Zeci de soldaţi arestaţi în Turcia pentru "gulenism". Razii în Konya

61932025
AFP

Nou val de arestări ordonat de regimul Erdogan.

 

Autorităţile turce au emis mandate de arestare pentru 70 de persoane, inclusiv 58 de soldaţi, în cadrul unei anchete ce-i vizează pe susţinătorii clericului musulman Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea unei tentative de puci în iulie 2016, au relatat joi media de stat, citate de Reuters.

Operaţiunea s-a concentrat pe provincia Konya (centru), poliţia efectuând mai multe razii simultan la diferite adrese din 27 de provincii ale ţării, a indicat agenţia de presă Anadolu, precizând că un număr de 11 din cei 70 de suspecţi au fost anterior daţi afară din armată.

Poliţia întreprinde aproape zilnic operaţiuni pentru reţinerea suspecţilor acuzaţi de legături cu Gulen de la tentativa eşuată de puci din 15 iulie 2016. Gulen respinge însă orice implicare a sa.

De atunci, peste 50.000 de persoane, inclusiv mii de membri ai personalului din domeniul securităţii şi funcţionari publici, au fost plasaţi în arest în aşteptarea procesului, şi alte circa 150.000 au fost suspendate sau demise din posturile lor.

Organizaţiile pentru drepturile omului spun că reprimarea a fost folosită pentru a reduce disidenţa la tăcere. Guvernul susţine la rândul său că măsurile sunt necesare din cauza ameninţărilor din domeniul securităţii cu care se confruntă Turcia de la tentativa de puci, soldată cu moartea a 250 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61932030
23 de civili au fost uciși în urma loviturilor aeriene rusești, lângă Damasc

Cel puţin 23 de civili şi-au pierdut viaţa miercuri în enclava asediată Ghouta Răsăriteană, în apropiere de Damasc, majoritatea de lovituri aeriene ruseşti, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

61932024
Bărbatul fără adăpost, supranumit „eroul de la Manchester”, recunoaște că a furat bunurile victimelor atentatului

Un bărbat fără locuință pe care presa britanică l-a calificat drept erou, după atentatul de la Manchester care a avut loc în 22 mai 2016, a recunoscut că a furat o poșetă și un telefon mobil pe care le-a găsit la locul tragediei.

61931997
Cele mai populate orașe la nivel mondial, în 2030. Asia și Africa vor domina lumea

Populația Terrei crește la cote alarmante, iar cercetătorii susțin că, până în 2050, pe Pământ vor trăi aproape 10 miliarde de oameni.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.