Cancerul pulmonar omoara un roman la 16 minute. Testamentul unui tanar fumator ucis de maladie
La fiecare 16 minute, un roman moare de cancer pulmonar, iar anual 33.000 de romani sunt dusi la groapa din cauza acestei maladii. Peste 80% dintre ei au fost fumatori.
Marius Ardeleanu, un tanar din Mizil, a lasat inainte de a pleca din aceasta lume un testament cutremurator. Desi in suferinta, s-a lasat filmat, fotografiat si intervievat. Ne-a primit in casa si in viata lui, pentru ca toti cei care ii vor citi povestea si care inca mai au o sansa sa renunte la fumat.
Alegeri 2024
07:17
Ghidul alegătorilor români din diaspora. 950 de secţii organizate în străinătate sau prin corespondenţă
07:13
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora: Cum poți vedea cea mai apropiată secție de votare
06:56
Alegeri prezidențiale 2024. A început votul în diaspora. Țara în care a fost deschisă prima secție
21:26
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi
“Sanatatea e cea mai importanta cand esti la bariera acolo nu te mai gandesti la nimic, te gandesti daca traiesti. Atat!” Sprijinit in cot, pe o masa fragila, in holul Institutului Ocologic Fundeni, Marius Ardeleanu isi spune diagnosticul: “am cancer la plamani cu metastaze in cap”. Vorbeste calm ca si cum si-ar fi acceptat deja destinul. In realitate ii e frica, dar nu vrea sa afle nimeni. E micul lui secret, pe care in momentele de singuratate il savureaza ca ultima gura de aer pe acest pamant. “Suntem nimeni. Viata e o scena noi suntem actorii”, spune Marius in timp ce asteapta sa intre in salon pentru o noua cura cu citostatice.
Marius Ardeleanu a jucat pe aceasta scena timp de 39 de ani. In rol de tata, sot, frate si fiu. Roluri jucate perfect, cu talentul omului care primise cam tot ce-si dorea de la viata. O familie frumoasa, o casa si o meserie pe care o iubea: era muzicant intr-o formatie de lautari.
Totul avea sa se schimbe intr-o zi de iarna. 20 ianuarie 2007
Se afla in serviciu la Politia Comunitara din comuna natala. Impreuna cu un coleg fusese sa stinga un incendiu pe camp, la marginea satului. Cand s-a intors la sectie a simțit ca-i fuge pamantul de sub picioare. “M-am apucat de manerul asta si am inceput sa fac crize, sa tremur, constient fiind. La un moment dat, cand m-au scos ei afara, nu mai eram constient. M-au resuscitat si m-au dus la spital”
Colegii l-au intors la viata si tot ei l-au dus la Spitalul Bagdasar Arseni, in Bucuresti. Primele investigatii aratau o tumora pe creier, asa ca medicii au decis sa-l opereze de urgenta. Sotia, fiica si fratele aflau insa la scurt timp ca de fapt suferea de cancer pulmonar, iar turmora de pe creier era metastaza.
"Am plans dupa operatie", isi aminteste Marius. "Am plans si la o saptamana dupa. Cand m-am vazut pe patul de spital, m-am gandit: “uite cum trec eu bariera pe luma cealalta aproape gol”. Undeva ma bucuram… “ Daca o fi sa nu ma mai trezesc are cine sa ma planga. E fata mea acasa. Doar ea poate sa ma planga, ma gandeam numai la ea. Ma gandeam ca totusi as mai fi vrut sa stau cu ea sa vad cum se realizeaza, parca mi se parea prematur, asa, sa plec.
Lupta cu boala
Acela a fost singurul lui moment de slabiciune. A plans de frica, de furie, de mila celor din jur. Apoi, si-a construit apararea: negarea unei boli atat de grave si speranta ca el va fi acel caz dintr-un milion care se vindeca. "Nu pot sa spun ca nu mi-e frica, dar vreau sa merg inainte, cu acelasi stil de viata. Poate trece, poate nu trece….Cred eu … de fapt din auzite si din experientele doctorilor sunt cazuri care se vindeca."
N-apuca sa-si incheie ideea pentru ca in salon intra medicul ce i-a dat aceste informatii. O primeste zambind, ca si cum ar vrea sa-i influenteze vestile care lui ii vor spune daca tratamentul da sau nu rezultate. "Analizele au iesit bine, ii spune doamna doctor, intorcandu-i zambetul. Mai aveti de venit in ziua a opta, iar in septembrie, pe 25 (n.r 2007) ar trebui sa faceti o tomografie. Ati facut RMN la cap si acum trebuie sa faceti la plamani. Sa vedem daca trebuie sa va operam sau sa faceti radioterapie. Tumorile de pe plaman n-au putut fi operate pentru ca erau prea mari."
E totusi multumit ca a scapat de tumorile pe creier, desi leziunile ramase aveau sa-l tina nopti intregi in stare de soc. In timp ce priveste spre perfuzie cum ii picura citostaticul in vene, Marius inchide ochii si-si povesteste cel mai negru cosmar trait aievea.
“Era unu si douazeci de minute. Si in somn sunt perioadele acelea de veghe si la un moment dat am simtit ca fac o criza. M-am speriat. Ma tineam de pat si banuiam ca e o criza epiletica. Am fost lucid o perioada si, la un moment dat, am simtit ca ma duc in neant. Atunci am zis: gata! Ma duc! Si atunci s-au oprit. Pe urma m-am masat… imi era frica sa ma ridic din pat."
In acele momente a simtit gustul fricii. Ii era teama sa deschida ochii, sa vorbeasca si sa gandeasca de teama ca un gest, oricat de mic, i-ar da de veste ca a plecat de pe lumea asta. Au fost multe momente cumplite, insa fiecare intoarcere la viata i-a dat putere sa lupte cu boala. “Daca nu te impacientezi, nu se intampla nimic. Voi lupta pana la capat. Sunt greu de ucis", spune razand, facand aluzie la Die Hard, unul dintre filmele lui preferate.
Si-a impartit viata in doua: inainte si dupa depistarea bolii. Uneori are impresia ca nu a trait in alt trup. Obsosit, preocupat sa aduca bani acasa, atent mai degraba la nevoie materiale Marius a uitat de el. De viata lui, de micile placeri. "Incepi sa apreciezi mai mult lucrurile care ti se pareau banale inainte: natura, iarba, acum am vazut ca au inflorit pomii. Pana acum mergeam numai cu capul in jos. Acum am vazut lucruri care mi se pareau banale. Ies dimineata, inspir mirosul florilor de cires si migdal." Se redescopera putin cate putin si ar vrea ca cei din jurul lui sa vada asta. Cred ca asta ii lipseste unui bolnav de cancer. Starea de normalitate. Te compatimeste. Cand il vezi ca se uita la tine si-i dau lacrimile ii dai mana si-i spui: “Ce? Eu nu sunt ca tine?” Asta e starea de normalitate.
Uneori se invinovateste, alte ori cauta vinovati. Insa atunci cand e doar el cu gandurile lui, Marius recunoaste: si-a autoprovocat boala. Erau nopti, pe vremea cand canta la nunti, in care fuma chiar si doua pachete de tigari. "Nu m-am dat in laturi de la a fuma. Era deja terminat un pachet si il cumparam pe al doilea. De dimineata pana seara, plus seara luam pentru a doua zi. Fumam in asa fel ca daca intra cineva taia cu cutitul. Era ca o ceata, dar eu nu simteam". Cand spune toate aceste povesti e deja de ani de zile nefumator. A tras din ultima tigara in momentul in care a simtit ca nu mai poate respira. Se intampla cu sase ani inainte de aflarea diagnosticului. “O tumora nu vine peste noapte, probabil ca aveam boala in corp, dar am ignorat semnele.”
Semnele
Un sfert dintre bolnavi n-au nici un fel de simptom care sa anunte boala. Marius a ignorat tusea seaca sau durerea din piept, doua dintre semne, insa si tusea insotita de expectoratii sangerii, respiratia zgomotoasa sau greoaie sunt alte semnale de alarma. In plus, nu-si mai facuse o radiografie pulmonara de 10 ani.
Nu si-a mai aprins de atunci nici macar o tigara, dar a continuat totusi sa fumeze, pasiv. In restaurante, atunci cand canta la nunti.
Romania, desi are norme europene care interzic fumatul in locuri publice, putini le respecta. In vreme ce americanii nu mai au voie sa fumeze in spatii inchise, iar nordicii vor sa interzica fumatul chiar si in masina personala, daca acolo se afla si un minor, romanii inca isi consuma viciul otravindu-i si pe cei din jur.
Otrava din tigari
Cercetatorii au descoperit ca multe dintre cele 4000 de chimicale descoperite in tigari sunt cancerigene. Benza-pyren-ul se afla in fiecare tigara si poate sa distruga ADN-ul din celulele plamanului, adica acea componenta a organismului care spune fiecarei celule cand sa se divida si cand sa moara. In momentul in care codul genetic se altereaza, celulele pot sa se divida incontrolabil, formand o tumora.
“Aceasta leziune improasca ca o fantana bucatile mici care merg catre parti ale organismului, iar creierul este unul dintre primitorii acestor metastaze care cresc si dau modificari", spune prof. dr. Rodica Anchel, seful Institutului Oncologic Bucuresti, care se arata ingrijorata de faptul ca cei mai multi pacienti ajung la tratament in stadiul terminal.
"Astfel de tumori apar in timp. Cei mai multi oameni care dezvolta cancer la plamani au fumat mult, timp de 20 sau 30 de ani, insa in ultimii ani numarul tinerilor diagnosticati cu aceasta maladie e din ce in ce mai mare. Este dovedit ca fumatul produce anumite modificari bronho-alvelolare si in urma compozitiei se produce o iritare repetata si repetata, mai ales la fumatorii cu peste 20 de tigari pe zi - facand sigur neoplazie pulmonare. Din nefericire, daca opresti fumatul si boala a aparut ea isi continua evolutia" sustine prof. dr. Vlad Ciurea, medicul care l-a operat pe creier pe Marius Ardeleanu.
In ultimii ani, sunt din ce in ce mai multi. 7000 de noi pacienti apar in fiecare an si in doar 13% dintre cazuri pacientii n-au fumat niciodata. Alte 30% dintre tipurile de cancer se pot asocia cu fumatul.
Pentru cei din jur, familie si prieteni, diagnosticul e la fel de dur. Oamenii pe care ii iubesc se topesc pe picioare macinati de boala. In cele mai multe cazuri, mor in cateva luni de la aflarea diagnosticului.
Statistici ale Societatii Romane de Pneumoftiziologie arata ca la fiecare 16 minute un roman moare de cancer pulmonar, la fiecare 16 minute o familie pierde un om drag.
In fiecare zi, in medie, 19 romani afla ca sufera de cea mai agresiva forma de cancer, cel pulmonar. Lor si celor din jur, nu le ramane decat speranta ca se va intampla o minune. “Daca ma insanatosesc, pot sa spun ca sunt un om fericit”, spune Marius razand, in timp ce sotia si fiica se uita la serialul lor preferat, Tanar si nelinistit.
Crede in sansa lui, mai ales atunci cand isi priveste copilul sau cand isi aude sotia facand planuri pentru batranetile lor linistite. Sunt atat de fericiti impreuna incat niciunul nu-si poate imagina ca ceva, chiar si o boala atat de grea, ar putea sa schimbe asta.
“Eu o sa plang de fericire cand o sa fie totul ok”, spune zambind Mariana, cea care ii e alaturi de 17 ani. “Eu cred ca se va face bine. E asa o presimtire, adica nu concep viata fara el”. Isi inghite cuvintele, iar ochii ei albastri se umplu de lacrimi. Fiica ei, Cristina, isi priveste mama cu tristete. Nu vrea sa planga ca sa-i arate tatalui ca e puternica. Ca nimeni si nimic nu-i va dobori. Tata e punctul ei de sprijin, omul care o asculta, care ii da sfaturi, prietenul cel mai bun de la care primeste totul, fara sa i se ceara nimic in schimb.
“Pentru mine pe primul loc a fost familia, parintii mei. Tata si mama sunt zidul meu. Cand s-a imbolnavit tata, jumatate din el s-a spart”, spune Cristina muscandu-si buzele. Au reconstruit, asa cum au putut zidul putin cate putin. El nu mai era ca inainte, dar pentru ele era suficient ca era acolo. Marius o priveste si e mandru de ea. Recunoaste ca si-a descoperit copilul abia dupa ce a fost lovit de boala. "Mi-aduc aminte ca a venit la mine la spital si am vazut ce mare e, ce mare s-a facut si… eu nici macar n-am stiut cand au trecut anii astia ca eu eram ocupat sa le asigur partea financiara. Nu prea comunicam noi inainte, de ce sa zic?"
Cand ne-am despartit stateau toti trei sprijiniti de gard petrecandu-ne cu privirea. Era convins ca intalnirea noastra, ca vorbele lui, ca mesajul pe care il transimte vorbind despre suferinta lui si despre inconstienta de a fuma va ajuta alti oameni sa renunte la fumat.
Marius si-a dus boala pe picioare timp de doi ani. Credea ca scapase. Analizele erau bune, el se simtea bine si putin cate putin se intorcea la viata de dinainte. "In general, in boala asta de plamani sansa sa traiesti dupa cinci ani de la tratament e de unu la un milion, si eu am crezut ca sotul meu e acela. Si am crezut, pentru ca-i mergea foarte bine. A inceput bine si tratamentul si se simtea bine, dar ….nu stiu…", spune Mariana inghitindu-si lacrimile. "Ii spuneam tot timpul ca o sa ajungem sa ne plimbam amandoi ca doi batrani de mana. Voiam sa crestem si nepoții, dar n-a fost sa fie…" Lacrimile-i curg pe obraz, iar ea cauta cu privirea fotografia lui incadrata de o rama neagra.
Inceputul anului 2009, avea sa fie inceputul sfarsitului pentru el. Despre boala lui n-a mai avut puterea sa vorbeasca, iar noi i-am respectat dorinta. “Se simtea slabit. A zis ca vrea sa lase un mesaj ca macar un om daca s-ar lasa de fumat in urma acestui reportaj ar fi cel mai fericit. Marius a simtit ca i se apropie sfarsitul. Si-a sunat prietenii, si-a chemat fratele si a discutat ore intregi cu fiica lui. Dupa ce a plecat Emil (n.r. fratele lui Marius), pe 25 aprilie, ne-a luat si pe mine si pe Cristina si a zis sa facem o sedinta. Ne-a spus sa ne avem bine una cu alta, sa ne iubim. A vorbit mult cu Cristina. I-a spus ca o iubeste foarte mult. Mie mi-a zis sa nu ma schimb si sa raman asa cum sunt", spune stins sotia, mangaind locul pe care statea el pe pat.
Sfarsitul...
A doua zi, pe 26 aprilie, s-a stins in bratele fiicei, impacat ca si-a incheiat socotelile cu viata. Azi, dupa doi ani de la disparitia lui, sotia si fiica privesc in continuare la serialul lui preferat. Vorbesc uneori despre el la prezent, desi amandoua stiu ca nu se va mai intoarce niciodata. Marius a platit prea scump placerea de a fuma. Si-a ars jumatate din viata, si-a transformat planurile in scrum. A plecat cu regretul omului care s-a sinucis, desi isi mai dorea sa traiasca ca sa-si vada copilul realizat si sa-si traiasca viata frumos alaturi de cea care a crezut pana in ultima clipa ca Dumnezeu va face o minune.
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
.webp)
