Darren Cahill, mesaj de susținere pentru Halep: Nu există nicio șansă ca ea să fi luat intenționat vreo substanță interzisă

62297662
Profimedia

Antrenorul australian Darren Cahill, de numele căruia se leagă cele mai mari performanțe obținute de Simona Halep, a oferit prima reacție în legătură cu scandalul de dopaj în care este implicată fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon.

 

 

 

Spre deosebire de Patrick Mouratoglou, care s-a rezumat să spună doar "Te susțin sută la sută în această luptă, Simona, Până la capăt", Cahill a transmis un mesaj lung, în care a explicat cum reacționa Halep ori de câte ori era nevoită să ia un medicament. 

"Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona Halep, vreau să vorbesc despre persoana pe care o cunosc și despre sportivul cu care am lucrat timp de 6 ani. 

În primul rând, și cel mai important, nu există nicio șansă ca Simona să fi luat cu bună știință sau intenționat vreo substanță de pe lista celor interzise. Nici una. Zero.

Este un sportiv care se stresa legat de orice îi era prescris de către un medic (ceea ce se întâmpla rar) sau despre orice supliment pe care-l lua sau pe care lua în calcul să-l consume. Simona spunea mereu 'Te rog, verifică asta de două sau de trei ori, pentru a fi siguri că este legal, sigur și că e permis. Dacă nu ești sigur, nu îl iau'. 

Ambii credem în programul de testare al Agenției Internaționale de Integritate și mereu discutam despre numărul de dăți în care a fost testată, atât în turnee, cât și în afara lor. A făcut-o fără să se plângă, fiind sigură că și alți atleți erau testați la fel de des. Era important pentru ea să concureze împotriva unor sportivi era important pentru ea. Este important pentru toată lumea. Integritatea Simonei este impecabilă. 

Respectă oamenii, iubește jocul și mereu a fost umilă și o campioană abordabilă. Am privit cu mândrie la persoana care a devenit, care s-a maturizat și văzând compasiunea pe care a arătat-o. Nu vorbesc despre lucrurile pe care le vede lumea tenisului, vorbesc despre bunătatea și atenția ei pe care puțini au fost norocoși să le simtă. Sunt geniul de acțiuni făcute din dragoste, nu din publicitate.

Onestitatea a fost mereu una dintre cele mai puternice calități, dar și cea mai mare slăbiciune. Râdeam mai mereu despre faptul că ea nu se poate preface și nici măcar nu poate spune o minciună nevinovată. Dacă o întrebați ceva la conferința de presă, ea scapă un răspuns sincer. Toată lumea îi poate vedea mereu starea, indiferent dacă e bună sau rea.

Asta e Simo. Primești exact ceea ce vezi. A construit o carieră și o moștenire incredibile în timp ce mergea pe calea cea grea. Calea corectă.

Va urma un proces care va răspunde la multe întrebări. Cum a spus Simona, acum începe cel mai greu meci din cariera ei. Cred în ea. Mereu am crezut și, cu sinceritate, niciodată nu am crezut mai mult ca acum. Sunt alături de Simo", a scris Darren Cahill pe Instagram. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62297579
Fost medic la Dinamo, atac la Simona Halep: "Nu te mai da 'contaminată', că nu suntem într-un film prost"

Vestea că Simona Halep a fost depistată pozitiv continuă să stârnească. În timp ce jucătoarele de tenis din România sunt alături de fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon, doctorul Adrian Motoacă se află în tabăra contestatarilor sportivei.

62297543
Singurul mod în care Simona Halep poate beneficia de o reducere a perioadei de suspendare după ce a fost prinsă dopată

Simona Halep riscă o suspendare de cel puțin patru ani, dacă va fi găsită vinovată pentru dopaj.

62290557
Medic care a făcut studii pe medicamentul la care a fost depistată Halep: ”Exclud varianta că l-a folosit intenţionat”

Dr. Raluca Bobeică, medic primar nefrolog la Institutul Clinic Fundeni, a declarat pentru News.ro că a participat, la studii clinice privind medicamentul roxadustat - la care a fost depistată pozitiv Simona Halep. 

Recomandări
F 16 romania id53709 inquam photos octav ganea
Culmea ironiei. Deși românii primesc mai multe avioane F-16, piloții militari zboară mai puțin. Miruță: „Avem puțini piloți”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat într-un interviu pentru Pro TV că România are mai puțini piloți decât avioane de luptă și a recunoscut faptul că orele de zbor ale militarilor au scăzut constant din 2022 până în 2025.

Kimberly guilfoyle gettyimages 2216537913
Reacția Atenei după ce ambasadoarea SUA în Grecia a spus că americanii ar fi contribuit la „căderea” Guvernului României

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Pavlos Marinakis, respinge relatarea WSJ, spunând că nu s-a pus niciodată problema unei amenințări la adresa guvernului grec și că așa ceva nu ar fi fost tolerat.

Agerpres siegfried muresan conferinta parlament
Miniștrii lui Siegfried Mureșan, audiați în Parlament. Doar două avize pozitive date de comisiile de specialitate

Şase miniştri din Cabinetul propus de Siegfried Mureşan sunt audiaţi luni în comisiile de specialitate. După cinci audieri, parlamentarii au dat un aviz pozitiv doar pentru Tanczos Barna și Alexandru Nazare.