Ucraina suferă, iar Putin se ține de aroganțe. Modul în care Kremlinul râde în nas Occidentului la Moscova, în stradă

×
Codul embed a fost copiat

Criza cu care se confruntă armata ucraineană pe frontul din Donețk e tot mai puternică, iar livrările occidentale de arme și muniție nu ajung la militari suficient de repede, cel puțin în acest moment.

Rușii au reușit să avanseze rapid în mai multe sectoare ale frontului, în ciuda pierderilor uriașe pe care le-au înregistrat.

În noaptea de luni spre marți, armata ucraineană a atacat câteva ținte rusești printre care si o bază militară importantă din Crimeea.

Luni, la Kiev a ajuns secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. A dat asigurări că armamentul de care are nevoie Ucraina va ajunge în țară în perioada următoare.

Pe frontul de est, armata rusă a reușit să facă o breșă în apărarea ucraineană, în localitatea Ocheretine din regiunea Donețk. Lipsa muniției și asalturile în valuri ale rușilor au dus la o înaintare rapidă a invadatorilor.

Citește și
soldati, militari, Germania
Un fost militar german a recunsocut că a spionat pentru Rusia. Motivul pentru care a făcut asta. „A fost o greșeală”
Procesul accidentului produs de Monica Macovei se complică. Ce valoare are „punctul de traumă” și de ce solicită victima despăgubiri de 500.000 de euro

Rușii se distrează pe seama Occidentului

În acest timp, la Moscova, autoritățile pregătesc o expoziție de tehnică militară occidentală capturată în Ucraina, care pregătește evenimentele dedicate Zilei Victoriei în al Doilea Război Mondial. Expoziția e formată din 30 de vehicule blindate americane, britanice, nemțești, franceze sau suedeze, inclusiv tancuri Abrams și Leopard. Localnicii au venit în număr mare încă de zilele trecute.

Cetățean rus: "În fiecare zi înnoiesc expoziția, aduc ceva nou, așa că venim să vedem despre ce e vorba".

Cetățean rus: "Am vrut să văd blindatele NATO, să văd cât de mari sunt".

De la Kiev, președintele ucrainean, Zelenski, a făcut din nou apel la puterile occidentale să grăbească ajutoarele militare pentru țara sa. În special sistemele de apărare antiaeriană sunt necesare pentru protecția orașelor ucrainene, spune Zelenski. Rușii au atacat ieri Odesa cu rachete. Patru oameni și-au pierdut viața și 27 au fost răniți.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Livrarea la timp a armelor către luptătorii noștri, sisteme de apărare antiaeriană suficiente și la timp livrate Ucrainei, asta e ceea ce avem nevoie acum, pentru a proteja vieți. Mai ales știind că partenerii noștri au deja toate sistemele necesare, toate armele de calitate pentru ca luptătorii noștri să acționeze mult mai eficient".

Stoltenberg le cere aliaților să se țină de promisiuni

Luni, a ajuns în capitala ucraineană, într-o vizită surpriză, și secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg a recunoscut în fața președintelui Zelenski faptul că puterile occidentale nu și-au îndeplinit promisiunile față de Ucraina, dar a promis că lucrurile se vor schimba.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: "Aliații NATO nu au livrat ceea ce au promis. Așa că, acum, responsabilitatea noastră e să ne asigurăm că aceste promisiuni sunt transformate în livrări reale de muniție și arme, cât mai repede cu putință".

Primele ajutoare militare americane au început să ajungă în Ucraina, însă ritmuleste încă prea lent, iar armata ucraineană are și probleme de personal, pe lângă cele de logistică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Rusia atacă fără milă. Oamenii lui Putin au lansat o ploaie de rachete. „Trei femei şi un bărbat au fost ucişi”
Rusia atacă fără milă. Oamenii lui Putin au lansat o ploaie de rachete. „Trei femei şi un bărbat au fost ucişi”

Un atac rus cu rachete a provocat luni moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea altor 28, în oraşul portuar Odesa, în sud-vestul Ucrainei, a anunţat guvernul regional, revizuind în creştere un prim bilanţ, informează AFP.

Un fost militar german a recunsocut că a spionat pentru Rusia. Motivul pentru care a făcut asta. „A fost o greșeală”
Un fost militar german a recunsocut că a spionat pentru Rusia. Motivul pentru care a făcut asta. „A fost o greșeală”

Un fost membru al armatei germane a recunoscut luni, în prima zi a procesului său, că a spionat pentru Rusia, justificându-şi acţiunile prin dorinţa de a evita o escaladare a războiului din Ucraina, relatează AFP.

 

Polonia: ”Dacă Putin câștigă, va mobiliza industria Ucrainei pentru a continua războiul, cum a făcut Hitler cu Cehoslovacia”
Polonia: ”Dacă Putin câștigă, va mobiliza industria Ucrainei pentru a continua războiul, cum a făcut Hitler cu Cehoslovacia”

Într-un interviu acordat publicației BILD în 28 aprilie 2024, ministrul polonez de externe Radosław Sikorski a avertizat că, dacă Rusia se va impune în Ucraina, acest lucru ar putea duce la un atac împotriva națiunilor NATO.

După tancurile Abrams, o altă armă americană va fi retrasă de pe frontul din Ucraina. Este ineficientă în războiul cu Rusia
După tancurile Abrams, o altă armă americană va fi retrasă de pe frontul din Ucraina. Este ineficientă în războiul cu Rusia

După ce armata Ucrainei a decis să retragă tancurile Abrams de pe front, acum, o nouă armă trimisă de SUA în luptă cu Rusia s-a dovedit a fi iutilă.

Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de
Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de "regimul marionetă al Kremlinului" din Transnistria

Pentru prima dată în trei decenii, Republica Moldova crede că are, în sfârșit, pârghia necesară pentru a da afară Rusia din țară.

Recomandări
„O boală aparent controlată până acum câțiva ani revine în forță!” Are efecte dramatice și la adulți și poate duce la deces
„O boală aparent controlată până acum câțiva ani revine în forță!” Are efecte dramatice și la adulți și poate duce la deces

„O boală aparent controlată până acum câțiva ani revine în forță!” După ce doi bebeluși care sufereau de tuse convulsivă au murit, medicii avertizează că orice tuse puternică a copilului, care nu cedează la tratament, ar trebui să ne ducă la medic.

Ce a luat poliția din locuința atacatorului lui Robert Fico. Ofițerii au verificat fiecare colț al apartamentului
Ce a luat poliția din locuința atacatorului lui Robert Fico. Ofițerii au verificat fiecare colț al apartamentului

Poliţia slovacă a percheziţionat vineri domiciliul bărbatului acuzat de rănirea gravă prin împuşcare a premierului slovac Robert Fico, spitalizat în continuare în stare gravă şi operat a doua oară, relatează AFP.

Fost purtător de cuvânt al Guvernului, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge
Fost purtător de cuvânt al Guvernului, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare.