Halep ratează turneul de la Roland Garros din cauza accidentării. „Sunt șanse mici să particip”

×
Publicitate

Simona Halep a revenit, vineri, în România, după ce a evoluat şi s-a accidentat la turneul de la Roma. Sportiva se deplasează cu greutate, ajutată de o cârjă.

Simona a declarat că sunt șanse mici să participe la Roland Garros (30 mai - 13 iunie), iar obiectivul ei este să se refacă până la JO de Tokyo (23 iulie - 8 august).

"Mă tratez în ţară, am încredere în medicii de aici. În această perioadă nu pot să fac nimic, va fi o perioadă destul de dificilă, dar moral sunt bine, o iau ca atare şi accept ceea ce s-a întâmplat. Obiectivul este să fiu bine până la Olimpiadă. (n.r. - despre participarea la Roland Garros) Încă nu s-a decis, dar sunt mici şanse să particip la Paris. Eu mereu sper şi cred că totul este posibil, însă nu mă voi grăbi pentru că este o accidentare periculoasă şi nu vreau să stau luni de zile cu această problemă. Bineînţeles că este o dezamăgire foarte mare, dar mai am câţiva ani în faţă şi bine că s-a întâmplat acum şi nu s-a întâmplat la 25 de ani, pentru că este o accidentare destul de gravă. Sper să se mai întâmple peste vreo zece ani, dacă voi mai juca. De fiecare dată când am avut o mică problemă, am revenit mai bine. Primele două zile trebuie să stau ca să se aşeze tot ce e pe acolo, prin înăuntru... După zece ani în care joc săptămână de săptămână la cel mai înalt nivel, cred că şi uzura şi-a spus cuvântul, dar nu pot să spun că m-am simţit obosită, chiar îmi revenisem după Madrid şi mă simţeam bine fizic şi ca tenis. Se întâmplă, din câte am înţeles, e prima oară pentru mine, nu este uşor de gestionat. (n.r. - despre Kerber) Angi este o fată deosebită şi ne înţelegem foarte nbine, am jucat de atâtea ori, aşa că deja suntem prietene, s-a purtat foarte frumos cu mine şi îi mulţumesc pentru asta. Am primit foarte multe mesaje de la oameni drăguţi şi pot să le mulţumesc şi pe această cale, am simţit şi tristeţea lor totodată, dar sunt oameni frumoşi şi le mulţumesc că sunt alături de mine în momentele acestea. Medicii mi-au spus că o să fie bine şi că o să mă recuperez", a declarat Halep, la sosirea pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, potrivit News.ro.

Simona Halep a anunţat, vineri, că în urma unui RMN făcut la Roma s-a relevat că are o mică ruptură la gamba stângă, dar a subliniat că va face totul pentru a reveni cât mai repede pe terenul de tenis.

"După un RMN aici la Roma pot confirma că am o mică ruptură la gamba stângă. Voi zbura acasă astăzi şi voi începe recuperarea în piscină şi sală de gimnastică luni. Rămân pozitivă şi voi face tot ce pot pentru a-mi grăbi revenirea. Mulţumesc din nou şi ne vedem curând", a scris Halep pe reţelele de socializare.

https://www.facebook.com/simonahalep/posts/314330893390031

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep eeste deţinătoarea trofeului la Roma şi fusese direct acceptată în această fază a competiţiei.

La 6-1, 3-3, în momentul în care Kerber avea 30-0, pe serviciul ei, Halep a acuzat o accidentare la gamba stângă după ce a returnat o minge şi a cerut imediat intervenţia fizioterapeutului. Cu dureri mari şi cu lacrimi în ochi, sportiva din Constanţa a ajuns cu greu la bancă şi a luat decizia de a se retrage.

Simona Halep a părăsit terenul şchiopătând, ajutată de două persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Halep a primit rezultatul RMN-ului efectuat în Italia. Cât de gravă e accidentarea de la Roma

Simona Halep, 29 de ani, locul 3 WTA, a anunțat, vineri, că RMN-ul pe care l-a efectuat în Italia a confirmat faptul că a suferit o ruptură musculară în timpul meciului cu Angelique Kerber, din turul al doilea al turneului de la Roma.

Din 15 mai suporterii se pot întoarce pe stadioane. Anunțul făcut de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat mai multe etape de relaxare în ceea ce priveşte măsurile impuse pentru a combate pandemia de COVID-19, prima urmând să intre în vigoare începând cu data de 15 mai.

VIDEO. FC U Craiova a promovat în Liga 1. Jucătorii au încins hora pe „Ion Oblemenco”

FC U Craiova 1948 şi-a asigurat promovarea în Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate, 0-0, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, joi, în etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.