Doi tineri din Harghita au violat o fată de 12 ani și au jefuit-o. Cum au abordat-o

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri din comuna Praid au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, după ce au violat o fată de 12 ani şi i-au furat telefonul mobil, transmite Agerpres.

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat miercuri că Poliţia Rurală Odorheiu Secuiesc s-a sesizat din oficiu, marţi, cu privire la faptul că, în ziua precedentă, o fată de 12 ani, din localitatea Avrămeşti, a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu doi tineri, de 27 ani, respectiv 20 ani, din comuna Praid.

Fapta a avut loc pe raza localităţii Ocna de Sus, comuna Praid, unde părinţii fetei desfăşoară activităţi sezoniere.

Fata a fost abordată la ieşirea din magazinul din sat, unde făcuse cumpărături, de cătrei ce doi, pe care îi cunoştea şi care s-au oferit să o conducă până la locul unde se aflau părinţii săi.

La mijlocul drumului, bărbaţii au constrâns-o pe minoră să întreţină raporturi sexuale, iar unul dintre ei i-a furat şi telefonul mobil.

Citește și
india
O fată de 12 ani a fost violată de frații și unchiul ei, apoi decapitată de mătușă
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Potrivit sursei citate, autorii faptelor au fost reţinuţi, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, cu propunere de arestare preventivă.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de viol şi furt calificat, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat către Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
O învățătoare s-a filmat în timp ce țipa la copii, apoi a distribuit videoclipul părinților
O învățătoare s-a filmat în timp ce țipa la copii, apoi a distribuit videoclipul părinților

O învățătoare din Capitală s-a filmat în momentul în care țipa la mai mulți copii. Dascălul are o ieșire necontrolată față de micuții de la clasa pregătitoare pentru că nu cântau cu tragere de inimă.

O fată de 12 ani a fost violată de frații și unchiul ei, apoi decapitată de mătușă
O fată de 12 ani a fost violată de frații și unchiul ei, apoi decapitată de mătușă

O fată de 12 ani a fost violată în grup de către frații și unchiul ei, după care a fost strangulată și decapitată, a transmis poliția din India.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.