Reacții ironice după ce Boris Johnson a fost desemnat premier: "Regina se mută în Canada"

×
Publicitate

Conservatorul britanic Boris Johnson se pregăteşte să preia şefia guvernului de la Londra, după ce, în cursul după-amiezii, regina Elisabeta a II-a îi va încredinţa oficial această misiune.

Johnson a fost unul dintre principalii promotori ai ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și viză de multă vreme poziția de premier. Cel care şi-a început cariera ca jurnalist, la The Times şi The Daily Telegraph, are un stil controversat, dar şi o certă carisma, care l-a ajutat să câștige două mandate de primar al Londrei, din 2008 până în 2016.

Chiar dacă a câştigat categoric votul colegilor conservatori, presa britanică a primit cu o notă de sarcasm deznodământul cursei pentru şefia partidului şi, implicit, a guvernului. Un ziar anunţa că, nemulţumită, "regina Elisabeta a II-a se mută în Canada", iar internauţii dezvăluie ca motanul Larry, rezident cu vechime la Downing Street numărul 10 "îşi face şi el bagajele".

Părul lui Boris Johnson a avut multe zile proaste, aşa că mulţi se întrebau miercuri dimineaţă dacă, totuşi, se va pieptăna pentru vizită la Palatul Buckingham.

De la gestica amplă şi agitată şi până la frizura rebelă, stil "abia sculat din pat", Boris Johnson este comparat adesea cu Donald Trump. E drept ca britanicul este mult mai atletic decât preşedintele american, fie că trânteşte la pământ un adversar de .10 ani, fie că rămâne înţepenit într-o tiroliana.

În schimb, Boris Johnson are gura slobodă, exact ca Trump, care - de altfel - i-a şi căzut victimă:

Boris Johnson: "E de o ignorantă stupefiantă! Nu e apt pentru funcţia de preşedinte. Mi se pare evident că Donald Trump este un troglodit"

Însă Trump ori n-a auzit declaraţia asta ori a preferat s-o uite, întrucât şi-a declarat public admiraţia faţă de politicianul născut în Manhattan - New York, într-o familie ce împleteşte rădăcini franceze, britanice, ruseşti, evreieşti şi turceşti.

Preşedintele Donald Trump: "Boris Johnson! Un om capabil! E dur şi deştept! I se spune Trump al britanicilor".

Lăsând glumă la o parte, pe Boris Johnson îl aşteaptă dosare interne şi internaţionale de maximă dificultate: relaţiile comerciale cu Statele Unite, tensiunile cu Iranul şi, ca prioritate absolută, obţinerea unui Brexit în condiţii acceptabile, atât pentru Regat cât şi pentru liderii europeni.

Boris Johnson, lider al Partidului Conservator: "Vom duce Brexit la îndeplinire până pe 31 octombrie! "

Pe când era ministru de externe, Boris Johnson nu avea tocmai atitudinea potrivită pentru negocieri:

Boris Johnson: "Mi-au trecut pe la urechi nişte sume aberante, 80-100 de miliarde de lire sterline (drept nota de platat ce trebuie achitata Uniunii Europene). E escrocherie pe față. Le-aș răspunde: "Luaţi-vă gândul!".

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Amalia Ghigoarță se retrage la doar 19 ani! Gimnasta a reprezentat România la JO 2024
Amalia Ghigoarță se retrage la doar 19 ani! Gimnasta a reprezentat România la JO 2024
Citește și...
AFP: Zvonurile despre deschiderea frontierei au declanşat exodul a zeci de mii de marocani spre Ceuta

Când Fatima Zahra a „auzit” că graniţa cu Spania este deschisă, a decis să-şi încerce norocul. 

Schema pe care mii de șoferi din Italia o folosesc pentru a plăti asigurări auto mai mici. Fenomenul a luat amploare

Costul uriaș al asigurărilor auto din sudul Italiei i-a împins pe mii de șoferi să recurgă la o metodă controversată: își înmatriculează mașinile în Polonia pentru a beneficia de polițe de câteva ori mai ieftine. 

Bruxellesul a negat că ar exista deplasări de persoane din Ceuta către Europa continentală: „Situaţia este inacceptabilă”

Comisarul european Magnus Brunner a negat că s-ar fi produs deplasări de persoane din Ceuta către continentul european, relatează EFE.

Recomandări
Criza migranților din Ceuta. Mai multe țări europene cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen. Reacția lui von der Leyen

Apelurile venite din țări europene care cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen s-au înmulțit vineri, după afluxul masiv de migranți din Maroc către orașul spaniol Ceuta din Africa de Nord, informează EFE.

Sorin Grindeanu: „Dacă vom avea un guvern, va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că, dacă vom avea un guvern, va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate şi, ori că e un guvern format în jurul PNL, USR, AUR sau în jurul PSD, ambele ar trece la limită, de 240 de voturi. 

Europa va fi lovită de un nou val de caniculă în luna august. Zonele în care temperaturile pot ajunge la 45 de grade Celsius

Europa se pregătește pentru un nou val de căldură care ar putea intra în istorie. După trei episoade severe de caniculă, un al patrulea val de căldură de lungă durată avansează din nordul Africii spre continent.