SURSE: Florin Cîțu vrea să demită toți miniștrii USR PLUS. Secretarii de stat și prefecții sunt și ei pe lista neagră

×
Publicitate

„Guvernul poate funcționa și fără USR”. Sau poate se vor răzgândi și vor propune un alt ministru la Justiție, au transmis neoficial liberalii. Însă liderii USR PLUS care participă la ședința coaliției de vineri seară păreau că nu dau înapoi.

La ora 18:00, atunci când au intrat în ședința coaliției, cei șase miniștri USR PLUS erau încă în funcție, dar cu bagajele făcute. Din discuțiile care s-au derulat până acum nu pare să se ajungă la o cale de mijloc.

Atât Dan Barna, cât și Dacian Cioloș, liderii USR PLUS, au cerut în discuțiile cu Florin Cîțu ca acesta să își dea demisia. „Nu am de gând să fac pasul înapoi”, le-ar fi răspuns Florin Cîțu în discuțiile din coaliție.

Aceștia l-au anunțat că după ce vor pleca de la Guvern vor merge la Senat pentru a depune moțiunea de cenzură pentru care au strâns semnături împreună cu cei de la AUR.

Așadar, nu există o cale de mijloc la care să se fi ajuns. Nu a fost însă o discuție legată de demiterile miniștrilor, cel puțin deocamdată. Însă, potrivit unor surse din interiorul Guvernului, Florin Cîțu are de gând ca în perioada imediat următoare să semneze plecarea atât pentru miniștrii USR PLUS, cât și pentru secretarii de stat, șefii de agenții și prefecți - adică toate funcțiile pentru care USR PLUS a făcut nominalizări.

Deputat USR PLUS: Cîţu a ameninţat că va schimba din funcţie toţi oamenii susţinuţi de noi

 

Deputatul USR PLUS Andrei Lupu precizează că, în timpul discuţiilor de la Palatul Victoria, premierul Florin Cîţu a anunţat că în cazul în care va fi depusă moţiunea de cenzură va schimba din funcţie toţi miniştrii, secretarii de stat, prefecţii şi şefii de instituţii autonome susţinuţi de USR PLUS.

"Florin Cîţu a ameninţat USR PLUS că, dacă depunem moţiune de cenzură, va schimba din funcţie toţi oamenii susţinuţi de noi - miniştri, secretari de stat, prefecţi, şefi de instituţii autonome. Doar că Florin Cîţu nu înţelege că modul nostru de a face politică este unul total diferit. Nu am venit la guvernare pentru a pune oameni în funcţii. Loveşte unde nu ne doare. Ce ne doare e modul în care Florin Cîţu înţelege să cheltuie bani publici pentru a câştiga susţinerea în propriul partid. Şi pentru asta va pleca din funcţie", a scris el, pe Facebook. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62211002
USR PLUS a scris textul moțiunii de cenzură prin care vrea să doboare Guvernul Cîțu. Reacția premierului

Pare să nu mai fie loc de pace în coaliția aflată la guvernare. USR PLUS a scris textul moțiunii de cenzură prin care vrea să doboare Guvernul Cîțu împreună cu AUR și, eventual cu PSD.

62210831
Cîțu: Miniștrii USR PLUS nu au venit la ședință, deși sunt plătiți pentru asta. A fost aprobat programul ‘Anghel Saligny’

Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, după ședința de Guvern, că miniștrii USR nu s-au prezentat la ședința de la Palatul Victoria, deși acest lucru este în atribuțiile lor și sunt plătiți pentru acest lucru. 

62204004
Senator USR PLUS: Bode este acest Dorel bun la toate. Ai ceva de făcut prin casă? Ai nevoie de un Bode

Senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie a precizat că Lucian Bode este un fel de „Dorel bun la toate: transporturi (şi accidente), interne (şi avioane care trec graniţele nestingherite), justiţie (şi pus genunchiul pe gâtul numirilor procurorilor)”.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.