Concurenta mare la Medicina si Academia de Politie. Miercuri incep examenele de admitere

×
Publicitate

Siguranta locului de munca sau oportunitatea de a lucra intr-un spital din Occident i-au convins pe numerosi absolventi sa se incrie la Medicina si Academia de Politie.

Tinerii declara senini si optimisti ca vor schimba lumea. Experienta ne-a invatat insa ca dupa numai cativa ani de profesat in Romania tot ei isi fac bagajele si pornesc spre o viata mai buna, in alte tari.

Dar pana atunci se bat si 15 pe un loc fara taxe, la Politie.

La Universitatea de medicina si farmacie sunt inscrisi anul acesta peste 3.200 de candidati. Mai mult de jumatate dintre ei au optat pentru specializarea "medicina generala", unde sunt aproape cinci pe un loc. Iar toti promit acum ca vor ramane in sistemul sanitar romanesc.

Sistemul nostru sanitar are mare nevoie de specialisti, pentru ca tot mai multi pleaca in alte tari. In ultimii cinci ani, de exemplu, de pe bancile scolii au iesit 7.000 de medici, insa din sistemul sanitar peste 10.000 au ales sa munceasca in strainatate.

Concurenta este mare si la Academia de Politie, unde 15 fete se bat pentru un singur loc. Asta desi salariile din sistem sunt mici, iar politistii se plang zi de zi din pricina conditiilor precare de lucru.

La baieti e putin mai usor, ei sunt opt pe un singur loc. Cu toti, insa, extrem de hotarati sa faca din meseria de politist o cariera de-o viata.

Examenele de admitere la medicina si Academia de politie vor incepe miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60262105
Saptamani intregi fara ploaie. Culturile, compromise de cel mai secetos iulie din ultimii 50 de ani

Cu gandul la pamantul parjolit si cu lacrimi in ochi, zeci de oameni din Gorj au implorat duminica cerul sa le dea un strop de apa. De saptamani intregi nu a mai plouat asa ca i-au cerut preotului sa faca o slujba speciala pe malul raului.

60438896
Sistemul national antigrindina, structura de milioane de euro, pentru multi sefi si 9 sate protejate

Statul a cheltuit milioane de euro pentru sistemul national antigrindina. Dupa ani de eforturi, acest sistem protejeaza de caderile de gheata noua comune. In restul tarii, agricultorii sunt la mila cerului.

60381951
Primul sat eco din tara va fi construit in Apuseni. Proiectul initiat de un francez si o romanca

Un francez si o romanca s-au hotarat sa creeze o comunitate care sa respecte si sa protejeze natura. Au luat modelul asezarilor ecologice din Suedia, Anglia sau Franta si vor sa faca una in Muntii Apuseni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.