Și-a anunțat rudele că-și ia viața, dar nimeni nu l-a crezut: „Bă, Ioane, eşti nebun?”

×
Codul embed a fost copiat

Un caz dureros, petrecut la Măgura, în judeţul Dâmboviţa, demonstrează că orice intenţie de sinucidere trebuie luată în serios, căci, spun psihologii, reprezintă un strigăt de ajutor.

Un bărbat de 43 de ani şi-a anunţat cunoscuţii că îşi va pune capăt zilelor, dar nimeni nu l-a crezut. Şi în timp ce ai lui făceau un grătar, omul şi-a pus capăt zilelor.

Recent suferise un şoc emoţional, după moartea părinţilor, şi nu mai reuşea să îşi găsească un rost.

Bărbatul era necăsătorit şi nu avea copii. Locuia în aceeaşi curte cu fratele şi cumnata sa. Era împovărat de tristeţe, pentru că nu reuşise să se angajeze şi lucra cu ziua prin sat ca să îşi câştige existenta.

Duminică după-amiaza le-a spus celor din familie şi preotului venit în vizită pe la el că îşi va lua zilele.

Citește și
ambulanta
Un tânăr a murit după ce a căzut de pe un bloc. Polițiștii cred că s-a sinucis
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Ilie Tănase, fratele victimei: „Părinte, zice, nu mă mai vedeţi. Eu mă spânzur. Bă, Ioane, eşti nebun?! Stai moartea la loc... Asta a fost treaba.”
Reporter: „Nu l-aţi crezut?”
Fratele victimei: Nu, noi ne-am apucat să mâncăm...”

Alertaţi de ţipetele unei vecine, cei din familie şi preotul s-au dus imediat să vadă ce s-a întâmplat. Au rămas înmărmuriţi când au realizat că omul vorbise serios.

Elena Tănase, martor: „Văd acolo, aoleu... Am venit repede, părinte, părinte, părinte! Ilie, Ilie, veniţi repede...”

Preotul a sperat că omul mai poate fi salvat, aşa că a sunat imediat la numărul de urgenţă 112. la faţa locului au sosit cei de la ambulanţă, însă din nefericire au constatat decesul... Acum, familia bărbatului încearcă să înţeleagă de ce a recurs bietul om la asemenea gest.

Niculina Tănase, cumnata victimei: „A zis: „măi părinte, degeaba mai trăiesc.. marţi, miercuri o să mă luaţi de aici.” Părintele a zis: „măi Ioane, astâmpără-te, cât sunt eu aici nu faci nimic.” Nu a înţeles...”

Vecin: „El avea o situaţie...părinţii îi murise - și maică-sa şi taică-său. Rămăsese singur, muncea pe unde putea.”

Familia bărbatului este atât de săracă încât nu are bani de coşciug şi înmormântare. Oamenii speră că vor primi ajutor de la vecini.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Adolescent din Botoșani mort de dorul părinților plecați la muncă, în străinătate
Adolescent din Botoșani mort de dorul părinților plecați la muncă, în străinătate

Un adolescent de 17 ani, din județul Botoșani, s-a sinucis, iar rudele spun că acesta suferea de dorul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate.

Un tânăr a murit după ce a căzut de pe un bloc. Polițiștii cred că s-a sinucis
Un tânăr a murit după ce a căzut de pe un bloc. Polițiștii cred că s-a sinucis

Un tânăr de 26 de ani a murit vineri dimineaţă, după ce a căzut de pe un bloc cu 10 etaje din Braşov. Poliţia face cercetări pentru a lămuri cauzele acestei tragedii, iar anchetatorii iau în calcul toate variantele.

Un model s-a sinucis după ce a înregistrat un clip devenit viral pe rețelele sociale
Un model s-a sinucis după ce a înregistrat un clip devenit viral pe rețelele sociale

Un model din Pakistan s-a sinucis chiar după ce s-a adresat fanilor săi din mediul online, condamnând comportamentele abuine și criticile virulente cu care s-a confruntat.

Un bărbat din Tecuci și-a ucis soția, apoi a lăsat un bilet de adio și s-a sinucis
Un bărbat din Tecuci și-a ucis soția, apoi a lăsat un bilet de adio și s-a sinucis

Un bărbat de 51 ani din Tecuci şi-a ucis în bătaie soţia, de 43 ani, după care s-a spânzurat, a declarat miercuri şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.