Biblia ateilor, "cartea sfanta" care da peste cap crestinismul

60233289

Academicianul englez A.C.Grayling, pornind de la o intrebare, a lansat un nou curent printre atei: cum ar fi aratat Biblia daca scriitorii ei ar fi relatat si evenimente care nu sunt legate de crestinism sau minunile facute de Isus.

CNN: Cum ar fi fost si ce impact ar fi avut Cartea Sfanta daca scriitorii ei s-ar fi axat mai mult pe invataturile non-religioase, legate de descoperirile civilizatiilor respective si ideile lansate de marii ganditori ai vremii.

Cum ar fi fost daca Biblia, cartea pe care milioane de oameni au transformat-o in ghid etic pentru viata, nu ar contine scrierile insuflate de Dumnezeu, ci doar texte, la fel de pretioase din punct de vedere al invataturilor, dar scrise de Aristotel, Confucius sau Baudelaire. Cum ar arata acea carte si ce ar insemna pentru oameni?

La zeci de ani de cand a inceput sa isi pune astfel de intrebari, "Biblia ateilor" a ajuns pe rafturile librariilor din intreaga lume. "Cartea cea buna: Biblia Umanistilor" a fost scrisa pe baza a sute de scrieri culese din operele a sute de autori cunoscuti.

Textele, asezate pe doua coloane asa cum se intampla si in Biblie, sunt adunate din operele a peste 1000 de filosofi, istorici, poeti, oameni de stiinta si scriitori. Biblia Umanista contine 600 de pagini, iar la fel ca si Biblia crestinilor, prima carte face referire la "Geneza". Povestirea incepe tot intr-o gradina, insa locul lui Adam si al Evei este luat de Isaac Newton, cel care a pus bazele fizicii.

In ultimul capitol al Bibliei Umaniste se afla un set de porunci, care se vor a fi o replica a "Celor Zece Porunci" din Vechiul Testament. Printre ele se enumara urmatoarele:

- Iubeste cu adevarat si sincer

- Nu face rau nimanui, chiar daca ti s-a facut rau

- Gandeste pentru tine, foloseste-ti mintea

- Respecta natura si legile ei

- Fii responsabil

- Fii informat

- Fii curajos

- Fii bland

- Incearca cu adevarat, nu te da batut

- Fa totul sa iti indeplinesti scopul in viata.

Reuters: Mihail Hodorkovski il compara pe "juristul" Putin cu "banditul" Stalin "Juristul Putin si banditul Stalin inteleg in acelasi mod ce este independenta justitiei", a declarat pentru cotidianul german Die Welt Hodorkovski, detinut din 2003. Pedeapsa lui a fost prelungita pana in 2017, la incheierea celui de-al doilea proces al sau in decembrie, dupa ce Putin, considerat de multi cel mai puternic om din tara, a comis ceea ce fost denuntata drept o incalcare a normei privind separarea puterilor in stat. "Locul unui hot este in inchisoare", a declarat Putin, intrebat in legatura cu procesul, inainte de anuntarea verdictului. El a insinuat, de asemenea, in cadrul unor declaratii televizate, ca Hodorkovski este implicat in crime, o acuzatie care nu a fost formulata niciodata impotriva lui in justitie.

AFP: Parisul sustine ca suporta, impreuna cu Londra, cea mai mare parte a efortului din Libia "NATO nu are posibilitatea in acest moment sa oblige partenerii sa participe la aceasta actiune", a subliniat ministrul in cadrul sedintei de intrebari adresate Guvernului in Adunarea Nationala. "Deplang, de exemplu, faptul ca Franta si Germania suporta esentialul acestui efort, chiar daca Statele Unite continua sa aduca un sprijin indispensabil mediului aerian, dar care nu mai sustin in prezent atacul la sol, fara de care nu este posibil sa dezlegam latul din jurul oraselor asediate ca Misrata sau Zenten", a declarat el. Longuet s-a bucurat totusi ca "acele natiuni europene mari care nu s-au alaturat de la inceput coalitiei studiaza ce trebuie sa faca pentru a-si recupera intarzierea". "Germania va participa hotarat la initiativa umanitara anuntata de Uniunea Europeana", a continuat el.

Huffington Post: Silvio Berlusconi sustine ca doar a ajutat-o pe adolescenta Ruby sa isi deschida o afacere "Fata mi-a spus o poveste foarte dureroasa si emotionanta", a declarat Berlusconi, acuzat ca a platit pentru a intretine relatii sexuale cu adolescenta marocana Karima el Mahroug, alias Ruby, cand aceasta era minora. De asemenea, premierul Berlusconi este acuzat de trafic de influenta, pentru ca ar fi intervenit pentru eliberarea din detentie a adolescentei. Senatorul Anna Finocchiaro, din opozitie, a remarcat ca daca Berlusconi intr-adevar ar fi crezut ca adolescenta era nepoata lui Hosni Mubarak, cum sustin avocatii apararii, nu i-ar fi oferit bani, pentru ca nu ar fi avut nevoie de ei.

Reuters: TEPCO ar putea primi cereri de despagubire in valoare de 23,6 miliarde de dolari  TEPCO depune eforturi pentru a pune capat crizei scurgerilor radioactive de la centrala. Agentia japoneza pentru Siguranta Industriala si Nucleara a ridicat, marti, criza nucleara la nivelul 7, cel maxim. De asemenea, locuitorii de pe o raza de 20 de kilometri in jurul centralei au fost evacuati. In timp ce compania face eforturi pentru oprirea crizei nucleare, valoarea actiunilor sale, pe bursa din Tokyo, a inregistrat o scadere puternica. Actiunile TEPCO au pierdut peste 75 la suta din valoare, de la 11 martie, cand a avut loc un cutremur puternic, urmat de un tsunami devastator, care au avariat centrala de la Fukushima. Investitorii si-au exprimat ingrijorarea despre impactul acestei crize asupra profitului companiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski, mesaj viral înainte de Polonia - România
FOTO Soția lui Robert Lewandowski, mesaj viral înainte de Polonia - România
Citește și...
60483063
Narcis Ianau: Sunt transformat complet. Oamenii imi cer autografe pe strada

Viata i s-a schimbat in doar cateva saptamani. Elev in clasa a IX-a la Colegiul National de Arte „George Apostu", contratenorul Narcis Ianau recunoaste ca, dupa prima sa aparitie televizata, a ajuns o mica vedeta.

60474636
6 constructori romani si 11 straini vor face 183 km de autostrazi

Sase constructori romani si unsprezece straini au fost declarati ieri castigatori ai celor noua loturi de autostrazi de pe ruta Nadlac-Sibiu, pe care CNADNR le-a scos la licitatie la finalul anului trecut.

60481482
Inghetarea pretului benzinei in Romania. Oficial: Toate caile sunt posibile

Fondul Monetar International, Agentia Internationala pentru Energie, dar si reprezentanti ai industriei petroliere locale evoca tot mai des posibilitatea ca preturile carburantilor sa-si continue cresterile galopante.

Recomandări
Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicușor Dan, declarații după respingerea Guvernului Siegfried Mureșan. Luni va face a patra nominalizare de premier

Nicușor Dan a anunțat noi consultări la Cotroceni luni, urmate de o nouă nominalizare de premier. Declarațiile președintelui au venit după ce Siegfried Mureșan nu a reușit să obțină votul de învestitură al Parlamentului.

2026 09 30 8280
Guvernul Mureșan a picat în Parlament. A strâns doar 182 voturi din pragul minim de 233

Guvernul Mureșan a fost respins miercuri de Parlament, după ce nu a reușit să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestitură. Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a primit doar 182 de voturi.

Strung us militar
Operațiune DIICOT pentru un strung de 1,75 milioane de euro, de uz militar. Utilajul ar fi urmat să ajungă în Belarus

Operațiune fără precedent a procurorilor DIICOT. Vizată este o afacere cu un strung de mari dimensiuni și precizie, cu utilitate militară. Utilajul ar fi urmat să ajungă în Belarus și astfel ar fi fost încălcat embargoul impus de Uniunea Europeană.