Povestea a patru români donatori de sânge, proiectată pe ecranele din Times Square, în New York

×
Codul embed a fost copiat

Patru români generoși au reuşit să salveze viețile a peste 850 de persoane. Nu este o poveste imaginară, ci o faptă reală a unor oameni curajoși și ambițioși.

Cei patru eroi au donat sânge constant, toată viața lor, pentru oamenii care au avut nevoie.

Împreună, au vizitat centrele de transfuzii de peste 280 de ori și au ajuns să fie cunoscuți chiar și peste ocean. Povestea lor a fost proiectată pe ecranele din Times Square, în New York, unde au devenit cunoscuți prin intermediul campaniei Blood Network, realizată de organizatorii Untold și Neversea.

Un poliţist, o asistentă medicală, un măcelar şi un şofer de troleibuz sunt oamenii care se afla în topul donatorilor de sânge din România. De-alungul mai multor ani au salvat 852 de pacienți care aveau nevoie disperată de sânge.

Camelia este una dintre donatoare. Are 50 de ani, este asistent principal de laborator la spitalul Judeţean din Târgu Mureş. În ultimii 30 de ani a donat de 120 de ori, astfel ca sângele ei a reuşit să ajungă la peste 350 de pacienţi.

Citește și
Ministrul Marcel Vela nu este de acord cu închiderea granițelor pentru românii care se întorc din Italia
Marcel Vela a anunţat înfiinţarea unui centru de recoltare de sânge şi plasmă la Spitalul "Gerota"

Camelia Săbădean: „De multe ori erau gărzi în care aveam o singură pungă de sânge dintr-o gupă rară şi mă gândeam cărui pacient sau pe ce secţie să trimit punga respectivă. Şi tot mai tare am conştientizat acest lucru şi a devenit o obişnuinţă şi a devenit un stil de viaţă şi a devenit o bucurie pentru mine să donez şi m-am simţit întotdeauna extraordinar”.

Un alt donator este Robert. Are 23 de ani şi spune că şi-a făcut deja un obicei din a face acest gest. Este agent de poliţie în Oradea, iar asistentele de la centrul de transfuzii îl cunosc deja ca fiind un donator regulat.

Robert Bagdi, agent de poliţie: „Tot am văzut la televizor, oamenii au nevoie de sânge, au nevoie de ajutor. Am fost să încerc şi, de prima dată de când am făcut-o, am continuat până acum cu succes. Doresc să continui, cât de mult, cât de mult pot eu să ajut oamenii, atâta să tot mă duc acolo să le răspund cu pozitivitate oamenilor care au nevoie de mine”.

Şi Ramona face acelaşi lucru, de multă vreme. Ea spune că a moştenit acest obicei de la mama ei, care a îndemnat-o să doneze de când avea 18 ani. Au trecut de atunci mai bine de 20 de ani, dar obiceiul i-a rămas... în sânge.

Ramona Tabita, conducător de troleibuze: „Mă simt foarte bine că pot să donez şi să ajut şi copii şi mai multe persoane. Câte se poate, da, chiar îmi doresc să continui”.

Povestea acestor oameni a ajuns să fie proiectată şi pe unul dintre panourile publicitare din Times Square, în New York. Cei patru au devenit cunoscuţi că adevăraţi eroi prin intermediul campaniei Blood Network, realizată de organizatorii Untold şi Neversea. Campania a adunat în acest an peste 1.450 de donatori din toată ţara, printr-o caravană mobilă. Împreună au ajutat peste 4.300 de bolnavi care aveau nevoie urgentă de sânge.

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație! Mircea Lucescu s-a întors de la Zurich și anunță: "Conducerea UEFA a înțeles ce au făcut kosovarii"
Răsturnare de situație! Mircea Lucescu s-a întors de la Zurich și anunță: "Conducerea UEFA a înțeles ce au făcut kosovarii"
Citește și...
Lipsă acută de sânge în centrul de transfuzie din Alba Iulia. Medicii fac apel la populație
Lipsă acută de sânge în centrul de transfuzie din Alba Iulia. Medicii fac apel la populație

Este o lipsă acută de sânge în centrul de transfuzie din Alba Iulia. Județul Alba este în scenariul roșu, cu o rată a incidenței cumulate de aproape 4 la mia de locuitori.

Marcel Vela a anunţat înfiinţarea unui centru de recoltare de sânge şi plasmă la Spitalul
Marcel Vela a anunţat înfiinţarea unui centru de recoltare de sânge şi plasmă la Spitalul "Gerota"

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, înfiinţarea unui centru de recoltare de sânge şi plasmă în cadrul Spitalului "Gerota", unde vor putea dona atât civili, cât şi angajaţi ai MAI. 

Recomandări
Prima mare problemă pentru România după intrarea totală în Schengen. Fenomenul care ar putea avea loc de la 1 ianuarie
Prima mare problemă pentru România după intrarea totală în Schengen. Fenomenul care ar putea avea loc de la 1 ianuarie

Autoritățile de mediu trag un semnal de alarmă odată cu intrarea totală a României în spațiul Schengen.

Surse: Cine va fi premierul României în guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR. Primele decizii luate în urma negocierilor
Surse: Cine va fi premierul României în guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR. Primele decizii luate în urma negocierilor

Continuă negocierile dintre partidele pro-europene pentru noul cabinet și programul de guvernare. Responsabilii au fost de acord cu o reformă a administrației publice și nu iau în calcul măriri de taxe și impozite.

Șeful NATO, Zelenski și mai mulți lideri europeni, față în față la presiunea lui Trump. Care este scopul discuțiilor
Șeful NATO, Zelenski și mai mulți lideri europeni, față în față la presiunea lui Trump. Care este scopul discuțiilor

Mai mulți lideri europeni intenţionează să se întâlnească, miercuri seara, la Bruxelles, cu Volodimir Zelenski şi cu şeful NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre planurile de pace şi despre posibila desfăşurare de forţe de menţinere a păcii în Ucraina.