Mirel Rădoi, testat pozitiv cu Covid-19: "Îmi doresc să fie o eroare"

62020846

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a fost depistat pozitiv la noul coronavirus în urma testului efectuat luni la Casa Fotbalului, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Fotbal.

"Am efectuat luni, 15 martie, un test Covid care, din păcate, a ieşit pozitiv. Nu am simptome acum. Îmi doresc din tot sufletul să fi fost o eroare sau, în cel mai rău caz, ca perioada de 14 zile să fie aproape de final în cazul meu astfel încât să putem începe normal pregătirea partidelor", a declarat Mirel Rădoi, conform unui comunicat al FRF.

În aceste condiţii, conferinţa de presă programată să se desfăşoare miercuri, 17 martie, la Casa Fotbalului, cu prilejul startului preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, nu va mai avea loc.

Selecţionerul va efectua teste suplimentare în următoarele zile pentru clarificarea situaţiei, precizează FRF, citată de Agerpres.

Echipa naţională de fotbal a României va disputa trei partide în luna martie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022: România - Macedonia de Nord (25 martie, ora 21:45), România - Germania (28 martie, ora 21:45) şi Armenia - România (31 martie, ora 19:00).

România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62179277
Mesajul lui Pele după ce Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului
Cu 770 de goluri înscrise în meciurile oficiale, Cristiano Ronaldo a revendicat titlul de cel mai bun marcator din istoria fotbalului.
62178566
Robinho, condamnat la 9 ani de închisoare pentru un viol în grup. Și-a ”umilit brutal” victima
Fotbalistul Robinho, fostul star al echipelor Real Madrid, Manchester City și AC Milan, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru rolul său într-un viol în grup care a avut loc în 2013.
62163162
FRF: Sancţiunea primită de arbitrul Sebastian Colţescu nu se aplică la nivel naţional
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, marţi seara, pe site-ul său oficial, că sancţiunea primită de arbitrul Sebastian Colţescu din partea UEFA, şi anume suspendarea până la finalul sezonului, nu se aplică la nivel naţional.