Vânătoarea criminalilor din Canada. Mesajul poliției despre cele două cadavre găsite

×
Publicitate

Vânătoarea celor doi tineri care i-a ţinut pe canadieni cu sufletul la gură a luat sfârşit.

Două cadavre au fost găsite pe malul unui râu din provincia Manitoba, nu departe de locul unde au fost văzuţi ultima dată indivizii suspectaţi că au ucis trei persoane: doi turişti şi un profesor universitar canadian. În urmă cu 3 săptămâni, autorităţile canadiene au mobilizat efective masive pe urmele lor.

Poliția din Canada a descoperit miercuri seară două cadavre, despre care se crede că aparțin lui Kam McLeod de 19 ani şi Bryer Schmegelsky de 18 ani. Trupurile au fost găsite în pădure, nu departe de malul unui râu unde, vinerea trecută, au fost reperate obiecte ce le aparţineau.

Prieteni din copilărie, cei doi erau suspectaţi că, în perioada 14-15 iulie, au ucis un cuplu de turişti: un australian de 23 de ani şi iubita lui - cetăţean american - cu un an mai mare.

Ei călătoreau cu o rulotă prin provincia British Columbia către Alaska. 4 zile mai târziu a fost descoperită, lângă o maşină incendiată, a treia victimă: un profesor universitar la British Columbia.

Kevin Hackett, Poliţia din British Colombia: ”În ceea ce priveşte mobilul crimelor, va fi foarte dificil să-l stabilim cu certitudine. Evident, nu vom putea să auzim versiunea lor. Poate că obiecte şi indicii suplimentare care vor fi descoperite asupra lor vor face puţină lumină.”

McLeod şi Schmegelsky, descrişi de autorităţi drept "înarmaţi şi foarte periculoşi", au fost văzuţi de mai multe ori la peste 3.000 de km distanţă de locul faptelor. La un moment dat, poliţia a restrâns perimetrul căutărilor la împrejurimile oraşului Gillam. S-au făcut chiar verificări din casă-n casă, fără rezultat însă.

Reporter: Cum credeţi că au reuşit să se ascundă de poliţie atât de mult timp?
Jane MacClatchy, poliţia din Manitoba: ”Nu am un răspuns, dar este un loc foarte greu accesibil, plin de vegetaţie, e greu să găseşti pe cineva acolo, teren dificil, suprafaţa vastă.”

Kevin Hackett, poliţia din British Columbia: ”Zonele prin care au s-au deplasat sunt prin cele mai izolate din ţară. Iar dacă ne uităm la distanţa parcursă, e ca şi cum ar fi mers de la Londra la Moscova.”

Părinţii suspecţilor erau nu doar şocaţi, ci şi convinşi că băieţii lor n-au şanse să scape cu viaţă.

Alan Schmegelsky, tatăl unuia dintre suspecţi: ”Ofiţerii vor trage mai întâi focuri de armă şi vor pune întrebări mai târziu. Cred că va fi ucis azi sau mâine, cel mai târziu. Sunt convins de asta.”

Autopsia va stabili cu certitudine identitatea trupurilor găsite în provincia Manitoba, precum şi cauza morţii.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62068109
Pățania unui copil de 5 ani care a sunat la 911 ca să anunțe că îi este foame

Un băiețel din Florida a sunat la numărul din SUA pentru urgențe - 911 - pentru că îi era foame. Nu a fost certat, ignorat iar părinții săi  nu s-au ales cu vreo amendă.

62068107
Mama tânărului care a ucis 22 de oameni în Texas a alertat poliția înainte de atac

Mama tânărului care a ucis 22 de oameni în atacul de sâmbătă din El Paso, Texas, a sunat la poliţie cu câteva săptămâni înainte de atac pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de faptul că fiul său a achiziţionat o armă de asalt, a relatat CNN.

62068103
Cocaină de milioane de dolari, adusă de valuri pe o plajă din Noua Zeelandă

Poliţia din Noua Zeelandă a prelevat miercuri seară mai multe obiecte plutitoare foarte valoroase din zona unei plaje populare din Auckland, relatează agenţia DPA.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.