem vacă, porci, găini, iepuri, tot ce trebuie, oi. Mâncarea pe care o punem pe masă are gust."

Unii proprietari încearcă să-i atragă pe clienți cu diverse oferte. Una dintre ele, plătești o dată, mănânci cât vrei.

Ana-Maria Silaghi, reprezentantul unui punct gastronomic: „Dacă cineva dorește trei porții de ciorbă, primește trei porții de ciorbă, la felul doi la fel, la desert la fel"

Rezervările se fac, de regulă, pe bază de programări.

Anca Vlad, reprezentant punct gastronomic: „Și pe weekend ar fi bine cu programare, că dacă e fluxul mare, capacitatea nu e atât de mare."

În toată țara sunt acum 316 puncte gastronomice locale, potrivit ANSVSA.

2018 - 16

2019 - 47

2020 - 91

2021 - 162

2022 - 241

2023 - 316

Cele mai multe - în Brașov, Tulcea și Sibiu.

Brașov - 82

Tulcea - 42

Sibiu - 26

Alba - 25

Hunedoara - 15

Ajutată de autorități, Asociația Gastro Local a creat un site unde pot fi găsite. Însă nu toate punctele gastronomice s-au înscris acolo. Între timp, în unele locuri au apărut și afaceri noi. Localnicii au dezvoltat conceptul de "camere la munte", pentru a reține turiștii cât mai mult timp la ei.

Natalia Florea, reprezentant camere de închiriat: „Dacă intră întâi la un punct gastronomic și nu au cazare sunt dirijaţi către cazare"

În afară de bucătăria locală, vizitatorii pot încerca și alte experiențe: plimbări cu calul său căruța, picnicuri, închirieri de biciclete sau glamping.  

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62458922
Punctele gastronomice locale, o opțiune ieftină pentru turiștii care nu vor să mănânce la restaurant. Cât costă o masă

Punctele gastronomice locale - care promovează bucătăria tradițională - ajută economia în zonele rurale.

 

62458700
Românii vor lua cu asalt litoralul de Rusalii. Câte persoane sunt așteptate la mare în weekendul prelungit

Se anunță cel mai aglomerat weekend de la debutul sezonului, pe litoral. Este și sărbătoarea Rusaliilor și mulți au liber luni de la serviciu. 80.000 de turiști sunt așteptați la mare. Majoritatea vor sta în Mamaia și Eforie Nord.

62458465
"Vacanța rece", noua tendință apărută în turism. Destinația de vis preferată de tot mai multe persoane

Verile devin tot mai călduroase în Europa, iar multe persoane aleg destinații de vacanță mai răcoroase, unde temperaturile depășesc cu greu 20 de grade Celsius.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.