Taifunul Mangkhut. Numărul morților ar putea ajunge la 100: "Nu vreau să cred asta”

61986212
AFP

Autoritățile din Filipine se tem că bilanţul taifunului Mangkhut ar putea ajunge la 100 de decese.

Circa 100 de persoane din Filipine şi-ar fi pierdut viaţa din cauza taifunului Mangkhut, printre care şi 40 de oameni prinşi într-o baracă îngropată de o alunecare de teren într-o provincie din nord, se tem autorităţile, relatează Agerpres, citând dpa.

Baraca servea drept adăpost pentru şantierul unei vechi mine din oraşul Itogon, la circa 200 de kilometri nord de Manila, şi "a dispărut" în timpul unei alunecări de teren, a precizat primarul oraşului, Victorio Palangdan.

Se crede că în baracă erau circa 40-50 de persoane în momentul alunecării de teren, alte 32 de decese fiind raportate în incidente separate produse în Itogon, a adăugat oficialul.

"Nu vreau să cred asta, dar se pare că numărul victimelor de aici ar putea urca până la cel puţin 100", a spus acesta.

Autorităţile au confirmat 28 de decese într-o alunecare de teren şi alte accidente în zonele limitrofe Itogon, care s-au confruntat sâmbătă timp de 20 de ore cu taifunul Mangkhut.

Palangdan a spus că zona în care este localizată baraca este "periculoasă din cauza unui tunel minat" de către o corporaţie privată cu zeci de ani în urmă, acuzând activitatea minieră pentru alunecările de teren produse în regiunea oraşului de 60.000 de locuitori.

"Nicio activitate minieră nu ar mai trebui să aibă loc în această regiune", a spus acesta.

Mangkhut a lovit Filipinele sâmbătă seară după ce a răvăşit regiunea nordică Luzon cu ploi torenţial şi rafale puternice de vânt.

Taifunul, cel mai puternic care a lovit anul acesta Filipinele, a adus cu sine inundaţii şi a întrerupt alimentarea cu energie electrică în şapte provincii, afectând peste 4 milioane de persoane.

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a inspectat zonele sinistrate survolând cu elicopterul provincia Cagayan, situată la 382 de kilometri de Manila, unde Mangkhut şi-a făcut simţită prezenţa în oraşul Baggao, în prima parte a zilei de sâmbătă.

Şeful statului a exprimat condoleanţe pentru cei ucişi de taifun: "Împărtăşesc durerea celor care au pierdut pe cineva apropiat", a spus preşedintele. "Acestea sunt ceea ce numim evenimente neprevăzute".

Mangkhut a lovit nordul Filipinelor aducând cu sine vânt cu viteze de până la 205 km/h şi de 285 km/h la rafală. Taifunul şi-a diminuat forţa când a părăsit teritoriul statului sâmbătă seară, îndreptându-se spre sudul Chinei.

Filipine se confruntă în medie în fiecare an cu 20 de cicloane, care produc inundaţii, alunecări de teren şi alte accidente.

Haiyan, cel mai puternic taifun care a lovit ţara în noiembrie 2013, a ucis peste 6.300 de persoane, iar peste 4 milioane de oameni au rămas fără locuinţe.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61986209
Gestul făcut în direct de un angajat al Pazei de Coastă din SUA. A fost concediat

Paza de Coastă din Statele Unite investigheză un angajat surprins că a făcut în direct la TV un gest interpretat ca ”puterea albilor sau supremația albilor, relatează The Guardian.

61986201
Român ucis într-o parcare subterană din Roma. Cine este agresorul

Un român în vârstă de 47 de ani a fost ucis în parcarea subterană a unui supermarket din Roma, după ce a fost atacat de un alt român, în vârstă de 43 de ani.

61984365
Belgia vrea măsuri urgente pentru a stopa pesta porcină. Cele mai afectate țări la nivel european

Reprezentanţii fermierilor, ai sindicatelor din domeniul agricol şi ai furnizorilor de furaje din Belgia au cerut adoptarea rapidă de măsuri la nivel european pentru stoparea răspândirii pestei porcine africane, informează publicaţia Brussels Times.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.