Harta accesului la avort în România. Peste 80% dintre unitățile medicale publice nu fac întreruperi de sarcină
Femeile din România au dreptul, conform actualului Cod Penal, să efectueze, la cerere, o întrerupere de sarcină, până în săptămâna a 14-a, însă traseul lor pentru efectuarea unei astfel de proceduri este unul lung și anevoios.
Deși prin lege femeile au dreptul să facă avort la cerere, o analiză efectuată de Asociația Moașelor Independente arată că peste 80% dintre unitățile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate.
Așadar, o femeie care poartă o sarcină nedorită se lovește de un perete în momentul în care trebuie să pargurgă traseul unei paciente care are nevoie de serviciul de avort.
Rezultatele cercetării au fost prezentate în cadrul unei mese rotunde, organizate în 4 martie a.c. în parteneriat cu Centrul pentru politicile egalității de șanse (CPES) - Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, și Planul de egalitate de gen, la care au participat reprezentanți ai mediului academic, ai unor instituții publice centrale, organizații ale societății civile din România și internaționale, paciente, studente, reprezentanți ai ambasadelor, activiști pentru drepturile omului și jurnaliști.
Accesul femeilor din România la dreptul la avort
Potrivit cercetării, în România, din 176 de unități medicale publice care figurează cu secții de obstetricăginecologie, doar 7 unități furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice și legislația națională.
Din 783 de unități medicale private (clinici și spitale), doar 3 unități oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului și legislației naționale.
Nicio unitate publică nu oferă ambele tipuri de avort.
În România, limita maximă legală pentru avort chirurgical este de 14 săptămâni, iar pentru avort medicamentos recomandările din ghidurile medicale, coroborate cu cele din prospectele farmaceutice prevăd limita de 9 săptămâni.
Situația din unitățile medicale publice
• 111 din 176 de unități publice (63,06%) au răspuns că nu oferă acest serviciul medical de avort;
• 7 unități (4%) au declarat că furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort
chirurgical până la 14 săptămâni, conform ghidurilor, prospectelor și legislației;
• 26 de unități (14,77%) furnizează servicii de întrerupere a sarcinii până la limite mai mici decât celeb prevăzute în recomandările din ghidurile medicale, prospecte farmaceutice și legislația națională;
• 32 de unități (18,18%) nu au răspuns la telefon.
Situația la nivel național (sistem public și privat)
• 552 din 959 de unități medicale publice și private (57,55%) au răspuns că nu fac întreruperi de sarcină;
• 66 de unități (6,88%) furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical până la 14 săptămâni, ori ambele tipuri;
• 142 de unități medicale (14,8%) furnizează serviciul medical de avort la cerere, dar până la vârste mici de sarcină (5 - 7 săptămâni pentru avort medicamentos sau 7 - 10 săptămâni pentru avort chirurgical), cu nerespectarea prevederilor prospectelor, ghidurilor, nu oferă informații la telefon despre termenul până la care furnizează avort medicamentos sau avort chirurgical sau au răspuns agresiv la telefon;
• 52 de unități medicale (5,42%) furnizează acces la avort medicamentos până la 8 săptămâni de sarcină sau chirurgical până la 13 săptămâni de sarcină;
• 147 de unități medicale (15,32%) nu au răspuns la telefon sau telefonul nu a fost funcțional.
Piedicile pacientelor care vor o întrerupere de sarcină
Realitatea cruntă arată că multe dintre româncele care solicită o întrerupere de sarcină se lovesc de refuzul, ori dezinteresul medicilor. În mod normal, conform Codul Deontologic al medicilor, pacientele care solicită întreruperea sarcinii la cerere trebuie redirecționate.
Cercetarea AMI arată că 90% dintre spitale și clinici au declarat că nu trimit în altă parte femeile care solicită întreruperea sarcinii la cerere, deși această obligație este prevăzută expres în Codul Deontologic al medicilor (art. 34).
Dintre cei care au declarat că trimit pacientele către alte unități medicale, peste jumătate au oferit informații despre căi de referire către clinici și spitale unde acest serviciu nu este, de fapt, disponibil.
Cât costă o întrerupere de sarcină la cerere
Cercetarea cuprinde și o serie de bariere cu care se confruntă pacientele, printre care cea legată de costuri.
Prețul unui avort medicamentos poate ajunge până la 1.800 de lei, iar cel al unui avort chirurgical până la 4.800 de lei, avortul la cerere și avortul terapeutic fiind servicii medicale furnizate cu plată, atât în sistemul public, cât și în cel privat.
Singurele proceduri acoperite de sistemul național de asigurări medicale sunt avorturile în desfășurare și îngrijirile pentru iminența de avort.
În raport se arată că, inclusiv victimele agresiunilor sexuale care au nevoie de o întrerupere a sarcinii plătesc pentru asta.
Rezultatele pe larg, concluziile, recomandările și situația la nivelul fiecărui județ pot fi consultate integral AICI.
Cum aveau loc avorturile în perioada comunistă.
„Le văd privirea resemnată în fața morții”
Înainte de 1989, mii de femei au recurs la metode barbare de întrerupere a sarcinii. Avorturile făcute acasă în condiții precare se soldau frecvent cu septicemii, iar multe femei mureau înainte să ajungă în spital. Este o realitate cruntă a României din perioada lui Nicolae Ceaușescu care, în anul 1966, a emis decretul 770 care interzicea întreruperea de sarcină și care viza creșterea accelerată a populației.
Prin acest act normativ, Ceaușescu a pus bazele a ceea ce avea să constituie unul dintre cele mai represive și dure regimuri pronataliste din istorie. Cu un preț însă scump pentru femeile din România.
Melania Tudose, moașă licențiată, în prezent președinta Asociației Moașelor Independente, a lucrat ca asistentă de obstetrică-ginecologie în perioada comunismului. Spune că a asistat la moartea a sute de femei.
„Perioada comunistă a fost marcată de avorturile provocate care se finalizau în majoritatea situațiilor cu decesul femeilor. Între anii 1986 - 1989, am activat ca asistentă de obstetrică-ginecologie în compartimentul de reanimare al unei maternități și am asistat la moartea a sute de femei, victime ale avorturilor provocate.
Erau femei care mai aveau copii acasă, femei aduse la spital de soți disperați care nu înțelegeau ce se întâmplă și ce șanse de salvare există pentru mamele copiilor lor, femei care au apelat la practici empirice, din disperare pentru că nu doreau să dea viață unor copii condamnați din start la o viață cu neajunsuri sau nesigură sau marcată de violențe și abuzuri.
Păstrez în memorie privirea lor resemnată în fața morții, alegerea asumată, precum și tăcerea tristă la interogatoriul polițistului desemnat să afle persoana care le-a provocat avortul.
Societatea zilelor noastre trebuie să fie informată despre realitatea brutală a acelor vremuri, despre consecințele dramatice ale încălcării dreptului femeii de a alege pentru propriul ei corp, pentru a preveni întoarcerea la acele practici. Nu trebuie să ne întoarcem la acele vremuri, nu doresc nimănui să trăiască apăsarea și suferința determinată de un astfel de abuz”, a declarat Melania Tudose, președinta Asociației Moașelor Independente, la evenimentul de prezentare a rezultatelor cercetării.
„Drepturile reproductive și sexuale sunt definite ca drepturi ale omului în mai multe convenții și texte politice și juridice la nivel internațional. Dreptul și accesul la avort reprezintă un drept al femeilor: acesta privește atât autonomia și dreptul femeilor de a decide în privința sănătății lor, a corpului lor și a vieții lor sexuale, cât și un element central al sănătății sexuale și reproductive.
Principala problemă cu care ne confruntăm în România este accesul tot mai limitat la acest serviciu medical «garantat» prin lege. Tot mai multe spitale publice nu oferă acest serviciu, încălcând astfel dreptul la sănătate al femeilor. Din cauza lipsei educației sexuale în școli, lipsa efectivă a informației despre și a accesului la anticoncepționale, mai ales pentru femeile care trăiesc în condiții de sărăcie, pentru care costul mijloacelor contraceptive le face inaccesibile, România este fruntașă la nivelul UE în ceea ce privește numărul mamelor minore. Reducerea numărului de avorturi din ultimii ani reflectă accesul tot mai redus la acest serviciu medical.
Această reducere înseamnă de multe ori că fetele sau femeile recurg la mijloace nesigure de avort, punându-și viața în pericol. Înseamnă totodată și obligarea fetelor și a femeilor să aibă un copil în condiții grele, uneori critice, atât pentru mamă, cât și pentru copil: sărăcie extremă, violență domestică”, a declarat în cadrul evenimentului Ionela Băluță, profesoară universitară la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, directoarea Centrului pentru politicile egalității de șanse.
Pe 4 martie, în Franța s-a votat introducerea dreptului la avort în Constituție. În România, avortul este legal, dar inaccesibil pentru o mare parte a fetelor și femeilor.
„Accesul garantat și sigur la avort este un drept al femeilor care ar trebui apărat și consolidat de orice partid politic cu agendă democratică. Așteptăm să vedem acest lucru în programele electorale de anul acesta. Femeile ar trebui să voteze numai partidele politice care reprezintă și interesele, și nevoile lor”, a spus aceasta.
„Fetele și femeile din România au nevoie de servicii de sănătate sigure, furnizate la timp și cu respect față de ele. Avortul trebuie să fie un serviciu decontat, alături de mijloacele contraceptive și de protecție, mai ales pentru categoriile vulnerabile din țara noastră. Accesul la servicii de sănătate sexuală și reproductivă este în acest moment puternic restricționat și, de fapt, este valabil doar pentru persoanele care cunosc un medic, care își permit costuri foarte mari în multe dintre cazuri și care știu cum să evite să ajungă la așa-zisele «centre de criză de sarcină», al căror unic scop este să forțeze fiecare femeie să dea naștere, indiferent că este minoră, că acea sarcină e provenită dintr-un viol sau că nu își dorește un copil. Ne dorim ca fiecare femeie să fie respectată în cadrul sistemului medical, iar drepturile privind propriul corp și propriile alegeri să nu fie restricționate, lăsând pe dinafară zeci de mii de persoane care ajung să devină mame cu forța, începând cu 11 - 12 ani. Soluțiile identificate de noi sunt disponibile, unele dintre ele pot fi implementate simplu și rapid și sperăm că statul român își va asuma protejarea fetelor și femeilor și accesul la sănătate pentru toate categoriile de populație din România”, a declarat Irina Mateescu, moașă licențiată, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente.
Cercetarea telefonică s-a derulat în perioada noiembrie 2023 - februarie 2024, după identificarea la nivel național a 1.000 de unități medicale (clinici și spitale) publice și private care figurează cu secții de obstetricăginecologie.
Dintre acestea, au fost eliminate 41 de unități din cauza identificării clinicilor/spitalelor ca dubluri, a funcționării clinicii exclusiv ca punct de recoltare, a reprofilării clinicii către alte specialități sau a pensionării medicului. Fiecare unitate medicală a fost sunată de minimum 4 ori, în zile diferite și în momente diferite ale zilei.
