Ceremonia a fost oficiată de președintele European Aquatics, Antonio Silva, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, potrivit Agerpres.
Popovici, care va împlini 22 de ani peste o lună, a avut un an 2025 de excepție. Sportivul pregătit de Adrian Rădulescu a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de la Singapore, în probele de 100 m (46 sec 51/100, nou record al competiției, nou record european și nou record național) și de 200 m liber, iar la Campionatele Europene de tineret de la Samorin și-a trecut în palmares trei medalii: două de aur (100 m liber și 200 m liber) și una de bronz (50 m liber).
David Popovici, după al treilea aur european
Popovici a reacționat imediat după ce a reușit a doua mare performanță de la Campionatul European de natație din 2026 și s-a declarat mulțumit de ceea ce a făcut la Paris.
Înotătorul a spus că abia așteaptă să se relaxeze, pentru că a avut parte de o perioadă de pregătire intensă pentru acest Campionat European.
„Sunt foarte fericit. Pentru mine, mă ajută să-mi demonstrez că nu sunt numai bun și atât, pot să fiu și consecvent, pot să fiu constant la cel mai înalt nivel, iar asta este mai greu decât să ajung în top o dată. Sunt foarte mândru de mine și de echipa mea. E o provocare care m-a lovit începând cu îndeplinirea celui mai mare obiectiv al meu, să devin campion olimpic.
Acum nu înot pentru obiective și titluri, ci pur și simplu de dragul de a excela, de dragul performanței, de dragul excelenței. Oricât de bun prieten ești poate cu adversarii, și eu sunt prieten cu foarte mulți, în momentul în care ajungi să concurezi împotriva lui, n-ai cum să... Folosesc un cuvânt dur, dar trebuie să-i detești din tot sufletul pentru a reuși. Am controlat cursa. Am acum trei duble în aceste două probe și va trebui să celebrez.
Deși nimic nu e dat, nimic nu e sigur, trebuie să ai o încredere mare în tine. Trebuie să ai o încredere nebunească în tine. Trebuie să spui că vei câștiga.
Voi sta mult prin țară, că am călătorit mult în acești ani. Vreau să mă duc la munte, vreau să mă duc cu motorul, cu mașina, vreau să mă bucur de viață. Deși înotul este una dintre cele mai importante părți din viața mea, nu e viața mea. Înotul este poate un hobby la care sunt foarte bun.
O să merg să mănânc ceva bun. Le-am și făcut semn alor mei după cursă să mergem să mâncăm ceva bun. Să avem o cină toți. Pot să mă culc la ce oră vreau acum, ăsta e un privilegiu”, a declarat David Popovici la TVR Sport.
L’Equipe, după ce David Popovici a scris istorie
„Mai mult ca niciodată, regele sprintului”, a notat L’Equipe după ce David Popovici a scris istorie la Campionatul European de la Paris, câștigând și finala la 200 m liber.