Toader, despre Iohannis: Un profesor de fizică nu cunoaște noţiuni constituţionale, dar preşedintele are consilieri

61940969
Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus miercuri că preşedintele Klaus Iohannis are consilieri care pot să-l sfătuiască privind respectarea deciziei CCR.

Acesta spune că, aşa cum un profesor de fizică nu cunoaşte elemente de natură constituţională, nici el nu cunoaşte elemente de fizică.

„Nu cred că preşedintele sau orice român cu o abordare elementară are nevoie să îi spună ministrul Justiţiei vedeţi că deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive, sunt obligatorii, produc efectele, obligaţii juridice, de la momentul publicării în Monitorul Oficial. Admit ideea a faptului că un profesor de fizică să nu cunoască noţiuni de fineţe juridică de natură constituţională, eu la rândul meu, ca jurist, nu cunosc elemente de fizică, decât acelea cu am rămas din liceu. Dar preşedintele are consilieri, că de aia îi are, ca să fie de specialitate şi să îl consilieze cu promptitudine şi în mod corect aupra efectelor pe care le produce decizia, asupra obligaţiilor care îi revin din respectiva decizie şi asupra riscurilor pe care le generează nerespectarea deciziei”, a declarat Tudorel Toader la un post tv, conform Mediafax.

De asemenea, ministrul Justiţiei a mai precizat că statul de drept trebuie consolidat, nu „pus sub semnul întrebării” şi că nu se poate ca o decizie să fie respectată doar dacă este favorabilă.

„Noi trebui să consolidăm statul de drept, şi nu să-l punem sub semnul întrebării. Azi respectăm o decizie că ne convine, mâine nu o respectăm, că nu ne convine, la fel cu o lege, la fel cu o ordonanţă de Guvern. Pentru că, dacă cel de la vârful piramidei statului de drept desconisderă instanţa de contencios constituţional, atunci moralmente acelaşi demnitar nu mai are nicio cădere să ceară românului să respecte o lege. Eu am auzit o delcaraţie a dânsului, dar nu cred că a vrut să dea acest sens. Un jurnalist l-a întrebat: Dumneavoastră respectaţi Constituţia? El zis: sigur că da, eu veghez la respectarea Constituţiei. Sigur într-o interpretare riguroasă ai putea deduce ceea ce eu nu cred că a gândit domnul preşedinte, că dânsul veghează ca alţii să respecte Constituţia”, a mai declarat Tudorel Toader.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61964671
Preşedinţii CCR, ÎCCJ, CSM şi Academiei Române vor primi gratuit reşedinţe de la RA-APPS
Guvernul a lărgit miercuri, printr-o OUG, sfera demnitarilor care pot beneficia gratuit de reşedinţe oficiale din fondul locativ al RAAPPS.
61943545
Oficiali români, în Germania pentru a cerceta condițiile în care au murit 2 muncitori
Reprezentanți ai Ministerului Românilor de Pretutindeni și ai Consulatului General al României la Bonn au efectuat, miercuri, o deplasare în orașul german Bornheim pentru a discuta cu autorităţile locale circumstanţele decesului a 2 muncitori români.
61936073
Calculele PSD pentru suspendarea lui Iohannis. Tăriceanu ar ajunge președinte interimar și poate promulga Legile Justiției
Social-democraţii îşi fac planuri de contra-atac şi cei mai mulţi dintre aceştia cred că preşedintele Klaus Iohannis trebuie suspendat din funcţie