Cancerul rectal a dispărut la toți pacienții dintr-un studiu. Rezultatele i-au șocat pe bolnavi și cercetători

62264347
Getty

Un studiu de cancer rectal în care toți pacienții au primit același tratament a avut rezultate excepționale: boala a dispărut la fiecare dintre aceștia.

Studiul a implicat doar 18 pacienți care sufereau de cancer rectal, fapt care i-a determinat pe experți să ceară testarea mai multor oameni, potrivit The New York Times.

Însă, pentru cei 18 care au primit același medicament, rezultatul a adus lacrimi de fericire, întrucât examenul fizic, endoscopia, scanările PET și RMN-urile nu au mai putut detecta cancerul.

Doctorul Luis Diaz de la Centrul pentru Cancer „Memorial Sloan Kettering”, autor al studiului publicat în „New England Journal of Medicine” care a descris rezultatele, a spus că nu mai cunoaște niciun studiu în care tratamentul a eradicat cancerul în fiecare pacient.

„Prima dată când s-a întâmplat asta în istoria cancerului”

„Cred că este prima dată când s-a întâmplat asta în istoria cancerului,” a spus Diaz.

Și doctorul Alan Venook, specialist în cancer colorectal la Universitatea din California, care nu a fost implicat în studiu, consideră că rezultatul este o premieră.

Pacienții pe care s-a testat tratamentul suferiseră de pe urma unor tratamente dure: chimioterapie, radiații și, cel mai probabil, intervenții chirurgicale care le-au schimbat viața, putând să cauzeze disfuncții intestinale, urinare și sexuale. Unii vor avea nevoie de pungi de colostomie.

În momentul în care s-au implicat în studiu, aceștia se așteptau să revină la tratamentele obișnuite după terminarea testărilor, însă au rămași surprinși când au aflat că nu vor mai avea nevoie de tratament.

„Au fost multe lacrimi de fericire,” a spus medicul Andrea Cercek, oncolog la Centrul pentru Cancer „Memorial Sloan Kettering” și co-autor al studiului.

Efecte adverse ale Dostarlimab

Potrivit doctorului Venook, niciun pacient nu a avut efecte adverse semnificative, fapt pe care acesta îl consideră surprinzător.

În medie, unul din cinci pacienți prezintă un fel de reacție adversă la medicamente precum cel luat de pacienți, Dostarlimab, care face parte din categoria inhibitorilor punctelor de control. Până la 3-5% dintre cei care iau medicamente din această categorie au parte de complicații, care în unele cazuri înseamnă slăbirea mușchilor și dificultăți de mestecare și înghițire.

Cât costă o doză de Dostarlimab

Medicamentul din timpul studiului a fost administrat la fiecare trei săptămâni timp de șase luni și a costat 11.000 de dolari pentru fiecare doză. Iar Venook a spus că absența efectelor adverse semnificative poate însemna două lucruri: „nu au tratat suficienți pacienți, sau, cumva, acele cancere sunt diferite”.

Între timp, doctorul Hanna Sanoff de la centrul de cancer al Universității Carolina de Nord, care nu s-a implicat în studiu, l-a numit „mic, dar interesant”. Aceasta a adăugat că nu este clar dacă pacienții au fost vindecați în urma tratamentului.

„Se știe foarte puțin despre durata de timp necesară pentru a afla dacă un răspuns clinic complet la Dostarlimab înseamnă vindecare,” a scris Sanoff într-un editorial.

CITEȘTE ȘI: Medicii i-au zis unei femei că suferă de stres, dar diagnosticul a fost greșit. După trei zile a urmat o tragedie

OMS avertizează că riscul variolei maimuței asupra sănătății publice a crescut și ar putea deveni ridicat

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Caravană pentru analize gratuite HPV și Papanicolau, în comunele din Bistrița

Femeile din șase comune din Bistrița-Năsăud au posibilitatea de a face teste HPV și Babeș-Papanicolau gratuite.

Cel mai mare centru pentru tratamentul infertilității din Europa de Est s-a deschis în România

Sute de părinți care au învins lupta cu infertilitatea au fost prezenți împreună cu copiii lor, la deschiderea celui mai mare centru pentru tratamentul infertilității din Europa de Est.

România și alte nouă state est-europene cer UE să modifice contractele pentru vaccinurile anti-COVID. Motivul invocat

Din cauza faptului că Uniunea Europeană a exagerat în privința livrărilor de doze de vaccinuri anti-COVID, România și alte nouă state est-europene cer blocului comunitar să rezilieze contractele.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.