Trupele ruse, acuzate că au distrus o şcoală din regiunea Doneţk cu bombe cu fosfor alb

62260486
Twitter

Armata ucraineană a acuzat miercuri că forţele ruse au bombardat o şcoală la Avdiivka, în regiunea Doneţk (estul Ucrainei), utilizând muniţii cu fosfor alb puternic inflamabile, relatează agenţiile de presă EFE şi Ukrinform, scrie Agerpres. 

Utilizarea muniţiilor cu fosfor alb este semnalată de către şeful administraţiei regionale militare din Doneţk, Pavlo Kirilenko, pe contul său Telegram.

Bombele cu fosfor alb provoacă incendii care nu pot fi stinse cu apă, iar componentele sale la atingerea cu pielea umană încep să o "devoreze" până străbat osul.
Utilizarea acestui tip de muniţie în perimetrul localităţilor este interzisă din 1997 prin Convenţia de la Geneva.

"O altă instituţie de învăţământ, distrusă de ruşi în regiunea Doneţk - Şcoala nr.1 din Avdiivka", susţine şeful administraţiei ucrainene din regiune Kirilenko. "Noaptea trecută, trupele ruse au efectuat bombardamente asupra unei şcoli cu muniţie cu fosfor alb interzise. Şcoala a ars în întregime. Din fericire, nu au fost înregistrate victime: în interiorul clădirii se afla doar personalul de pază, care a reuşit să se salveze", precizează el.

Înainte de invazie, în această şcoală, din care a rămas o carcasă fumegândă, studiau circa 200 de copii, potrivit Ukrinform.

"În şcoală nu se afla niciun militar şi nici echipamente militare nu se aflau aici. Ruşii pur şi simplu distrug deliberat infrastructura civilă" în Ucraina, a subliniat Kirilenko.

Şeful administraţiei regionale militare a indicat că, din 24 februarie, când a început invazia, trupele ruse au avariat sau distrus 416 instituţii de învăţământ în regiunea Doneţk, inclusiv 181 de grădiniţe, 191 de şcoli, 23 de şcoli profesionale şi 21 de universităţi.

"Vom reconstrui totul, dar ruşii vor plăti un preţ mare" pentru aceasta, a adăugat responsabilul ucrainean.

Nu este prima oară când autorităţile ucrainene acuză forţele ruse de utilizarea muniţiilor cu fosfor alb în atacurile lor împotriva oraşelor din Ucraina. Mai devreme luna aceasta, Kievul a acuzat Rusia că a folosit bombe cu fosfor alb într-un atac asupra combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din acest oraş-port la Marea Azov.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62260196
O româncă a murit în Thailanda încercând să își facă un selfie lângă o cascadă renumită, dar foarte periculoasă

O tânără de 23 de ani din Timiș a murit în Thailanda când încerca să își facă un selfie lângă o cascadă. S-a dezechilibrat şi a căzut de la o înălțime de 15 metri.

62260475
Cine este turistul olandez care a murit în Mallorca, în fața familiei, după ce s-a aruncat de pe o stâncă. FOTO

Unul dintre turiștii care a murit în Mallorca în accidente separate, la câteva ore unul de celălalt, a fost identificat.

62260338
Ministerul rus al Apărării: 694 de combatanţi de la Azovstal, între care 29 de răniţi, au fost luaţi prizonieri

Ministerul rus al Apărării a anunţat miercuri că în total 959 de militari ucraineni, care erau baricadaţi în tunelurile combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, s-au predat de luni, potrivit AFP, Reuters şi EFE.

 

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.