Un nou sfânt va fi introdus în calendar. Când va fi sărbătorit Nichifor cel Lepros și de ce s-a luat această decizie

62203965
basilica.ro

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis introducerea în calendar a unui nou sfânt: Nichifor cel Lepros. Acesta va fi sărbătorit în fiecare an pe 4 ianuarie.

La ultima ședință a Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, când s-a luat decizia, Patriarhul Daniel a spus că Sfântul Nichifor s-a bucurat de „o popularitate deosebită (în rândul românilor – n.red.) mai ales în timpul pandemiei întrucât el a suferit de lepră și a fost răbdător, și milostiv, și smerit și Dumnezeu i-a dat darul vindecării celor bolnavi”, notează Basilica.

Nichifor cel Lepros s-a născut în 1890, în Creta. El a fost crescut de bunicul din partea tatălui, după ce a rămas orfan.

Primele semne ale bolii au apărut când acesta avea 13 ani. El a plecat în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria, dar, întrucât boala a înaintat, a cerut sfatul unui arhiereu ortodox, care l-a îndrumat spre Cuviosul Antim Vaianos (†1960, canonizat în anul 1992 și prăznuit în 15 februarie), care slujea la leprozeria din Hios.

Când avea 24 de ani, el a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim, care l-a făcut monah și i-a dat numele de Nichifor, care înseamnă “purtător de biruință”, în limba greacă.

Basila precizează că, deși boala avansa, Nichifor “şi-a trăit viaţa în ascultare, în post și rugăciune”.

În anul 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor și ceilalți pacienți au fost mutați în centrul pentru leproși Sfânta Varvara din Egaleo, la vest de orașul Atena.

"În acea vreme, sfântul avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră afectați de boală. Mulți credincioși au început să vină la monahul Nichifor să îi ceară binecuvântarea. Țintuit la pat, chinuit de dureri și aproape orb, sfântul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el", informează Basilica.

El a murit pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 de ani și a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2012, fiind sărbătorit în data de 4 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62194357
Armand anunță că a semnat un contract pentru ridicarea unei părți din gunoiul din Sectorul 1. Cât costă

Administraţia Domeniului Public Sector 1 a achiziţionat servicii de colectare, transport şi tratare/eliminare/depozitare a 100 de tone de gunoaie în aria Sectorului 1.

62203853
Dezmembrările ilegale de mașini, afaceri prospere, dar poluante și cu risc mare pentru șoferi

Dezmembrările ilegale de mașini au devenit o afacere prosperă în România. Este semnalul de alarmă tras de Garda Națională de Mediu, care a descoperit mai multe ateliere ilegale la periferia orașelor.

62203749
Festival de astronomie în București. Vizitatorii au putut observa corpurile cereşti cu telescoape profesionale

Ne-am obișnuit cu festivalurile de muzică, de modă sau mâncare, dar să știți că există și un festival de... astronomie. Este vorba despre "AstroFest", un eveniment găzduit într-un parc din Capitală.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.