Ministerul Educatiei: La clasele pregatitoare nu vor preda cadre didactice debutante

60579639

Ministerul Educatiei anunta ca la clasele pregatitoare, care vor functiona, in premiera, din anul scolar 2012-2013, nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascali urmand sa fie realizata prin transferuri si detasari.

"Exista un proiect de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea Legii Educatiei Nationale care prevede transferul si detasarea cadrelor didactice. Astfel, nu vor exista cadre didactice debutante care vor preda la clasele pregatitoare. De asemenea, a fost acreditat programul pentru formarea continua pentru cadrele didactice ce vor preda la clasele pregatitoare, realizat de Institutul de Stiinte ale Educatiei", se arata intr-un comunicat remis MEDIAFAX, marti, de Ministerul Educatiei.

Ministerul propune, de asemenea, un set de masuri pentru ca activitatea scolara sa se desfasoare in doua schimburi si pentru crearea unor reglementari care sa permita includerea unui numar suplimentar de elevi la clasele pregatitoare (maximum unul, doua locuri), in cazuri exceptionale, in beneficiul elevilor.

Referitor la materialele didacticepentru clasa pregatitoare, reprezentantii ministerului spun ca solutia "se afla pe agenda Guvernului".

Ministerul reaminteste, in acelasi comunicat, ca in ceea ce priveste mobilierul pentru clasele pregatitoare, sarcina achizitionarii acestuia va reveni scolilor.

"Scolile vor alege modalitatea adecvata de achizitie, evitandu-se astfel riscul ca mobilierul sa nu fie la dispozitia elevilor la inceperea anului scolar. Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a intreprins toate demersurile pentru ca mobilierul destinat clasei pregatitoare sa respecte toate standardele de conformitate, siguranta si functionalitate raportat la cerintele europene pentru copiii de 6-7 ani", se arata in comunicat.

Numarul copiilor inscrisi in clasa pregatitoare si clasa I pentru anul scolar urmator, 127.665 si respectiv 171.885, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educatiei, este aproape identic cu cel al prescolarilor care au fost recenzati.

In vederea inscrierii in invatamantul primar, au fost recenzati 298.825 de copii, dintre care 127.492 pentru clasa pregatitoare si 171.333 pentru clasa I, potrivit datelor prezentate agentiei MEDIAFAX de reprezentantii Ministerului Educatiei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
60579652
Balta Bucuresti. Cum cedeaza sistemul de canalizare al Capitalei, neschimbat de un secol

Bucurestiul este un oras descoperit in fata ploilor. Si ne-am convins de asta, vineri. A fost suficient sa cada 28 de litri de apa pe metru patrat intr-o singura ora ca toate intersectiile s-au transformat in lacuri de acumulare.

60219859
42% dintre romani sar peste micul dejun, iar cina a devenit masa principala a zilei

Viata la oras este din ce in ce mai agitata si tocmai de aceea, o parte dintre noi si-au schimbat obiceiurile alimentare. In graba catre serviciu, tot mai multi sar peste micul dejun, dar nu si peste cina, care a devenit masa principala a zilei

60579462
Fenomen inexplicabil la Galati. "S-a auzit ca un vuiet si am crezut ca vine cutremurul". VIDEO

Surpriza de proportii marti, la Galati, unde, ca din senin, s-a creat un crater intr-o sosea. Asfaltul turnat acum un an a inceput sa se adanceasca si dedesubt a aparut o groapa uriasa.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.