Efectul neasteptat al usturoiului. Ce se intampla daca il mananci de cel putin doua ori pe saptamana

61291622

Daca mananci usturoi crud de doua ori pe saptamana, iti injumatatesti riscul de a te imbolnavi de cancer.

Usturoiul crud, consumat de doua ori pe saptamana, te ajuta sa nu te imbolnavesti de cancer, scrie DailyMail. Potrivit unui studiu realizat in China, 44% dintre cei care includ usturoi in alimentatia lor nu sufera de aceasta boala.

Chiar si atunci cand cercetatorii au testat usturoiul pe fumatori, au descoperit ca acesta reduce pericolul cu aproximativ 30% si in cazul lor.

Ultima investigatie, condusa de cercetatorii de la Jiangsu Provincial Centre for Disease Control and Prevention, a comparat 1.424 de pacienti care sufera de cancer cu 4.500 de adulti sanatosi.

Fiecare a fost chestionat cu privire la obiceiurile de alimentatie in legatura cu usturoiul si tutunul.

Rezultatele au demonstrat ca usturoiul crud consumat de doua ori pe saptamana au fost semnificativ mai putini predispusi la cancer pulmonar, chiar si in cazul fumatorilor sau celor care sunt expusi la substante sau uleiuri daunatoare din bucatarie.
„Usturoiul poate fi folosit ca pricipal agent de prevenire a cancerului pulmonar pentru toti oamenii”, au declarat cercetatorii.

Studiile anterioare au aratat ca usturoiul poate proteja plamanii pe termen lung impotriva bolilor grave si poate ajuta si pentru a scapa de cancerul de colon.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
60563288
Specialisti in nutritie:Porumbul nu trebuie sa lipseasca din alimentatie, dar nu trebuie mancat crud
Specialistii atrag atentia ca porumbul este unul dintre alimentele asociate de cele mai multe ori cu reactii alergice. Asa ca evitati sa-l consumati crud
61366103
Apa contaminata, descoperita si retrasa de pe piata. Cat de periculoasa e pentru consumatori
Apa, care ne tine in viata, poate fi uneori si daunatoare. Un raport al Ministerului Sanatatii scoate la iveala nereguli grave.
61366093
Avertismentul dat de medici. Ce nu stiu cei care in copilarie au avut rubeola, hepatita sau varicela
Vaccinurile din copilarie sau faptul ca in trecut ai avut rubeola, hepatita sau varicela nu inseamna imunitate pe viata.