Un bărbat și-a făcut o programare la dentist, dar a fost anulată imediat după ce a ajuns în cabinet. „Mi s-a părut jignitor”

62336004
Shutterstock

Unui bărbat, care a călătorit timp de două ore cu autobuzul pentru o intervenție chirurgicală stomatologică, i-a fost refuzat tratamentul din cauza greutății sale.

 

Bărbatul, un fost proprietar de pub, spune că s-a simțit „insultat”, după ce i-a fost anulată programarea imediat după ce a ajuns în cabinetul din Glynneath.

David Bottomley, în vârstă de 65 de ani, a călătorit din Penderyn, sudul Țării Galilor, până la Dental Lounge din Glynneath pentru a-și face o operație la dinți, scrie Daily Star.

Cu toate acestea, după ce a sosit, a fost informat că greutatea sa era mai mare decât putea suporta scaunul din cabinetul stomatologic, și că programarea sa nu va avea loc.

În ciuda faptului că era un client fidel al clinicii, David a fost șters de pe lista de pacienți din cauza modului în care s-a adresat personalului, după ce i-a fost anulată programarea.

„Mi-a luat două ore să ajung la dentist pentru că trebuie să schimb două autobuze de la Penderyn la Glynneath”, a declarat bărbatul. „După ce am ajuns acolo, am început să completez un chestionar despre mine. Aproximativ cinci minute mai târziu, în timp ce încă îl completam, m-a chemat o asistentă și mi-a spus: 'Din păcate, domnule, sunteți prea gras și scaunele noastre nu vor putea face față greutății dumneavoastră'. Mi s-a părut jignitor. M-am enervat și am ridicat tonul, dar nu am fost abuziv și nu am înjurat. Dentistul a ieșit și mi-a spus că trebuie să plec și că voi fi șters de pe listă. Este problema mea că scaunele lor nu funcționează? Am nevoie urgentă de îngrijire stomatologică. Nu am fost nepoliticos cu nimeni și chiar mă simt nedreptățit și trist de ceea ce s-a întâmplat”.

Bărbatul a mai adăugat că s-a simțit insultat de personalul cabinetului, și a adăugat că greutatea sa nu s-a schimbat în ultimii 20 de ani.

„Nu am avut nici o problemă. Deși nu putem comenta în detaliu cazul domnului Bottomley, putem oferi asigurări că am acționat în conformitate cu orientările convenite în materie de sănătate și siguranță. Scaunele folosite pentru tratarea pacienților au limite de greutate, ceea ce înseamnă că nu ar fi sigur să le folosim pentru a oferi îngrijiri dentare oricărui pacient care depășește această limită. Ne pare rău să auzim că domnul Bottomley a exprimat aceste îngrijorări, dar suntem mai mult decât bucuroși să discutăm mai departe cu el, dacă dorește să ne contacteze direct”, a declarat un purtător de cuvânt al clinicii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62348116
A călătorit până în Bali pentru a-și face „tatuajul visurilor”, dar totul a luat o turnură neașteptată. „Sunt șocată”

Tia Kabir, în vârstă de 19 ani, cunoscută pentru conținutul de pe platformele destinate adulților, a călătorit din Australia până în Bali pentru a-și face „tatuajul visurilor”, dar totul s-a transformat într-un coșmar.

61987623
Două persoane au murit și alte 30 au fost otrăvite după ce au mâncat o „ruladă specială”. Ce ingredient conținea

O „ruladă specială” servită la un restaurant de sushi din Montana este responsabilă de moartea a două persoane și de otrăvirea a cel puțin 30.

 

62348115
Zelenski exclude discuțiile de pace cu „nebunul” Putin: „Este o glumă pentru el”

Liderul rus Vladimir Putin este „nebun”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce călătorea prin Europa pentru a consolida sprijinul pentru Kiev înainte de a ordona mult-așteptata contraofensivă împotriva trupelor Kremlinului.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.