SUA cer Rusiei să închidă urgent clădirea consulatului din San Francisco

×
Publicitate

Reprezentanţii Departamentului de Stat au solicitat joi seara Rusiei să-şi închidă consulatul din San Francisco şi să predea controlul asupra a două anexe diplomatice din Washington DC şi New York.

Această măsură vine drept răspuns după ce Kremlinul a anunţat luna trecută reducerea la jumătate a corpului diplomatic american din Rusia, relateză  news.ro citând Reuters.

În urmă cu o lună, guvernanţii ruşi au ordonat Statelor Unite să-şi reducă la jumătate corpul diplomatic din Rusia, de la 755 la 455 de persoane, după ce congresmenii au adoptat o nouă lege a sancţiunilor împotriva Kremlinului, ca urmare a interferenţei în alegerile prezidenţiale americane, în încercarea de a înclina balanţa electorală spre Donald Trump.

”Credem că aceste acţiuni au fost nejustificate şi în detrimentul relaţiei dintre ţările noastre”, a declarat purtătoarea de cuvânt a departamentului de Stat, Heather Nauert.

Statele Unite au cerut închiderea Consulatului General al Rusiei din San Francisco, a unei arhive din Washington D.C., precum şi a unei anexe consulare din New York.

”Aceste închideri trebuie să se facă până pe 2 septembrie”, a completat Nauert.

Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a discutat deja telefonic cu omologul său de la Washington, exprimându-şi regretul cu privire la escaladarea tensiunilor ce au dus la solicitarea de închidere a consulatului din San Francisco.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61906930
Poliţist înjunghiat în spate şi în gât la Stockholm
Un poliţist aflat într-o misiune de patrulare a fost înjunghiat în spate, joi dimineaţa, într-o mare piaţă, la Stockholm, de către un bărbat, al cărui un motiv era necunoscut, a anunţat poliţia.
61906903
Ultimele cuvinte spuse de Prinţesa Diana unui pompier ajuns la locul accidentului
S-au împlinit 20 de ani de la moartea Prinţesei Diana. Un pompier, care s-a aflat la locul accidentului, a dezvăluit ce i-a spus prinţesă înainte să moară.
61906892
Scene incredibile. Peste 2 milioane de musulmani, pe Muntele Arafat de lângă Mecca
Aproape 2 milioane de musulmani s-au adunat joi pe Muntele Arafat, de lângă orașul sfânt Mecca din Arabia Saudită, pentru momentul culminant al pelerinajului anual Hajj, relatează Reuters.