Craniul unui bărbat dispărut, trimis de poliție familiei într-o cutie de maioneză

Cutie
Facebook / Vero Sosa

O femeie din Argentina a avut parte de șocul vieții ei când a primit craniul bunicului său care fusese dat dispărut.

Bărbatul fusese dat dispărut în luna ianuarie a anului 2019, iar după ce polițiștii i-au găsit craniul într-un tomberon, l-au trimis familiei într-o cutie de maioneză, transmite The Sun.

Inițial, polițiștii au crezut că este vorba despre cadavrul unei femei în vârstă de 40 de ani, însă ulterior s-a descoperit că aparținea unui bărbat dat dispărut cu câteva zeci de luni în urmă.

Familia a fost șocată când a deschis coletul și a precizat că este dezamăgită de modul în care au acționat autoritățile.

Citește și
crima bacau
Un bărbat din Bacău a găsit un cadavru într-un lan de floarea soarelui. Ce au descoperit criminaliștii
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

„Un an și opt luni de când te căutam și ei te expediază de parcă ai fi un nimic. În felul ăsta, într-o cutie de maioneză”, a spus un membru al familiei.

Deocamdată, rudele bărbatului nu au menționat dacă vor să apeleze la lege în acest sens.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Trupul unui bărbat, descoperit plutind pe mare, la Sulina. Ce au aflat până acum anchetatorii
Trupul unui bărbat, descoperit plutind pe mare, la Sulina. Ce au aflat până acum anchetatorii

Un bărbat decedat a fost descoperit plutind pe mare, la Sulina, iar polițiștii încearcă acum să afle cauza morții.

Un bărbat din Bacău a găsit un cadavru într-un lan de floarea soarelui. Ce au descoperit criminaliștii
Un bărbat din Bacău a găsit un cadavru într-un lan de floarea soarelui. Ce au descoperit criminaliștii

Poliția din Bacău este pe urmele unui suspect de crimă. Au pus deja mâna pe alți patru indivizi, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, bănuiți de implicare.

Motivul revoltător pentru care un bărbat a ascuns cadavrul mamei sale într-un congelator timp de câteva luni
Motivul revoltător pentru care un bărbat a ascuns cadavrul mamei sale într-un congelator timp de câteva luni

Un bărbat din China a ținut cadavrul mamei lui ascuns într-un congelator timp de câteva luni pentru a beneficia de pensia femeii.

O mamă și-a găsit fiul fără suflare într-o pădure de lângă Anina. Ce se afla lângă cadavru
O mamă și-a găsit fiul fără suflare într-o pădure de lângă Anina. Ce se afla lângă cadavru

Durere fără margini pentru o femeie din Caraș-Severin care şi-a găsit fiul fără suflare miercuri dimineaţă. Bărbatul în vârstă de 40 de ani era pădurar. Lângă trup a fost găsită o armă de vânătoare.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.