Un băieţel de 2 ani a murit intoxicat cu fum în Argeș. Cauzele tragediei

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie vineri seară, în comuna Rucăr, din Argeş. Un băieţel de numai 2 ani - singur la părinţi - a murit intoxicat cu fum.

Copilul era în casă cu mama şi străbunica. Dormea într-una dintre încăperi, iar când mama a mers să vadă dacă s-a trezit, a găsit camera plină de fum.

Femeia a dat imediat alarma, iar cel mic a fost resuscitat de un vecin care lucrează la ambulanţă, până la sosirea echipajului de la Câmpulung Muscel.

Timp de aproape două ore, medicii s-au străduit să-l readucă pe băieţel în simţiri, dar toate manevrele lor au rămas fără răspuns.

Cel mai probabil, nenorocirea s-a produs din cauza unui scurt circuit în camera copilului, pentru că au ars şi patul, lângă care se afla un prelungitor, dar şi alte câteva piese de mobilier şi materiale textile. Copilul nu a suferit arsuri, dar a inhalat mult fum.

Citește și
incendiu baku
Incendiu pus intenționat într-un club din China. 18 oameni au murit. VIDEO
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Şi poliţiştii, şi pompierii au demarat acum anchete.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Cel puțin 13 copii au murit în India, după ce autobuzul şcolar în care se aflau a fost lovit de tren
Cel puțin 13 copii au murit în India, după ce autobuzul şcolar în care se aflau a fost lovit de tren

Mai mulţi copii au murit joi în India după ce autobuzul şcolar în care se aflau a fost lovit de tren la o trecere de cale ferată din statul Uttar Pradesh, a informat media locală preluată de agenţia dpa.

Incendiu pus intenționat într-un club din China. 18 oameni au murit. VIDEO
Incendiu pus intenționat într-un club din China. 18 oameni au murit. VIDEO

Optsprezece oameni au murit şi cinci au fost răniţi într-un incendiu produs marţi într-un club de karaoke din oraşul Qingyuan, în provincia Guangdong din sudul Chinei, informează Xinhua.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.