Fiul președintelui sirian Bashar al Assad, la Olimpiada Internațională de Matematică de la Cluj

61964457

Hafez al Assad, fiul președintelui Bashar al Assad, face parte din delegația Siriei la Olimpiada Internațională de Matematică de la Cluj, a confirmat șeful Inspectoratului Școlar Județean Valentin Cuibus.

Hafez al Assad a participat și la ediția trecută, în Brazilia, unde s-a clasat pe locul 528 din 615 participanți, ultimul din delegația țării sale.

”În momentul acesta, în delegația Siriei e înscris și el. Nu pot să confirm dacă vine, modificări pot apărea până în ultimul moment, dar listele finale se definitează până vinerea aceasta”, a declarat pentru actualdecluj.ro inspectorul Valentin Cuibus.

Delegația Siriei numără 11 persoane, între care și fiul președintelui. Inspectorul șef Valentin Cuibus spune că, deocamdată, nu au fost solicitate măsuri speciale de securitate,  dar că, acestea vor fi discutate la reuniunea forțelor de ordine care pregătesc desfășurarea în siguranță a competiției, programată peste o lună.

Olimpiada Internațională de Matematică are loc în perioada 3 - 14 iulie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61964394
Bookfest 2018. Cărțile preferate de români în acest an

Cartea care a revoluționat întreaga lume, "Sapiens", a cucerit și zeci de mii de români în ultimul an, iar la "Bookfest" s-a aflat în topul celor mai vândute volume.

61964360
Deznodământ pentru cele șase lebede găsite în stare critică într-o baltă cu reziduuri chimice

Cele 3 lebede din grupul care în urmă cu o lună şi jumătate a fost salvate dintr-o baltă cu reziduuri petroliere din judeţul Bihor şi-au revenit destul de bine ca să poată fi eliberate pe un lac din Mureş.

61964227
Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, dotat cu un ventilator cumpărat în urma unei acţiuni caritabile

Câte un pas mic dacă facem fiecare, binele se poate aduna!

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.