Doi copii au murit în mașina lovită de tren la o trecere fără barieră. CFR Infrastructură era obligată legal să o monteze

×
Codul embed a fost copiat

Doi frați de 13, respectiv 15 ani, au murit într-un teribil accident pe calea ferată, în județul Bistrița-Năsăud. Mașina în care se aflau alături de tatăl și unchiul lor a fost spulberată de un tren.

Trecerea la nivel era semnalizată doar cu crucea Sfântului Andrei, iar șoferul le-a spus polițiștilor că nu a observat indicatorul, pentru că era noapte. România este codașă la automatizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, deși o lege obligă CFR Infrastructură să monteze bariere pe toate drumurile naționale și europene cu risc mare de accidente. Atenție, urmează imagini și detalii, care vă pot afecta emoțional.

Mașina în care se aflau copiii era condusă de unchiul lor - un bărbat de 32 de ani. Băieții stăteau pe bancheta din spate iar în autoturism era și tatăl lor.
Se întorceau cu toții din Bucovina, de unde cumpăraseră doi câini ciobănești pentru ferma care o aveau acasă, în Mureș.

Trenul i-a izbit la o trecere de nivel cu calea ferată, fără bariere, semnalizată doar cu indicatorul „STOP” și crucea Sfântului Andrei.

Era noapte, și în lipsa unor semnale acustice și luminoase, șoferul le-a spus poliţiştilor că nu a văzut la timp semnul care îi cerea să se oprească.

Citește și
femeie tren
Inconștiență fără limite. Momentul șocant în care o femeie a fost la un pas de a fi lovită în plin de un tren

În urma izbiturii, mașina în care se afla familia s-a făcut praf și a fost aruncată într-un șanț.

„Copiii erau jos în mașină, numai tatăl și șoferul au reușit să iasă afară și urlau” a povestit un pasager din tren.

Sabău Gălățan, asistent SAJ Bistrița Năsăud: „Am început manevrele de resuscitare, fără rezultat. A sosit și echipajul cu medic, care a constatat decesul celor doi băieți.”

Petrică avea 13 ani, iar fratele său Ionică era cu doi ani mai mare. În școala în care învăţau, colegii lor au aprins lumânări.

Ana Maria Spintecar, director de școală: „Au fost doi copii plini de viață, care aveau foarte multe vise. Au participat și în grupul de dansuri populare al comunei.”

În accident au pierit și cei doi câini pe care familia tocmai îi cumpărase.
Șoferul și tatăl copiilor au fost răniți, dar leziunile - spun doctorii - nu le pun în pericol viața.

În România, accidentele produse în zona trecerilor la nivel cu linia de cale ferată sunt frecvente. Suntem codași în Europa la automatizarea sistemului de avertizare în aceste locuri, arată datele din august 2021 de la CFR Infrastructură.

Total treceri la nivel cu calea ferată: 5.025

Treceri semnalizate cu crucea Sfântului Andrei: 3.449
Treceri cu barieră automată: 252
Treceri cu semnale acustice și luminoase: 888
Treceri cu barieră mecanică: 436

Din cele peste 5.000 de treceri la nivel cu linia de cale ferată - câte sunt în țară - aproape 3.500 - adică a 69% - sunt semnalizate doar cu indicatorul „Crucea Sfântului Andrei”.

Bariere automate avem doar în 250 de locuri şi aproape 900 sunt prevăzute cu semnale acustice și luminoase.

O lege din 2018 obligă CFR Infrastructură să monteze până în 2020 bariere sau semibariere pe toate drumurile naţionale și europene - dar investițiile s-au făcut lent. În 2020, instituția a instalat doar 15 bariere, iar anul trecut banii alocați prin buget au ajuns pentru 20.

Ionuț Simionică, fost deputat: „Această lege a venit în urma a două accidente nefericite în care au decedat 10 persoane, și într-unul dintre ele cinci copilași. Nu au făcut ceea ce trebuia, ce era în sarcina Guvernului, și vedem că în fiecare zi se întâmplă evenimente tragice. Să ai o lege și să nu o respecți este împotriva firii.”

CFR Infrastructură nu a răspuns până la această oră solicitării Știrilor PROTV pentru a prezenta investițiile programate pentru automatizarea trecerilor la nivel cu calea ferată.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
VIDEO Momentul în care un şofer forțează barierele de la o trecere peste calea ferată. Mesajul transmis de CFR
VIDEO Momentul în care un şofer forțează barierele de la o trecere peste calea ferată. Mesajul transmis de CFR

Un autoturism a fost filmat în timp ce trece printre barierele lăsate la o trecere la nivel cu calea ferată, rupând una dintre bariere.

Inconștiență fără limite. Momentul șocant în care o femeie a fost la un pas de a fi lovită în plin de un tren
Inconștiență fără limite. Momentul șocant în care o femeie a fost la un pas de a fi lovită în plin de un tren

Imagini impresionante au fost surprinse de o cameră de supraveghere plasată lângă o trecere la nivel cu calea ferată în Olanda.

Un tren a lovit o mașină, în Miercurea Ciuc. Doi oameni au murit, iar locomotiva a luat foc
Un tren a lovit o mașină, în Miercurea Ciuc. Doi oameni au murit, iar locomotiva a luat foc

Un tren a lovit un autoturism, duminică, la o trecere la nivel cu calea ferată de la periferia municipiului Miercurea Ciuc. În urma impactului, doi pasageri din mașină au murit. 

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat
Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.