Elena Lasconi, după ce Mircea Geoană a ”atacat murdar” presa: ”Suntem în România, nu la Moscova”

62480534
Agerpres

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, liderul partidului, Elena Lasconi, face apel la toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale să înceteze în a mai considera mass-media o anexă de partid şi să oprească atacurile murdare la adresa jurnaliştilor.

”Suntem în România, domnilor, nu la Moscova!”, afirmă ea, după ce candidatul independent la Preşedinţie Mircea Geoană a lansat acuzaţii la adresa jurnaliştilor care au realizat ancheta privind legăturile unui coordonator al campaniei sale, fostul primar de sector Rareş Mănescu, cu un om de afaceri rus, propagandist al Moscovei.

”Dacă eu ar trebui să decid între a avea un guvern fără presă sau o presă fără guvern, nu aş ezita în a alege a doua variantă”. Aceste cuvinte, spuse acum mai bine de 200 de ani de Thomas Jefferson, ne reamintesc cât de important este să avem o presă liberă într-o democraţie. România are o democraţie tânără, cu instituţii fragile şi excesiv politizate. Puterea se află în mâinile a câteva sute de oameni care se schimbă între ei pe funcţii. De aceea, mai mult ca oricând, românii au nevoie de o presă liberă şi independentă care să servească exclusiv interesul public”, scrie Lasconi în mesajul postat pe Facebook.

Ea spune că a făcut această meserie timp de 25 de ani, timp în care a avut un singur lucru în minte: să ofere oamenilor ştirile aşa cum sunt ele, să ofere informaţie, să arate lumea aşa cum e ea.

”Sunt multe meserii frumoase în lume. Dar vă spun, cu mâna pe inimă, meseria de jurnalist e chiar cea mai frumoasă!”, subliniază Lasconi.

Mircea Geoană, citat din ”manualul de operare al FSB”

Ea explică faptul că acesta este motivul pentru care va vorbi de fiecare dată atunci când libertatea presei va fi în pericol.

”Fac un apel la toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale să înceteze în a mai considera mass-media o anexă de partid! Fac un apel la toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale să oprească atacurile murdare la adresa jurnaliştilor! Suntem în România, domnilor, nu la Moscova!”, afirmă Elena Lasconi la finalul postării.

Mircea Geoană a anunţat joi, la depunerea candidaturii sale pentru funcţia supremă în stat, referindu-se la ancheta jurnalistică privind legăturile unui coordonator al campaniei sale, fostul primar de sector Rareş Mănescu, cu un om de afaceri rus, propagandist al Moscovei, că s-a adresat instituţiilor statului român specializate şi structurilor aliate care se ocupă de aceste subiecte pentru a investiga, până la ultimul detaliu, ceea ce a numit „operaţiunea de compromitere” care îl vizează şi care este, conform lui Geoană din „manualul de operare al FSB”. El susţine că şi pe plan intern „există o campanie de linşaj mediatic, programatic, pe bani publici, finanţată de partidele din această ţară”, campanie care îl vizează.

Geoană a preluat şi acuzaţii apărute în presă la adresa lui Attila Biro, unul dintre jurnaliştii Context.ro, site care a publicat ancheta.

Mircea Geoană a acuzat un jurnalist român de implicare în tentativa de asasinare a procurorului general al Bulgariei 

Geoană s-a referit la ancheta jurnalistică în termeni precum„ aşa-zisă anchetă”, realizată de un „aşa-zis jurnalist”, el spunând că ceea ce se întâmplă reprezintă pentru el „o linie roşie”.

„Aş vrea să spun câteva vorbe despre un subiect care a izbucnit în presa noastră, un subiect care a fost generat de o aşa-zisă anchetă jurnalistică internaţională sub oblăduirea şi finanţarea oligarhului Hodorkovski şi declanşată de un aşa-zis jurnalist de investigaţii, Attila Biro, acuzat în presa din Bulgaria şi din ale ţări europene că ar face parte din operaţiunea de încercare de asasinare a procurorului general al Bulgariei. Au fost două astfel de încercări. De aceea vă spun cu toată seriozitatea: acest tip de kompromat generat şi condus de la Moscova este o operaţiune de dezinformare care face parte din arsenalul de război hibrid pe care Federaţia Rusă îl declanşează împotriva democraţiilor occidentale. Despre asta vorbim azi în România”, a declarat Geoană.

Attila Biro a calificat drept fake news acuzaţia care îl vizează.
„Platforma Context.ro nu este finanţată şi nu a fost finanţată de dl. Hodorkovski. Sursele noastre de finanţare sunt publice şi la vedere. Avem ca principal finanţator Comisia Europeană prin granturi în acest moment. Dl Geoană a reluat o teorie a conspiraţiei şi un fake news grosolan care a fost condamnat de reţeaua The Organized Crime and Reporting Project. Realitatea este că jurnaliştii de la Context.ro au investigat una dintre cele mai mari operaţiuni de fraudă financiară de câteva sute de milioane de euro. În timp ce am investigat această operaţiune, o serie de publicaţii care ventilează fake news-uri în Bulgaria au inventat această teorie legată de fostul procuror general al Bulgariei. Faptele sunt că noi am investigat de ani de zile crima organizată care acţionează transfrontalier între România şi Bulgaria”, a fost reacţia lui Attila Biro.

Articol recomandat de sport.ro
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Citește și...
62487682
Klaus Iohannis pleacă în Franța. Va participa la o masă rotundă având ca temă integrarea tinerilor francofoni pe piaţa muncii

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în perioada 4-5 octombrie 2024, la Sommet-ul Francofoniei, care va avea loc în Republica Franceză.

62456410
Lista lui Nicușor. Cele 20 de lucruri pe care le cere primarul Capitalei de la candidații la prezidențiale și la parlamentare

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a făcut publică o listă de probleme pe care le-ar vrea rezolvate. Lista este adresată candidaților la prima funcție în stat și la alegerile generale. Soluțiile țin atât de Guvern cât și de Parlament.

62427663
Răspunsul lui Nicolae Ciucă în momentul în care a fost întrebat „când va începe al treilea război mondial?”

Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, a vorbit despre conflictele armate din Ucraina şi din Orientul Mijlociu şi s-a referit la dronele căzute pe teritoriul României.

Recomandări
Drona vaslui
Posibilă dronă căzută în Insula Mare a Brăilei. Fragmente descoperite pe un teren arabil, după un posibil impact și incendiu

Fragmente ale unui obiect, posibil o dronă, au fost descoperite marți dimineață pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, transmite Armata Română printr-un comunicat.

Valentina crima 2
Vlăduț Bălțățeanu, tânărul suspectat că a ucis-o pe Valentina, s-a predat poliției din Elveția. Era căutat internațional

Principalul suspect al crimei din Vâlcea, care și-a ucis iubita și i-a aruncat trupul în Olt, s-a predat singur autorităților din Elveția, după mai multe zile de căutări. Pe numele lui fusese emis un mandat de arestare în lipsă.

62580805
Mihai Fifor (PSD) îi cere explicații lui Radu Miruță după prezența a trei generali la audierea sa: „Cine a dat ordinul?”

Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis marţi o interpelare ministrului interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, căruia îi cere explicaţii în legătură cu prezenţa a trei generali ai Armatei Române la audierea unui candidat pentru funcţia de ministru.