Un senator american a tinut cu un discurs de 13 ore: "Voi vorbi pana cand nu voi mai putea vorbi"

61283300

Washingtonul nu a fost afectat de furtuna, asa cum se astepta, ci de un alt eveniment care a luat Congresul prin surpriza, si anume un discurs de aproape 13 ore al senatorului Rand Paul, relateaza AFP, citat de Mediafax.

In picioare, in fata unei sali aproape goale, republicanul a protestat fata de lipsa de transparenta a administratiei Barack Obama in privinta programului secret de asasinate cu tinta precisa cu ajutorul avioanelor fara pilot si eventuala utilizare a acestora pe teritoriul american.

Senatul i-a oferit cea mai eficienta dintre platforme. Regulamentul le permite oratorilor sa pastreze cuvantul pana la epuizare, chiar daca ceilalti 99 de senatori vor sa il intrerupa.

Pentru a-l intrerupe, democratii trebuie sa depuna o motiune care le va permite, dupa doua zile, sa organizeze un vot in care vor fi necesare 60 de voturi din totalul de 100.

Miercuri dimineata, la ora 11.47 (18.47 ora Romaniei) Rand Paul anunta: "Ma ridica astazi pentru a incepe obstructia in privinta nominalizarii lui John Brennan la CIA. Voi vorbi pana cand nu voi mai putea vorbi".

Unsprezece ore mai tarziu, el vorbea in continuare, fara sa aiba dreptul sa se aseze. Un dosar gros se afla pe pupitrul sau, iar el citea note, articole de pe Wired.com, intrerupte de reflectii improvizate si repetate.

Maratonul verbal face parte din folclorul senatorial. In 2010, Bernie Sanders a sustinut un discurs de opt ore si jumatate impotriva scaderii impozitelor.Acesta a fost insa un nimic in comparatie cu detinatorul recordului, Strom Thurmond, care a aparat segregarea rasiala timp de 24 de ore si 18 minute in 1957.

In jurul orei 15.00, senatorul de Texas Ted Cruz l-a comparat cu admiratie cu personajul fictiv Domnul Smith, interpretat de James Stewart in filmul "Domnul Smith merge la Washington" din 1939, care a ancorat in memoria colectiva termenul "filibuster", din piraterie, care desemneaza aceasta obstructie parlamentara.

Dupa cinci ore de discurs, liderul majoritatii democrate Harry Reid a incercat un compromis: inca 90 de minute de dezbatere, apoi votul."Obiectez", a anuntat Rand Paul."Vom termina maine", a raspuns Harry Reid.

"Sunt aici pentru a atrage atentia asupra unui principiu constitutional, pentru a determina administratia sa recunoasca public ca nu va ucide americani care nu sunt combatanti", a continuat Rand Paul.

El a cerut o scrisoare din partea lui Barack Obama care sa confirme ca Executivul nu are puterea de a ordona un atac cu avioane fara pilot pe teritoriul american impotriva unui american "intr-o cafenea din San Francisco sau un restaurant din Houston", fara proces."Mergeti in Biroul Oval sa treceti in revista fisele cu fotografiile americanilor si decideti cine va muri si cine va trai?"

In cursul diminetii, Secretarul Justitiei Eric Holder a raspuns in cadrul unei audieri ca atacurile cu avioane fara pilot in Statele Unite sunt posibile, in teorie, in circumstante "extraordinare" cum ar fi 11 septembrie. Si americanul dintr-o cafenea? "Nu cred ca aceasta ar fi o folosire adecvata a fortei letale", a raspuns el, refuzand sa o declare anticonstitutionala.

Miercuri seara, Rand Paul isi continua revolta, insufletit de colegii sai conservatori si incurajat de mii de mesaje pe Twitter.CIA, fara director din noiembrie, il va mai astepta cateva zile pe John Brennan.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61282650
Venezuela isi plange conducatorul: "Chavez sunt eu. Chavez este poporul meu. Chavez este Venezuela!"

De neclintit timp de 14 ani in fata provocarilor interne si internationale, Il Comandante Presidente a capitulat in fata cancerului, la varsta de 58 de ani.

61283095
Un balerin rus este cel care a pus la cale atacul cu acid asupra directorului Teatrului Balsoi

La Moscova, un balerin vedeta, care l-a interpretat pe Ivan cel Groaznic, a recunoscut ca a comandat atacul cu acid, care l-a desfigurat pe directorul faimosului balet Balsoi.

61283083
Bricegele si crosele vor fi permise la bordul avioanelor. Masurile de securitate mai blande in SUA

La 11 ani si jumatate de la atentatele din 11 Septembrie, americanii relaxeaza in sfarsit masurile de securitate din aviatie.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Colaj inquam agerpres
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „Rămâne cum am stabilit. Nu cedăm la presiuni mediatice”. VIDEO

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul Politic Naţional al PSD s-a votat în unanimitate ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze guvernul propus de premierul desemnat, Siegfried Mureşan.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).