Un băiat de 15 ani s-a sinucis după ce și-a făcut cont pe un site de socializare

sinucidere tanar
Facebook.com

Un tânăr de 15 ani din Marea Britanie s-a sinucis după ce s-a încris pe un site de socializare, unde o persoană cu un cont anonim l-a îndemnat să se sinucidă.

George Hessay și-a făcut cont pe un site de socializare, unde utilizatorii fac schimb de „păreri sincere” între ei, relatează The Sun.

În timp ce tânărul folosea site-ul, un internaut cu numele „urăsc oamenii“ i-a spus în mod repetat să se sinucidă. Corpul băiatului a fost găsit de către mama lui într-o cabană a familiei din Rawcliffe. Părinții lui George au încercat să-l salveze, însă la scurt timp după, a fost declarat mort de paramedici. De asemenea, lângă el a fost găsit și un bilet în care a scris că nu are ce să ofere lumii.

Potrivit declarațiilor oficialilor, cel care l-a îndemnat pe George să se omoare, poate scăpa de consecințele faptelor sale din cauză că detaliile despre contul lui au dispărut. Se cunoaște doar faptul că utilizatorul apare ca fiind logat în Marea Britanie și că este persoana cu care Hessay a interacționat cel mai mult.

În urma unei anchete, s-a descoperit faptul că George a folosit aplicația timp de aproape 2 luni.

Citește și
alana cutland
O studentă a murit după ce s-a aruncat dintr-un avion, de la 1500 de metri înălțime
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Părinții și cunoștințele lui George au spus că era un băiat inteligent, care își construise singur un calculator, învăța olandeza și era foarte pasionat de inginerie, dorindu-și să meargă și la facultate.

Site-ul de socializare folosit de George are aproape 30 de milioane de utilizatori în toată lumea, îar în urma tragediei, site-ul lor din Marea Britanie a fost închis.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
A fost găsită spânzurată în casă. Motivul pentru care s-a sinucis o tânără
A fost găsită spânzurată în casă. Motivul pentru care s-a sinucis o tânără

O tânără de 23 de ani din Marea Britanie s-a sinucis după ce a aflat că este însărcinată.

O studentă a murit după ce s-a aruncat dintr-un avion, de la 1500 de metri înălțime
O studentă a murit după ce s-a aruncat dintr-un avion, de la 1500 de metri înălțime

O tânără britanică, de 19 ani a murit, după ce s-a aruncat dintr-un avion model Cessna, de la o înălțime de aproape 1500 de metri, deasupra Madagascarului.

Un băiat de 14 ani, batjocorit la școală, s-a sinucis în fața colegilor lui
Un băiat de 14 ani, batjocorit la școală, s-a sinucis în fața colegilor lui

Un caz tragic a emoționat Marea Britanie. Un băiat de 14 ani, batjocorit la școală s-a sinucis în fața colegilor săi.

Prietenii s-au dus să îi facă o surpriză de ziua ei, dar au găsit-o împuşcată în cap. FOTO
Prietenii s-au dus să îi facă o surpriză de ziua ei, dar au găsit-o împuşcată în cap. FOTO

O tânără mamă de 28 de ani a fost găsită moartă în casa chiar de ziua ei. Suzana Babic din Serbia s-a împuşcat în cap, iar cei care au găsit-o au fost prietenii sosiţi să îi ureze "La Mulţi Ani".

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.