O fetiţă din Paşcani s-a înecat în Siret sub ochii prietenilor. "Stătea să o ia curenţii"

×
Codul embed a fost copiat

O fetiţă de 12 ani din judeţul Iaşi a murit sub privirile neputincioase ale fratelui ei mai mare, cu care venise la scăldat.

Copiii erau pe malul Siretului, alături de alţi prieteni, când au intrat în apă. Doi băieţi au sărit în ajutorul adolescenţei şi au încercat să o salveze, dar din cauza curenţilor puternici, nu au reuşit. Tragedia s-a petrecut la marginea oraşului Paşcani, când mama fetei era la serviciu.

Cei doi fraţi, de 12 şi 15 ani, împreună cu alţi doi prieteni erau la scăldat, la Siret. Copila ar fi înotat câteva minute, după care a dispărut sub apă, lintr-o zona cu vârtejuri.

"M-a sunat băiatul, mi-a trimis mesaj la 9 jumate să fac tot posibil să vin la Paşcani. Ea s-a pus pe spate, cum stă pe pernă cu mâinile după cap stătea să o ia curenţii, să o plimb. A încercat să o salveze odată"

Când a văzut că nici el, nici prietenii nu o pot salva pe sora lui, fratele adolescenţei a sunat la 112 şi a cerut ajutor. Imediat au început căutările, însă trupul fetei a fost găsit abia în această dimineaţă, de către scafandri. Era zeci de metri mai jos de locul indicat de copii.

Citește și
Canicula face noi victime la scăldat. Un tânăr e de negăsit, după ce a intrat într-o baltă
Canicula face noi victime la scăldat. Un tânăr e de negăsit, după ce a intrat într-o baltă
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut la Vama Veche: „Am o întrebare la care nu trebuie să-mi răspundeți mie: Ba, voi știți ce mai fac copiii voștri?”

Oamenii din zona spun că adolescenţii vin des să facă baie în Siret, chiar dacă, după nişte lucrări mai vechi, în albia râului au rămas gropi adânci, foarte periculoase.

Adolescenta avea doi fraţi şi locuia cu mama după divorţul părinţilor. Acum, femeia îndurerată se pregăteşte de înmormântare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
Citește și...
Un bărbat s-a înecat în mare, la Eforie Nord. 10 oameni au murit pe litoral în 2 luni
Un bărbat s-a înecat în mare, la Eforie Nord. 10 oameni au murit pe litoral în 2 luni

Autorităţile au fost alertate joi după-amiază prin 112 că un bărbat în pericol de înec a fost scos din mare, la Eforie Nord, fiind în stare de inconştienţă, intervenţia cadrelor medicale deplasate la faţa locului pentru a-l resuscita fiind zadarnică.

Canicula face noi victime la scăldat. Un tânăr e de negăsit, după ce a intrat într-o baltă
Canicula face noi victime la scăldat. Un tânăr e de negăsit, după ce a intrat într-o baltă

Un băiat de 16 ani din Sălaj care s-ar fi înecat în balta unei balastiere este căutat de ore în șir.

S-a dus la scăldat, dar a dispărut în apele Mureșului. Trupul său, găsit după 7 ore
S-a dus la scăldat, dar a dispărut în apele Mureșului. Trupul său, găsit după 7 ore

Sfârşit dramatic pentru un bărbat din localitatea Gornesti, judeţul Mureş, care a dispărut în apele râului unde venise la scăldat.

Zeci de salvamari au căutat un om dat dispărut în apele de la Eforie Nord. Unde era bărbatul
Zeci de salvamari au căutat un om dat dispărut în apele de la Eforie Nord. Unde era bărbatul

A fost o desfășurare de forțe impresionantă, marți după amiază, pe plaja din Eforie Nord.

Recomandări
Polonia anunţă că a fost şi ea vizată de atacuri cibernetice ale Rusiei. Condamnă ferm „activităţile inacceptabile”
Polonia anunţă că a fost şi ea vizată de atacuri cibernetice ale Rusiei. Condamnă ferm „activităţile inacceptabile”

Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28 - care ar mai fi vizat şi Germania şi Republica Cehă - şi a condamnat aceste atacuri, informează sâmbătă Reuters.

„Misiuni de consiliere” NATO în Orientul Mijlociu. Se așteaptă o decizie a conducerii Alianței
„Misiuni de consiliere” NATO în Orientul Mijlociu. Se așteaptă o decizie a conducerii Alianței

NATO ar putea trimite „misiuni de consiliere” în Orientul Mijlociu, Africa și Sahel, cu obiective de securitate și apărare.

Ce spune Robert de Niro despre Donald Trump: „Este un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi”
Ce spune Robert de Niro despre Donald Trump: „Este un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi”

Adversar notoriu al lui Donald Trump de mai mulţi ani, Robert De Niro l-a atacat din nou pe fostul preşedinte american într-un interviu.