Satul amenințat de un aisberg de 100 de metri înălțime. Oamenii au fost evacuați

61973236
Getty

Un aisberg de 100 de metri înălţime aflat în derivă ameninţă coastele insulei Groenlanda, iar autorităţile locale au început vineri evacuarea persoanelor care trăiesc în apropierea ţărmului, relatează AFP.

Poliţia din Groenlanda le-a cerut imperativ locuitorilor de pe insula Innarsuit ale căror case sunt situate pe coaste să se îndepărteze, de teama inundaţiilor care s-ar putea produce dacă blocul de gheaţă se rupe, informează Agerpres.ro

"Ne temem de o separare a aisbergului, care poate provoca o inundaţie în zonă", a declarat vineri Lina Davidsen, şefă de securitate în cadrul poliţiei din Groenlanda, vineri, agenţiei daneze Ritzau.

Satul, situat în nord-vestul Groenlandei, numără 169 de locuitori, dar numai cei care trăiesc în apropierea zonei în care se află aisbergul, reperat joi, au fost evacuaţi, a relatat Ritzau.

"Aisbergul este în continuare în apropierea satului, poliţia este în prezent în discuţii pentru a monitoriza evoluţia evenimentelor", a declarat pentru AFP Kunuk Frediksen, unul dintre responsabilii poliţiei din Groenlanda.

Descoperirea acestui imens bloc de gheaţă intervine la câteva săptămâni după difuzarea unei înregistrări video, realizată de oameni de ştiinţă de la universitatea din New York, cu un aisberg care se desprinde de un gheţar, în estul Groenlandei.

În 2017, patru persoane au murit şi unsprezece au fost rănite în urma unui tsunami produs în apropierea unui alt sat din Groenlanda, pe coasta de vest, notează AFP

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61971740
Mărturisirile copiilor salvați din peștera din Thailanda. Ce și-au dorit cel mai mult. VIDEO

Cei 12 băieți salvați din peștera din Thailanda le-au mulțumit salvatorilor și tuturor voluntarilor care s-au implicat în salvarea lor. Operațiunea a fost una extrem de dificilă și de lungă durată.

61973218
Fostul lider al separatiştilor din Irlanda de Nord, atacat cu bombe pentru "trădare"

Un dispozitiv exploziv a fost aruncat spre casa fostului lider al Sinn Fein, Gerry Adams, noaptea trecută în Irlanda de Nord, a anunţat partidul naţionalist irlandez sâmbătă, acuzând după acest atac "grupuri din ce în ce mai disperate şi irelevante".

61972935
Prim-ministrul Scoției a refuzat să se întâlnească cu Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump petrece weekendul în Scoţia, alături de soţia lui, într-una dintre staţiunile lui de lux.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.