Peste 10.000 de cazuri noi de cancer de prostată și peste 4.000 de cazuri noi de cancer de vezică urinară raportate anual, potrivit datelor Globocan.

Tema a fost discutată în cadrul unui webinar la care au participat reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și care au subliniat importanța consultațiilor de prevenție și rolul medicului de familie în depistarea timpurie a bolii.

Potrivit CNAS, pentru majoritatea problemelor medicale, primul pas trebuie să fie consultul la medicul de familie. Mulți bărbați ajung însă la medic abia atunci când apar complicații grave, precum retenția urinară acută, anemia severă sau fracturile osoase. De aceea, consultațiile anuale de prevenție sunt extrem de importante, mai ales după vârsta de 50 de ani.

La recomandarea medicului de familie, bărbații pot beneficia de analize de rutină decontate de CNAS, inclusiv testul PSA pentru depistarea problemelor de prostată. Aceste investigații se fac rapid și nu sunt condiționate de plafonul lunar al laboratoarelor, ceea ce permite diagnosticarea timpurie a unor afecțiuni grave. Medicii atrag atenția asupra simptomelor care nu trebuie ignorate. În cazul cancerului de prostată, pot apărea dificultăți la urinare, urinări frecvente pe timpul nopții, dureri persistente de spate sau bazin, sânge în urină sau spermă și scădere inexplicabilă în greutate. Pentru cancerul de vezică urinară, cel mai frecvent semn este prezența sângelui în urină, chiar și în lipsa durerii.

„În prezent, dintre cele două tipuri de cancere nu există o metodologie de screening decât pentru cancerul de prostată. În unele cazuri, pacienții se prezintă pentru prima dată la medic pentru simptome determinate de complicații - spre exemplu anemie severă sau retenție urinară acută în cancerul de vezică urinară, fractură pe os patologic în cancerul de prostată). Din acest motiv, este deosebit de important ca pacienții să se prezinte anual la consultațiile de prevenție, beneficiind, la recomandarea medicului de familie de investigațiile recomandate, precum: hemoleucogramă completă, proteina C reactivă, glicemie a jeun, colesterol seric total, LDL colesterol, creatinină serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată RFGe, TGO, TGP, determinarea raportului albumină/creatinină în urină (RACU), PSA la bărbați, începând cu vârsta de 50 de ani, o dată la 3 ani. Aceste investigații se decontează peste valoarea de contract, fiind efectuate într-un timp scurt de laborator, nefiind condiționată efectuarea lor de o limită a valorii de contract”, a explicat dr. Elisabeth Brumă.

Pentru stabilirea rapidă a diagnosticului, CNAS decontează pachete standardizate de spitalizare de zi, care includ consultații de specialitate, investigații imagistice și analize necesare pentru confirmarea bolii și stabilirea planului de tratament. Scopul este reducerea timpului de așteptare și începerea cât mai rapidă a terapiei. Tratamentul este asigurat prin Programul Național de Oncologie și include intervenții chirurgicale, radioterapie, chimioterapie, imunoterapie și terapii moderne, adaptate fiecărui pacient. Pentru unele forme de cancer de prostată au fost introduse recent tratamente inovatoare, care oferă noi opțiuni terapeutice pacienților.

Servicii disponibile în asistența medicală spitalicească

Pentru un diagnostic complet și rapid al cancerelor, începând cu 1 iulie 2024 au fost introduse o serie de pachete standardizate de spitalizare de zi ce cuprind serviciile necesare pentru diagnostic, evaluarea extensiei cancerului și evaluarea statusului clinico-biologic, în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară.

Diagnosticul cancerului de prostată – Adenocarcinom/cu diferențiere neuroendocrină/ carcinom neuroendocrin (se decontează maximum un serviciu/an/pacient): consultație de specialitate urologie, RMN multiparametric prostată 3 T, ecografie transrectala, puncție prostatică cu biopsia formațiunii tumorale, EKG, INR, creatinină serică cu estimarea ratei de filtrare glomerulară, examen histopatologic procedură completă HE și colorații speciale

Evaluarea statusului clinico-biologic la pacientul cu cancer de prostată – Adenocarcinom/cu diferențiere neuroendocrină/ carcinom neuroendocrin - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară (se decontează maximum un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului): consultație de specialitate cardiologie, radioterapie, urologie și oncologie, PSA, Hemoleucogramă, Glicemie, TQ, TGO, TGP, Gamma-GT, Ag HBs, Ac anti HCV, Ac anti HBc, Calciu seric, Fosfatază alcalină, Sodiu, Potasiu, Bilirubină totală, Electroforeza proteinelor serice, Ecocardiografie.

Diagnosticul carcinomului urotelial al vezicii urinare (se decontează maximum un serviciu/an/pacient): consultație de specialitate urologie, ATI și oncologie, sedare, ecografie abdomen+pelvis, cistoscopie, EKG, citologie urinară, hemoleucogramă, creatinină serică cu estimarea ratei de filtrare glomerulară, sumar de urină, urocultură, INR.

Diagnosticul carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - se decontează maximum un serviciu/an/pacient: consultație de specialitate urologie, oncologie și ATI, sedare, ecografie abdomen+pelvis, ureteroscopie, EKG, citologie urinară, hemoleucogramă, creatinină serică, cu estimarea ratei de filtrare glomerulară, sumar de urină, urocultură, INR;

Evaluarea extensiei carcinomului urotelial al vezicii urinare/ carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - se decontează maximum un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului: CT-ABDOMEN nativ și cu substanță de contrast, CT-PELVIS nativ și cu substanță de contrast, CT-TORACE cu substanță de contrast, consultație de specialitate oncologie.

Evaluarea statusului clinico-biologic la pacientul cu carcinom urotelial al vezicii urinare/ carcinomului urotelial al căilor urinare superioare (ureter sau bazinet renal) - în vederea stabilirii strategiei de tratament de către comisia multidisciplinară (se decontează maximum un serviciu/an/pacient, ulterior diagnosticului): consultație de specialitate urologie, oncologie, cardiologie și nefrologie, Glicemie, TGO, TGP, Gamma-GT, Ag HBs, Ac anti HCV, Ac anti-HBc, creatinină serică cu estimarea ratei de filtrare glomerulară, Uree, Calciu seric total, Fosfatază alcalină, Sodiu, Potasiu, Bilirubină totală, Electroforeza proteinelor serice, Ecocardiografie, Sideremie, Feritina.

Programul național de oncologie

Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice

„La recomandarea comisiei oncologice multidisciplinare instituţionale/regionale, conform ghidurilor naţionale/instituţionale de tratament în vigoare, toate localizările de cancer beneficiază de radioterapie cu accelerator liniar 3D (tratamente cu intenţie curative), iar în cancerul de prostată - radioterapie cu modularea intensităţii (IMRT)”, a explicat dr. Oana Mocanu.

Brahiterapie - asociată sau nu cu radioterapia externă:

1) brahiterapie intracavitară - iradiere exclusivă sau suplimentarea dozei în cancerul uretral

2) brahiterapie interstiţială în cancerul prostatei;

Radioterapie stereotactică (SBRT)

Indicaţii de cancer nonmetastatic cu intenţie curativă, ca alternativă faţă de chirurgia radicală la cazurile care refuză chirurgia radicală sau sunt inoperabile prin contraindicaţii medicale (risc anestezic major) sau prin extensia bolii: - adenocarcinom de prostată (grupa de risc scăzut sau intermediar favorabil);

Detalii: https://cnas.ro/programe-nationale-de-sanatate-curative/

Listă furnizori radioterapie: https://cnas.ro/wp-content/uploads/2024/06/Lista-furnizori-radioterapie-2024.pdf

Reprezentanții CNAS au mai precizat că pacienții oncologici pot beneficia de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu, pe perioade extinse, precum și de servicii de consiliere psihologică, esențiale pentru gestionarea impactului emoțional al bolii.

Specialiștii subliniază că informarea corectă, prezentarea la timp la medic și accesul la serviciile decontate de CNAS pot crește semnificativ șansele de tratament și pot îmbunătăți calitatea vieții bărbaților diagnosticați cu cancer de prostată sau de vezică urinară.

Subprogramul național de testare genetică

Este prevăzută testarea PD-L1 pentru pacienții nou diagnosticați cu carcinom urotelial în stadiul local avansat sau metastatic și pentru pacienţii diagnosticaţi cu carcinom urotelial cu invazie  musculară (CUIM), după efectuarea rezecţiei radicale a CUIM.

Subprogramul de tratament medicamentos

Carcinomul urotelial:

1. chimioterapie

2. Vaccin BCG- tumorile vezicale superficiale, neinvazive

3. Imunoterapia (formele local avansate sau metastatice): Atezolizumabum, Avelumabum, Pembrolizumabum

4. Imunoterapie în tratamentul adjuvant al CU cu invazie musculară si expresie PD L1: Nivolumabum

Carcinomul de prostată (CP):

1. terapia hormonală (Leuprorelinum, Goserelinum, Cyproteronum)

2. chimioterapie

3. terapii specifice

- CP non metastatic rezistent la castrare (Apalutamidum, Darolutamidum, Enzalutamidum)

- CP metastatic sensibil la terapie homonală sau rezistent la castrare (Abirateronum, Apalutamidum, Cabazitaxelum, Darolutamidum, Enzalutamidum, Olaparibum)

- CP avansat (Relugolixum – introdus în decembrie 2025)

„Ca noutăți în cancerul de prostată, la sfârșitul anului 2025, ca urmare a majorării limitei de negociere, a fost încheiat un contract cost-volum pentru terapia radiofarmaceutică (terapia cu Lutețium). Acest medicament urmează a intra în lista de medicamente conform prevederilor Ordinului 861- deja se lucrează la proiectul de Hotărâre de Guvern pentru completarea listei de medicamente. Această terapie necesită și un PET-CT PSMA și suntem în discuții cu comisiile de specialitate legat de criteriile de includere pe care ar trebui să le îndeplinească un furnizor pentru a putea efectua testarea”, a completat dr. Oana Mocanu.

Îngrijiri medicale și paliative la domiciliu

Un asigurat poate beneficia de 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu şi de 90 de zile de îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni, cu excepția pacienților cu vârsta sub 18 ani și a pacienților cu afecțiune oncologică, care pot beneficia de 300 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu și îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni.

Servicii conexe actului medical furnizate de psiholog

În ambulatoriul clinic se pot acorda pentru pacienții cu cancer servicii conexe de psiho-oncologie (consultație psihologică, consiliere psihologică, evaluare clinică psihologică, stabilirea planului de intervenție psihologică):

- la recomandarea medicilor cu atestat de paliație sau cu specialitățile oncologie medicală, hematologie, oncologie şi hematologie pediatrică, radioterapie precum și a celor cu supraspecializarea de chirurgie oncologică

– maximum 4 servicii/CNP/lună, 50 de minute/serviciu. Aceste servicii se pot acorda și la distanță.