Prima expoziție NASA din România. Ce exponate pot fi admirate la "Space Adventure"

×
Publicitate

Peste 100 de exponate NASA, inclusiv rachete și o capsulă de antrenament folosită de astronauții misiunii Apollo, au fost aduse la București, pentru o expoziție dedicată pasionaților de știință și fizică.

Aproape 3 milioane de oameni au admirat până acum obiectele în mai multe ţări europene. Reprezentanții NASA încearcă să promoveze astfel importanța călătoriilor în spațiu şi să prezinte publicului primele rachete spațiale și experiențele astronauților americani.

Rachete, capsule spațiale, simulatoare de zbor sau costumele astronauților NASA vor putea fi admirate de săptămâna viitoare la prima expoziție NASA din România.

Giorgio Castagnera, Nasa Visitor Center: "Ce vrem noi să prezentăm prin această expoziţie este tot acest proces, de la începuturile erei spaţiale până în prezent, şi să le oferim tinerilor posibilitatea de a fi un astronaut, într-o bună zi, dacă sunt pasionaţi de domeniu. Dar şi să le explicăm toate investiţiile făcute de marile ţări în zona cercetare".

Tot din Statele Unite a fost adusă și o capsulă de antrenament folosită, între anii 50 și 70, pentru pregătirea astonauților care au luat parte la misiunea Apollo. Vizitatorii expoziției vor vedea astfel cum arată interiorul capsulei și vor putea auzi în același timp și vocile autentice ale celor care au coordonat misiunea.

Capsula Casper a mai fost prezentată până acum și în Polonia, Ungaria, Danemarca, Israel și Belgia, iar după vizita din România va ajunge și în Spania, Brazilia și Italia.

Giorgio Castagnera, Nasa Visitor Center: "Odată ce aţi vazut toata expoziţia urmează partea cea mai interesantă pentru copii, dar şi pentru adulţi. Poţi vedea exact ce înseamnă să fi un astronaut. Avem mai multe simulatoare. Avem cinci tipuri de simulatoare, lansatoare de rachete".

Expoziția "Space Adventure" va fi deschisă publicului între 6 iulie și 15 octombrie, la Romexpo, iar cei pasionați de călătoriile în spațiu vor plăti între 40 lei și 200 lei pentru bilet.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Citește și...
Viorel Pașca vrea să transforme azilele ilegale în „locuințe protejate”. Răspunsul primit de la DSP

Bihoreanul Viorel Pașca a anunțat miercuri seară că a primit un răspuns din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) la solicitarea privind autorizarea activității centrului din Dumbrava.

Lege: Victimele Mineriadei 13-15 iunie 1990 primesc indemnizație 5.000 lei/lună, medicamente gratuite, pensionare mai devreme

Victimele Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 vor avea dreptul la o indemnizaţie reparatorie lunară de 5.000 de lei, acces la tratament medical şi medicamente în regim gratuit şi se pot pensiona cu cinci ani înainte de vârsta standard, conform unei legi.

Metrorex extinde accesul bicicletelor și trotinetelor la metrou, din 15 iulie. Care sunt intervalele orare

Compania Metrorex extinde intervalul în care utilizatorii de biciclete și trotinete au acces cu aceste vehicule în metroul bucureștean. Este un proiect-pilot menit să încurajeze transportul sustenabil.

Recomandări
Cod galben de caniculă în România. Temperaturi de 37 de grade. Cum va fi vremea în Capitală | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 16 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 22:00, prin care anunță extinderea și intensificarea unui val de căldură în mare parte din România. 

Un nou record. România, condusă de un Guvern demis de 72 de zile. Bolojan, cel mai longeviv premier interimar de la Revoluție

Interimatul lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria este, de pe 16 iulie, cel mai lung din perioada postdecembristă. Cabinetul rămas cu atribuții limitate după moțiunea de cenzură din 5 mai 2026 a depășit precedentul de 71 de zile al lui Emil Boc în 2009.

Cum funcționează sistemele de monitorizare a șoferului, care devin obligatorii. Nu stochează imaginile

Începând de luna aceasta, toate mașinile care se vând în Uniunea Europeană trebuie să aibă un sistem dedicat pentru monitorizarea șoferului.