Pasagerul unui zbor Ryanair s-a urcat în avion și s-a trezit în altă destinație. Cum a explicat compania incidentul

62459864
Getty

Un pasager Ryanair s-a îmbarcat în avionul greșit și s-a trezit într-o altă destinație. Trebuia să ajungă în Paris, Franța, dar a ajuns în Benidorm, Spania.

 

Jem Maybank a călătorit de pe aeroportul Leeds Bradford din Anglia la ora cinci dimineața. Aceasta trebuia să ajungă în Paris pentru o scurtă vacanță.

Femeia în vârstă de 30 de ani s-a îmbarcat din greșeală în zborul greșit. A greșit poarta, dar personalul i-a scanat cartea de îmbarcare.

La bordul avionului, femeia a sesizat că locul pe care îl rezervase ea nu exista. Confuzia a fost explicată de personalul de bord. Asta se poate întâmpla uneori atunci când aeronavele sunt schimbate.

Inclusiv călătoria a fost mai lungă. Pasagera a crezut că avionul a avut întârzieri din cauza turbulențelor.

Abia când a aterizat pe aeroportul din Alicante, pasagera și-a dat seama că a greșit zborul.

Reprezentanții companiei Ryanair spun că este responsabilitatea fiecărui pasager să se asigure că se îmbarcă în aeronava corectă.

„Acest pasager a rezervat să călătorească de la Leeds Bradford la Paris sâmbătă, 22 iunie, dar a trecut prin poarta greșită și în schimb s-a îmbarcat într-un zbor spre Alicante. Este responsabilitatea fiecărui pasager să se asigure că se îmbarcă în aeronava corectă. Există mai multe puncte de contact care informează pasagerii cu privire la destinația aeronavei, inclusiv semnalizarea de la poartă și anunțurile dinaintea plecării fiecărui zbor. La sosirea în Alicante, acest pasager a anunțat echipajul că s-a aflat pe zborul greșit și Ryanair a aranjat imediat ca pasagerul să fie reacomodat pe următorul zbor disponibil către Paris, care era programat să plece din Alicante mai târziu în aceeași zi”, a declarat un purtător de cuvânt al Ryanair.

Femeia susține în schimb că greșeala ei ar fi trebuit să fie semnalată de personal.

„Am fost grăbită. Căutam poarta spre Paris Beauvais. Am văzut că era poarta 6 sau ceva de genul ăsta, dar asta era de la distanță. Am mers spre poartă și am așteptat la coadă. Personalul mi-a scanat biletul de îmbarcare, codul QR, și l-a citit. Nu cred că am fost atentă să fiu sinceră. Aveam locul 34A și nu exista. I-am arătat unui membru al echipajului de cabină. Mi-a spus doar „uneori se întâmplă asta când schimbăm aeronava", a povestit femeia, conform Mirror.

Femeia susține că este posibil să fi confundat numerele porții.

„Mi-au aranjat un zbor gratuit, ceea ce a fost bine. Nu știu cum s-a întâmplat. Poate că numărul porții s-a schimbat în timp ce eu așteptam", a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62461251
Ce prețuri sunt la hotelul lui Hagi, din Mamaia. Un sejur la Iaki depășește și 3.000 de euro

Un sejur la hotelul Iaki din Mamaia, deținut de Gheorghe Hagi, poate depăși și 3.000 de euro, în condițiile în care unitatea de 4 stele a raportat pentru anul trecut cele mai mari afaceri de la deschiderea sa, în 1999.

 

62461021
100.000 de turiști sunt la mare, în a doua zi de Rusalii. Cât costă cazarea în extrasezon

Litoralul este plin și luni, în ultima zi de vacanță de Rusalii. Sunt 100.000 de turiști care profită de briza de la malul mării, înainte să se întoarcă la canicula din orașe!

62460934
Cum poți primi 30.000 de EURO ca să te muți în Toscana, una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei

Cumpărarea unei case în Toscana rurală se află pe lista de dorințe a multor oameni, însă proprietățile imobiliare din regiune sunt extrem de scumpe.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.