Trump acuză mai mulţi oficiali că plănuiau demiterea lui. "Au fost prinşi"

61937552
Getty

Preşedintele american lansează acuzaţii grave la adresa lui Andrew McCabe şi Rod Rosenstein

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că secretarul său adjunct al justiţiei şi un fost şef al FBI "au aerul că au planificat un act extrem de ilegal" discutând în 2017 despre mijloace constituţionale de a-l îndepărta de la putere, relatează AFP.

Aceste schimburi, evocate în septembrie în presă, au fost confirmate de Andrew McCabe, care a asigurat interimatul la conducerea poliţiei federale americane (FBI) după demiterea lui James Comey în mai 2017.

Andrew McCabe, FBI, demisie,

În acea perioadă, a spus el într-un interviu difuzat duminică, secretarul adjunct al justiţiei Rod Rosenstein şi el însuşi erau "extrem de îngrijoraţi" pe subiectul preşedintelui Trump, suspectat că a dorit să blocheze ancheta asupra unei posibile înţelegeri secrete între echipa sa de campanie şi Moscova.

Rod Rosenstein

În acest context, cei doi au avut "discuţii despre cel de-al 25-lea amendament" din Constituţie, care le permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi din cabinet să îl demită pe preşedinte dacă acesta este declarat "inapt" să îşi exercite funcţiile, a afirmat Andrew McCabe.

Preşedintele Trump a reacţionat luni cu ambivalenţă la aceste dezvăluiri, punând la îndoială credibilitatea lui Andrew McCabe - demis în martie 2018 de FBI pentru "lipsă de sinceritate" - şi având în acelaşi timp aerul că acordă credit afirmaţiilor sale.

"Wow, atâtea minciuni din partea directorului FBI interimar Andrew McCabe, între timp dezonorat. El a fost demis pentru minciunile sale, iar povestea sa devine acum şi mai problematică", a scris preşedintele republican.

"El şi cu Rod Rosenstein (...) au aerul că au planificat un act extrem de ilegal şi că au fost prinşi", a adăugat el.

Când acest caz a ieşit în presă, Rod Rosenstein a negat că ar fi dorit vreodată să îl înlăture pe preşedintele Trump, iar serviciile sale au spus apoi că ar fi fost vorba de o glumă prost înţeleasă.

El nu s-a exprimat în legătură cu interviul difuzat în weekend, în care Andrew McCabe a afirmat de asemenea că Donald Trump s-a arătat uneori mai înclinat să îl creadă pe preşedintele rus Vladimir Putin decât propriile servicii de informaţii.

Fostul şef al FBI va publica în curând o carte mărturie despre această perioadă, intitulată 'The Threat' ('Ameninţarea').

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
61956935
Summitul grupului de la Vișegrad, anulat după scandalul dintre Israel și Polonia
Reuniunea grupului de la Vişegrad din Israel a fost anulată după ce Polonia s-a retras în urma escaladării unei dispute dintre cele două ţări privind rolul Poloniei în Al Doilea Război Mondial.
62022467
Rachetele vândute de ruşi Chinei s-au stricat pe drum. "Facem acum altele noi"
Sistemele de rachete S-400 livrate Chinei ar fi fost deteriorate pe drum de o furtună care a lovit nava ce le transporta, afirmă ruşii.
62022396
O femeie a născut în avion. Reacţia emoţionantă a pasagerilor. VIDEO
Un avion al companiei aeriene americane JetBlue, numit 'Born to be Blue', s-a transformat într-o neaşteptată sală de naşteri după ce o pasageră a adus pe lume un băieţel, au informat medii locale citate luni de EFE.