„Nu vreau să iau parte la asta”. Ucraina a făcut public un interviu cu un pilot rus care a dezertat | VIDEO

62383360

Serviciul de informaţii al armatei din Ucraina (GUR) a dat publicităţii un interviu cu un bărbat pe care îl identifică drept un pilot rus care a dezertat luna trecută cu tot cu elicopterul de luptă Mi-8 pe care îl pilota, relatează CNN.

Serviciul condus de generalul Kirilo Budanov spune că pilotul se numeşte Maksim Kuzminov, iar acesta relatează în interviu cum şi-a planificat dezertarea.

"Am contactat reprezentanţi ai serviciilor secrete ucrainene, le-am explicat situaţia mea şi mi-au oferit această opţiune: Haide, îţi garantăm siguranţa, îţi garantăm documente noi, îţi garantăm o compensaţie monetară, o recompensă", a povestit pilotul. El spune că a discutat mai multe detalii cu oficialii ucraineni şi apoi a început să îşi planifice zborul.

Astfel, în timpul unui zbor, "mi-am dat seama că mă aflam în apropierea graniţei. Am transmis locaţia mea. Am spus: Hai să încerc, nu sunt departe”, a povestit pilotul. ”După ce am luat decizia finală, am zburat la o altitudine extrem de joasă, în modul fără radio. Nimeni nu a înţeles deloc ce se întâmpla cu mine. Am zburat peste (graniţa din Ucraina), am aterizat, m-au întâmpinat şi mi-au explicat totul", a relatat Maksim Kuzminov.

Circumstanţele interviului sunt neclare, dar pilotul pare să vorbească liber, notează CNN.

„Ucraina va câştiga fără echivoc acest război”

Contrazicând versiunea oficială rusă, el spune: "Adevărul este că nu există nazişti sau fascişti aici. Este o adevărată ruşine ceea ce se întâmplă aici. Crimă, lacrimi, sânge. Oamenii pur şi simplu se omoară între ei. Asta este tot ce pot să înţeleg din asta şi nu vreau să iau parte la asta".

"Ceea ce se întâmplă acum este pur şi simplu un genocid al poporului ucrainean. Atât al ucrainenilor, cât şi al ruşilor. Motivaţia acţiunii mele a fost aceea de a nu contribui la aceste crime. Ucraina va câştiga fără echivoc acest război, pur şi simplu pentru că poporul este foarte unit. Înainte nu erau aşa, dar acum sunt foarte uniţi. Întreaga lume îi ajută, pentru că, în primul rând, viaţa umană trebuie preţuită", continuă pilotul rus în interviul difuzat de spionajul ucrainean, potrivit News.ro.

De asemenea, pilotul îi îndeamnă şi pe alţi ruşi din armată să dezerteze în Ucraina. "Veţi fi întreţinuţi, pentru tot restul vieţii voastre. Vi se va oferi un loc de muncă peste tot, indiferent de ceea ce faceţi. Veţi descoperi pur şi simplu o lume în culori", spune el.

CNN precizează că nu a reuşit să verifice identitatea pilotului. Dar Agenstvo, un canal Telegram independent rusesc, susţine că a găsit profilul de social media al lui Kuzminov şi că acesta era pilot de atac al regimentului 319 de elicoptere din Districtul Militar de Est.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62383356
Putin arată cu degetul spre Occident pentru eşecul acordului privitor la transportul cerealelor pe Marea Neagră

Liderul rus Vladimir Putin a dat vina pe Occident pentru colapsul acordului ce asigura transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră şi a negat că retragerea Moscovei ar genera o criză alimentară globală.

62271489
Ucraina insistă că are dovezi fotografice cu drone rusești căzute pe teritoriul României. Reacția statului român

Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, insistă şi susţine că Ucraina are dovezi fotografice în ceea ce privește că drone Shahed au căzut în România, dar omologul său român, Luminiţa Odobescu, spune că teritoriul ţării nu a fost lovit.

62383309
„Totul este sub apă. Este o nebunie”. Indundații devastatoare în Spania. Doi oameni au murit și doi sunt dispăruți. VIDEO

Doi oameni au murit şi doi sunt daţi dispăruţi în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii puternice în centrul Spaniei duminică şi luni dimineaţă, scrie News.ro.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.