Un băiat de 8 ani a devenit cel mai tânăr jucător de șah din toate timpurile care a învins un maestru de renume

62427459

La opt ani, șase luni și 11 zile, Ashwat Kaushik a făcut istorie, duminică, devenit cel mai tânăr jucător de șah din toate timpurile care a învins un maestru de renume, într-un turneu clasic.

Băiatul din Singapore și-a primit titlul după ce l-a învins pe Jacek Stopa, în vârstă de 37 de ani, din Polonia, în a patra rundă a turneului Burgdorfer Stadthaus Open din Elveția, potrivit CNN.

Recordul anterior i-a aparținut lui Leonid Ivanovic în vârstă de opt ani după ce, luna trecută, a devenit primul jucător cu vârsta sub nouă ani care a bătut un maestru la un joc clasic. Însă Asheath este cu cinci luni mai mic decât băiatul din Serbia, luându-i astfel locul.

„M-am simțit uimitor și am fost mândru de jocul meu și de cum am jucat, mai ales după ce la un moment dat am fost mai puțin bun, dar am reușit să îmi revin”, a spus Kaushik.

Născut în India, în 2015, Ashwath deja s-a făcut cunoscut după ce a câștigat mai multe turnee pentru copii, în mai multe părți ale lumii.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62427445
VIDEO. Rușii au lăsat ușile depozitelor deschise. Dronele Ucrainei au intrat și au aruncat în aer tancuri și camioane
Aparent încurajată de cucerirea de către Rusia a orașului Avdiivka, un fost bastion ucrainean din estul Ucrainei, armata rusă ar fi trimis unele dintre cele mai bune vehicule blindate în sudul Ucrainei, în așteptarea unei ofensive separate.
62427439
Ce pățesc locuitorii din Tenerife care profită de turiști. Luau 15 euro pentru a-i lăsa să pună cortul pe acoperiș
Autoritățile din Tenerife îi amenință cu amenzi uriașe pe localnicii prinși că profită de turiști.  
62427438
Germania și Austria au probleme economice pentru că tinerii nu vor să muncească. Paradox: șomaj ridicat și lipsă de angajați
Germania și Austria se confruntă cu probleme economice și cu un șomaj în creștere. Deși sunt tot mai mulți oameni rămași fără serviciu, antreprenorii se plâng de faptul că nu găsesc angajați - nici măcar muncitori necalificați.