Experiența traumatizantă prin care a trecut un bărbat în timpul unei operații. ”Eram paralizat”

operatie
metro.co.uk

Un bărbat a vorbit despre experiența traumatizantă prin care a trecut în timpul unei intervenții chirurgicale. Acesta a povestit că s-a trezit în mijlocul operației capabil să simtă tot, însă nu putea comunica cu medicii.

Fenn Settle, în vârstă de 25 de ani, s-a trezit după ce a simțit o durere puternică în abdomen în timpul unei intervenții chirurgicale de apendicită. Mai mult decât atât, acesta a povestit că a simțit că ”se sufocă” din cauza unui tub care i-a fost introdus pe gât.

Bărbatul a povestit că a încercat să clipească, să-și miște degetele de la mâini și picioare, ba chiar, într-o ultimă încercare de a atrage atenția medicilor, a urinat pe masa de operație.

M-am dus pentru o intervenție chirurgicală și totul a fost bine, m-au pus pe masa de operație și am simțit de parcă aveam o sticlă în gât. Am încercat să scuip, dar nu am putut și am simțit că mor. Mi-am dat seama apoi că aud voci, bip-ul mașinăriilor din spital și o presiune pe abdomen. Reușeam să-mi dau seama de ce se întâmplă că eram încă în operație. Nu mă puteam mișca, eram paralizat”, a povestit acesta, potrivit metro.co.uk.

După ce a fot dus în salon, bărbatul le-a spus totul asistentelor, care l-au asigurat că a fost doar un vis. În dimineața următoare a venit un medic care i-a spus: ”Știu că ai fost puțin conștient în timpul operației, dar orice ar fi nu căuta despre asta că o sa te sperii”.

Citește și
Lucian Todosiea
Povestea bărbatului care vinde de 20 de ani ziare în Piatra Neamţ. "Munca mă face fericit"
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

După ce tânărul a făcut povestea publică, conducerea spitalului din Marea Britanie și-a cerut scuze și i-a oferit despăgubiri în urma unui proces.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Patru medici din Kenya, acuzați că ar fi efectuat o operație pe creier unui alt pacient
Patru medici din Kenya, acuzați că ar fi efectuat o operație pe creier unui alt pacient

Patru medici din Kenya au fost suspendați din activitate, după ce au confundat doi pacienți și au secționat craniul altuia, pentru o operație pe creier la un spital din Nairobi.

Povestea bărbatului care vinde de 20 de ani ziare în Piatra Neamţ.
Povestea bărbatului care vinde de 20 de ani ziare în Piatra Neamţ. "Munca mă face fericit"

Un bărbat de 39 de ani cu handicap locomotor refuză să cerşească şi distribuie ziare de peste două decenii, indiferent de vreme.

Chirurgii colaborează cu roboţii, la o clinică din România. Cum se fac analizele virtuale
Chirurgii colaborează cu roboţii, la o clinică din România. Cum se fac analizele virtuale

Privim astăzi spre viitorul medicinei. Tehnologia joacă un rol tot mai important, iar inteligenţa artificială este cel mai bun prieten al inteligenţei umane.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.