Educatoarea care şi-a ucis fiica, arestată preventiv. Femeia avea discernământ

×
Codul embed a fost copiat

Educatoarea din Timişoara care şi-a ucis fetiţa în vârstă de 4 ani, a ajuns joi dimineaţă la Tribunal, iar judecătorii au decis să o aresteze preventiv, pentru următoarele 30 de zile.

Testele făcute până acum arată că femeia avea discernământ atunci când a comis crima.

La audierile de până acum, femeia şi-a recunoscut faptele, însă nu le poate explica, nu găseşte un motiv pentru ce a făcut. Le-a spus anchetatorilor că avea ceva neînţelegeri cu soţul, însă nimic altceva. De altfel şi tatăl fetiţei este şocat şi nu găseşte nicio explicaţie pentru tragedie.

Spune că cele două erau foarte apropiate şi că în ziua crimei femeia a dus-o la grădiniţă, apoi plănuiau să meargă la înot. Soţul o descrie pe femeie ca fiind calmă şi spune că nu consuma substanţe interzise. Oricum, femeii i s-au făcut analize toxicologice care vor ajunge în dosarul procurorilor.

Între timp, au ieşit la iveală şi detalii şocante legate de gestul ei terifiant. Se pare că femeia a vrut să se răzbune pe soţul ei care voia să divorţeze. 

Citește și
educatoare, timisoara, crima, fetita, ucisa,
Educatoarea care şi-a ucis fetiţa de 4 ani, reținută. Ce le-a spus procurorilor
Imagini surprinse cu drona arată un sat ucrainean în ruine în timp ce localnicii fug din calea rușilor VIDEO

Aparent tăcută şi cu o fire calmă, educatoarea de 39 de ani şi-a ucis în baie fetiţa de 4 ani. Străbunica fetei, în vârstă de 84 de ani, care se afla în locuinţă nu a auzit nimic. Soţul suspectei era la serviciu şi nu a bănuit o clipă că partenera lui ar fi capabilă de crimă.

Vecină: „A fost ceva de moment, s-a declanşat ceva în capul ei, de moment."

Felul în care femeia s-a purtat, după ce şi-a omorât copila i-a şocat pe anchetatori. Ea a sunat la 112 abia când a văzut că cea mică nu mai respiră, însă nu a deschis uşa când au sosit echipajele de urgenţă. Poliţiştii au fost nevoiţi să forţeze intrarea.

Diana Gitan, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș: „Suspecta a ucis-o pe fiica sa minoră, ulterior comiterii faptei, suspecta a încercat să se sinucidă."

Anchetatorii au vrut să stea de vorbă cu educatoarea, dar nu au reuşit pentru că i s-a făcut rău. Ea a fost internată în spital, iar miercuri a fost reţinută pentru 24 de ore. Între timp, anchetatorii au aflat că femeia îşi luase concediu în urmă cu trei săptămâni. Atunci le-a spus superiorilor că îşi caută un alt serviciu, pentru că nu mai suporta să facă naveta.

Diana Urzică, director Școala Generali Pișchia: „Îmi spusese deja că drumurile şi faptul că trebuie să îşi ia fetiţa de la gradi sau să o ducă, era destul de dificil.”
Reporter: „A prezentat vreodată momente de slăbiciune, de depresie?”
Diana Urzică: „Nu ne-am întâlnit în astfel de situaţii."

Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș: „Testarea psihologică nu mai este, din păcate, obligatorie. Nu ştiu în ce măsură i-ar fi fost relevantă în această situaţie, pentru că se poate întâmpla ca astfel de comportamente să fie suficient de ascunse, încât nici măcar să nu iasă în evidenţă şi nici măcar să nu ne dăm seama."

Pentru că există posibilitatea ca educatoarea să fi luat droguri, medicii i-au făcut mai multe analize, dar rezultatele nu au ajuns încă la procurori. Investigatorii iau în calcul și ipoteza că femeia să fi comis crima pentru a se răzbuna pe soţ. Apropiaţii susţin că în ultima vreme cei doi se certau frecvent.

Localnic: „Cu bărbatul, parcă a avut ceva probleme. Şi acum cred că tot din cauza aia."

Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: „Eu cred că ea a dorit să se răzbune pe soţul ei şi l-a lovit unde îl doare cel mai tare...în copilul acesta. Totul a fost într-o furie oarbă, o nebunie de genul acesta care nu are nicio logică în lumea noastră reală şi acum cel mai nepăstuit este soţul care îşi dă seama că nu a făcut tot ce trebuia să facă."

Specialiştii îi vor face o expertiza psihiatrică educatoarei, pentru a stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a comis crima.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
Problemele scoase la lumină de tragedia din Timișoara. Părerile psihologilor criminaliști
Problemele scoase la lumină de tragedia din Timișoara. Părerile psihologilor criminaliști

Gest şocant şi în acelaşi timp de neînţeles al unei educatoare din Timişoara. Femeia şi-a ucis marţi seară fiica de doar 4 ani, apoi a încercat să îşi ia viaţa.

Educatoarea care şi-a ucis fetiţa de 4 ani, reținută. Ce le-a spus procurorilor
Educatoarea care şi-a ucis fetiţa de 4 ani, reținută. Ce le-a spus procurorilor

O crimă înfiorătoare a avut loc marți seară în Timişoara. O femeie de 39 de ani, educatoare, şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru ani apoi a vrut şi ea să-şi pună capăt zilelor cu o substanţă toxică.

Femeia care şi-a ucis fetiţa de 4 ani a fost educatoare timp de 15 ani. Acum 3 săptămâni a intrat în concediu
Femeia care şi-a ucis fetiţa de 4 ani a fost educatoare timp de 15 ani. Acum 3 săptămâni a intrat în concediu

Femeia de 38 de ani din Timişoara, care marţi seară şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru ani, a fost educatoare timp de 15 ani la grădiniţa din satul Murani, din judeţul Timiş.

Crimă șocantă la Timișoara. O femeie, fostă educatoare, și-a omorat fetița de 4 ani
Crimă șocantă la Timișoara. O femeie, fostă educatoare, și-a omorat fetița de 4 ani

O fetiţă de patru ani, din Timişoara, a fost ucisă de mama ei, o fostă educatoare. Bunica fetei i-a alertat pe poliţişti, care au găsit-o pe micuţă înecată în cadă şi cu venele tăiate la ambele mâini.

Fetiță de 3 ani moartă, după ce educatoarele au uitat-o afară și a înghețat
Fetiță de 3 ani moartă, după ce educatoarele au uitat-o afară și a înghețat

O fetiță de 3 ani din Rusia a murit înghețată, după ce educatoarea ei a uitat să o aducă înăuntru după ce s-a jucat afară.

Recomandări
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului

Pentru creștinii ortodocși și greco-catolici, este ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit Noului Testament în Sâmbăta Mare trupul Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce a fost coborât în mormânt.

Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video
Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video

O explozie a rănit cinci persoane în orașul rus Belgorod, spune guvernatorul acestuia.

A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival
A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival

Pe litoral a plouat cu dosare penale. Poliţiştii au prins cu droguri mai mulţi turişti, în special străini, veniţi în România la festivalurile și petrecerile organizate la mare.