O femeie s-a trezit mușcată de șarpe, în somn. Se agățase de sprânceana ei

piton, șarpe
Shutterstock

O australiancă s-a trezit din somn mușcată de un șarpe, care își înfipsese colții chiar în fruntea ei. Femeia de 42 de ani dormea profund, dar s-a trezit cu o senzație puternică de rece.

Femeia, care locuiește în nordul Australiei, ăn localitatea Coolalinga, a avut un șoc când a descoperit musafirul nepoftit.

„Dormeam profund și am simțit ca o agrafă de păr prinsă de fața mea, lângă ochiul drept. Adormită, mă gândeam cu am ajuns să am o agrafă de păr pe față. Apoi m-am gândit că mă mușcă ceva, m-am ridicat în fund și am simțit senzația aia de rece, inconfundabilă, a unui șarpe”, a povestit Emily Hinds, potrivit publicației Daily Star.

Soțul lui Emily, Jason, a crezut că glumește, dar când au aprins lumina au văzut reptila de aproape jumătate de metru târându-se printre cearșafuri.

Emily s-a uitat în oglindă și a văzut patru înțepături însângerate deasupra ochiului drept, pe sprânceană.

Citește și
Sarpe cu doua capete
FOTO. Un sarpe cu două capete, găsit în SUA. Care este explicația experților

„Nu era cine știe ce dureros, dar cel mai probabil, pentru că dormeam, nu m-am speriat așa tare și nu am simțit rău mușcătura” a mai spus ea.

Din fericire, s-a dovedit că șarpele erau un pui de piton, specie neveninoasă.
Medicii i-au prescris însă antibiotice, pentru că șerpii pot fi purtători de bacterii periculoase, chiar dacă sunt neveninoși.

Culmea, Jason a scos afară șarpele agățat de un băț de golf, dar acesta a mai revenit de câteva ori în casă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
Citește și...
FOTO. Un bărbat s-a urcat în autobuz cu un șarpe viu pe post de mască
FOTO. Un bărbat s-a urcat în autobuz cu un șarpe viu pe post de mască

Un bărbat s-a urcat într-un autobuz cu un șarpe înfășurat în jurul gâtului și a gurii, pe post de mască de protecție. Situația bizară a fost surprinsă luni, într-un autobuz britanic, pe ruta Swinton - Manchester, relatează Daily Mail.

FOTO. Un sarpe cu două capete, găsit în SUA. Care este explicația experților
FOTO. Un sarpe cu două capete, găsit în SUA. Care este explicația experților

Un șarpe rar, cu două capete, a fost găsit într-un cuib din statul american Arizona, potrivit Daily Star.

VIDEO. Creatura de peste 1 metru lungime care i-a intrat unei femei pe gât în timp ce dormea
VIDEO. Creatura de peste 1 metru lungime care i-a intrat unei femei pe gât în timp ce dormea

O femeie din Rusia a ajuns la spital după ce un șarpe lung de peste 1 metru i-a intrat pe gât în timp ce dormea în grădină, relatează Metro.

Recomandări
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Reforma administrației publice vine cu tăieri de cheltuieli, de posturi și de sporuri, dar lasă intacte salariile de bază ale angajaților la stat.

MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor
MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor

MAE a emis miercuri seara un avertisment prin care le cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Ministerul a ridicat astfel nivelul de avertisment la 9/9, nivelul maxim.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.