Un canibal a scăpat de închisoare după ce a ucis și mâncat o femeie. Acum joacă în filme și scrie cărți

62292911
Profimedia

Un bărbat japonez care a ucis și mâncat o femeie este liber și circulă pe stradă fără restricții.

Ucigașul spune că își dorește să mănânce din nou carne de om înainte să moară, informeză ladbible.com

Bărbatul, care locuiește în Tokyo a împușcat, tranșat și mâncat o femeie care se numea Renée Hartevelt în 1981.

Issei Sagawa, născut în 1949, spune că încă din copilările visa să consume carne umană.

„Sincer, nu pot să înțeleg de ce toată lumea nu simte această dorință de a mânca, de a consuma, alți oameni”, a declarat bărbatul.

În 1981, când studia în străinătate la Paris, și-a îndeplinit dorința întunecată, alegând-o pe studenta olandeză Hartevelt drept victimă.

criminal Japonia

După ce i-a câștigat încrederea și a invitat-o la cină, el a împușcat-o în gât.

„Am vrut să chem o ambulanță, apoi m-am gândit «Stai puțin, nu fi fraier. Visezi la asta de 32 de ani și acum chiar se întâmplă»”, a declarat el.

„În momentul în care am văzut carnea, am rupt o bucată cu degetele și am aruncat-o în gură. A fost cu adevărat un moment istoric pentru mine”, a adăugat Sagawa.

Avea un singur regret, că nu a mâncat-o „de vie”.

„Nimeni nu mă crede, dar intenția mea a fost să o mănânc, nu neapărat să o ucid”, a mai spus Sagawa.

În timp ce încerca să arunce cadavrul într-o valiză, canibalul a fost descoperit și arestat pentru crimă.

Totuși, el nu a ajuns niciodată la proces deoarece s-a stabilit că nu a avut discernământ și a fost internat într-un spital de boli psihice.

Datorită unei lacune legislative el a fost, până la urmă, lăsat în libertate. S-a renunțat la acuzații în Franța, iar dosarul nu au ajuns niciodată în Japonia.

În lipsa unor acuzații, bărbatul a fost liber să plece. Acum locuiește în Tokyo și spune că încă visează să consume carne umană.

„Mă gândesc că vreau să mănânc din nou pe cineva înainte de a muri”, a declarat Sagawa.

„Vreau să mănânc din nou cât sunt în viață, ca să pot măcar să fiu mulțumit când voi muri”, a mai adăugat el.

Canibalul a plănuit și câteva rețete. „Cred că fie sukiyaki sau shabu shabu [felii subțiri de carne ușor fierte] este cea mai bună cale de a prepara pentru a savura cu adevărat aroma naturală a cărnii”, a explicat el.

De la eliberare, Sagawa a devenit o celebritate, scriind mai mult de 20 de cărți și desenând imagini, chiar jucând în unele filme.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62292907
Începutul sfârșitului pentru Vladimir Vladimirovici Putin. Pariul supraviețuirii politice a fost pe ”victorie”
Ceremoniile bizare ale lui Vladimir Putin de oficializare a anexării de către Rusia a aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei au scos la iveală din nou prăpastia dintre triumfalismul Kremlinului și realitate, scrie TheConversation.
62292906
Consiliul Federaţiei Ruse a ratificat anexarea celor patru regiuni ucrainene. Putin urmează să semneze documentele
Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a aprobat marţi încorporarea a patru regiuni ucrainene în Federaţia Rusă, ceea ce înseamnă că Moscova este pe cale să încheie anexarea formală a teritoriilor capturate.
62289180
„Lucrăm non-stop”. Rușii și-au luat cu asalt avocații cu solicitări despre cum poate fi evitată mobilizarea lui Putin
Asaltaţi de solicitări de ajutor, cauzate de panică, pentru a evita mobilizarea, avocaţii din Rusia au spus că lucrează până la epuizare pentru a-i consilia pe cei care riscă să fie trimişi să lupte în războiul din Ucraina.