Patru suspecţi care ar fi torturat până la moarte un bărbat, reținuți de anchetatorii din Mureş

×
Codul embed a fost copiat

După aproape două luni, anchetatorii din Mureş au prins patru suspecţi care ar fi torturat până la moarte un bărbat peste care au intrat în locuinţă.

Grozăvia faptelor acestora i-a cutremurat pe vecinii şi apropiaţii victimei.

Totul s-a petrecut în localitatea Tăureni, la începutul lunii aprilie. Atunci, bărbatul de 64 de ani a fost găsit fără viaţă în propria locuinţă, legat şi lovit, semne că bietul om s-a stins în chinuri groaznice. De atunci, localnicii nu au mai avut linişte, mai ales că se gândeau că autorii sunt încă în libertate.

Ancheta i-a condus pe oamenii legii la patru suspecţi, cu vârste între 30 şi 60 de ani. Aceştia ar fi intrat cu forţa peste victimă în casă ca să îl jefuiască. Pentru că bărbatul nu a vrut să le spună unde îşi ţine economiile, cei patru l-ar fi torturat.
Loviturile primite i-au provocat acestuia moartea. Imediat după oribila fapta, s-au făcut nevăzuţi.

Acum, cu toţii au fost retinuți şi sunt acuzaţi de omor calificat, tâlhărie calificată şi complicitate la tâlhăria calificată.

Citește și
Româncă omorâtă în Serbia de proprietara casei și fiul ei, apoi îngropată în curte. De ce a fost ucisă
O româncă a fost ucisă în Serbia de contabila ei şi îngropată în curte. Care a fost mobilul crimei
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Un bărbat riscă să-și petreacă restul vieții în închisoare după și-a ucis prietenul din copilărie
Un bărbat riscă să-și petreacă restul vieții în închisoare după și-a ucis prietenul din copilărie

Crimă oribilă în judeţul Iaşi, unde un bărbat riscă să-şi petreacă restul vieţii în spatele gratiilor, după ce şi-a omorât prietenul din copilărie.

O româncă a fost ucisă în Serbia de contabila ei şi îngropată în curte. Care a fost mobilul crimei
O româncă a fost ucisă în Serbia de contabila ei şi îngropată în curte. Care a fost mobilul crimei

O veste înfiorătoare vine din Serbia, unde o româncă de 53 de ani a fost ucisă și îngropată în curtea unei case. Autori ar fi chiar proprietarii imobilului unde a fost găsită - contabila victimei și fiul ei - amândoi cetățeni sârbi.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.