Un român a atacat cu un ciocan călătorii, la metroul din Paris. Ce a făcut când o femeie i s-a împotrivit

62571820
Shutterstock

Un bărbat de 26 de ani, născut în România, a fost arestat luni după ce a atacat pasagerii liniei 3 a metroului parizian, a aflat marţi AFP de la surse poliţieneşti şi de la parchet.

Incidentul petrecându-se la câteva zile după ce trei femei au fost rănite uşor cu un cuţit într-un tren de pe aceeaşi linie de metrou.

Parchetul din Paris a declarat pentru AFP că a deschis o anchetă pentru tentativă de omor.

Luni, în jurul orei locale 13:00, la staţia Temple, din centrul capitalei franceze, suspectul a încercat să jefuiască o pasageră, care nu s-a lăsat intimidată, a explicat sursa din poliţie.

Bărbatul, care era înarmat cu un ciocan, a lovit-o în faţă după ce ea a refuzat să-i dea toate bunurile personale, a explicat parchetul.

Victima a fost uşor rănită la arcada sprâncenelor şi a fost declarată inaptă de muncă pentru o perioadă de opt zile, potrivit Ministerului Public.

Potrivit parchetului, suspectul, născut în iulie 1999 în România, era în stare de ebrietate.

La sosirea poliţiştilor, suspectul a ieşit din tren şi a aruncat ciocanul pe jos, a precizat acesta.

Analiza înregistrărilor camerelor de supraveghere a permis descoperirea unui alt act de agresiune, petrecut cu câteva momente înainte, împotriva unui minor în vârstă de 17 ani.

„Celula de ajutor şi asistenţă pentru victime a fost activată”, a declarat pentru AFP societatea RATP, care „condamnă cu cea mai mare fermitate acest act de violenţă” şi „oferă sprijin victimei”.

Pe 26 decembrie, tot pe linia 3 a metroului parizian, trei femei fuseseră uşor rănite cu un cuţit de un bărbat de 25 de ani, care a fost ulterior arestat în Val-d'Oise.

Prezentat iniţial ca fiind un cetăţean din Mali care a făcut obiectul unui ordin de părăsire a teritoriului francez, ulterior s-a aflat că acesta deţine de fapt un paşaport francez, dar nu a menţionat acest lucru în cadrul diferitelor proceduri la care a fost supus. Ordinul de arestare preventivă a fost anulat sâmbătă seara din motive psihiatrice, potrivit parchetului din Paris.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62602693
Zelenski: „Putin este dușmanul meu, dar în 2026, cu voia lui Dumnezeu, vom pune capăt războiului”

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina poate accepta doar o pace care respectă poporul său, avertizează împotriva concesiilor teritoriale unilaterale și laudă sprijinul SUA pentru un plan în 20 de puncte cu Donald Trump.

62602692
Accident la o telecabină din Italia. Două persoane rănite, alte 100 blocate la 2.800 de metri, evacuate cu elicopterul. VIDEO

Un accident, soldat cu doi răniţi, a avut loc la telecabina Macugnaga din Verbano-Cusio-Ossola, în regiunea Piemont din Italia. 

62599240
Bilanțul președinției Danemarcei la Consiliul UE. Dosarele „grele” pe care le preia Cipru de la 1 ianuarie 2026

Danemarca își încheie miercuri mandatul de șase luni de președinte al Consiliului Uniunii Europene, urmând a fi înlocuită de Cipru care se pregătește să gestioneze dosarele „grele” ale UE.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.