Război în Ucraina, ziua 24. ONU: Cel puţin 847 de civili au fost ucişi

ucraina 19 martie civili
StirilePROTV

Bombardamentele continuă pe mai multe fronturi în Ucraina. O situaţie de-a dreptul disperată este în Mariupol, unde luptele între cele două tabere au ajuns până în centrul oraşului. 

19-03-2022 21:51
Momentul în care ucrainenii au aruncat în aer un pod din sudul Ucrainei pentru a-i împiedica pe ruși să avanseze:
19-03-2022 21:47
Forțele Armate ale Ucrainei susțin că au distrus un convoi al armatei ruse, în apropiere de Zaporojie. Aproximativ 60 de militari au fost eliminați și mai multe vehicule blindate au fost distruse. Forțele Armate ale Ucrainei spun că au doborât și un elicopter rusesc Ka-52 și au avariat altul de același fel.

Poroşenko îi cere lui Joe Biden să meargă în Ucraina

Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a transmis, sâmbătă, că Joe Biden, care va veni săptămâna viitoare în Europa, ar trebui să meargă și în Ucraina.

”De ce nu – foarte bun prieten al meu, foarte bun prieten al Ucrainei, Joe Biden, liderul lumii, care arată acum leadership– de ce nu vine să ne viziteze aici, săptămâna viitoare, ca un simbol al solidarităţii?”, a declarat, sâmbătă, Poroşenko la Kiev, conform CNN

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut sâmbătă Elveţiei să ia măsuri împotriva oligarhilor ruşi, care din ''frumoasele oraşe elveţiene'' contribuie la războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, transmite Reuters.

19-03-2022 21:42

Vladimir Putin a făcut o "greşeală catastrofală" atunci când a invadat Ucraina, spune Boris Johnson

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o "greşeală catastrofală" atunci când a invadat Ucraina, a declarat, sâmbătă, premierul britanic Boris Johnson.

Vorbind la conferinţa Partidului Conservator de la Blackpool, premierul a spus că Marea Britanie este alături de poporul Ucrainei. "Cu fiecare zi în care rezistenţa eroică a Ucrainei continuă, este clar că Putin a făcut o greşeală catastrofală”, a spus el.

Johnson a pus la îndoială de ce Putin a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, respingând ideea că aceasta a fost cauzat de preocupările legate de aderarea ţării la NATO. "I-a fost frică de Ucraina, pentru că în Ucraina au o presă liberă. Iar în Ucraina au avut alegeri libere şi cu fiecare an Ucraina a progresat, nu întotdeauna uşor, spre libertate şi democraţie şi pieţe deschise, se temea de exemplul ucrainean şi se temea de reproşul implicit la adresa lui”, a spus Johnson, conform News.ro. 


19-03-2022 21:16

Forţele ruse efectuează raiduri asupra oraşului  Nikolaiev 

Raidurile aeriene ruseşti se succedau într-un ritm rapid sâmbătă la Nikolaiev, oraş din sudul Ucrainei unde în ajun zeci de soldaţi au fost ucişi într-o lovitură împotriva unei cazarme a armatei ucrainene, potrivit guvernatorului regiunii, Vitali Kim, transmite AFP.

El nu a oferit alte detalii privind pagubele sau eventualele victime, conform Agerpres. 

''Ruşii au efectuat lovituri cu rachete contra soldaţilor care dormeau. Operaţiunile de salvare continuă'', a declarat guvernatorul în legătură cu atacul de vineri. În cazarma respectivă se aflau în jur de 200 de soldaţi, numărul victimelor fiind estimat între 50 şi 100.

19-03-2022 20:59

La Kiev, 228 de persoane, inclusiv 4 copii, au fost ucise de la invazia Rusiei. Potrivit consiliului municipal, peste 900 de cetăţeni, inclusiv 16 copii, au fost răniţi. De asemenea, aproape 40 de case, șase școli și patru grădinițe au fost avariate, conform The Kyiv Independent.

19-03-2022 20:53

Papa Francisc a vizitat, sâmbătă după-amiază ,19 copii refugiați ucraineni la Spitalul de Copii Bambino Gesù din Roma, conform CNN. 

"Sfârșitul libertății în Ucraina va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova", a declarat, sâmbătă, premierul britanic.

19-03-2022 20:43

Agenția spațială a Rusiei, Roscosmos, a spus că „uneori, galbenul este doar galben”, ca un răspuns la speculațiile conform cărora cosmonauții lor s-au îmbrăcat în culorile drapelului Ucrainei, conform BBC.

Imaginile cu cosmonauții ruși purtând costume galbene cu ornamente albastre au fost interpretate ca fiind o demonstrație împotriva războiului.

Uniforma rusă standard este albastră, simplă, iar când bărbații au fost întrebați despre hainele lor, unul dintre astronauți a răspuns „a fost rândul nostru să alegem o culoare... și am strâns mult material galben”.

19-03-2022 20:24

Oficial chinez: „Sancțiunile împotriva Rusiei devin din ce în ce mai revoltătoare”

Adjunctul ministrului de Externe din China, Le Yucheng, a criticat, la un forum, sancțiunile impuse Rusiei.

„Sancțiunile împotriva Rusiei devin din ce în ce mai revoltătoare”, a spus oficialul. „Istoria a demonstrat în repetate rânduri că sancțiunile nu pot rezolva problemele. Sancțiunile vor dăuna doar oamenilor obișnuiți, vor afecta sistemul economic și financiar... și vor înrăutăți economia globală”, a continuat oficialul, citat de Sky News. 

19-03-2022 20:18

Ucraina a evacuat 190.000 de civili din zonele din prima linie prin coridoare umanitare de la începutul invaziei Rusiei, a declarat vicepremierul Irina Vereșciuk, conform Sky News. 

Într-un interviu difuzat, sâmbătă, ea a spus că toate coridoarele din regiunile Kiev și Lugansk sunt deschise, dar un coridor planificat către Mariupol funcționează doar parțial.


19-03-2022 20:10

Cel puţin 847 de civili au fost ucişi de la începerea conflictului (ONU)

Cel puţin 847 de civili au fost ucişi şi 1.399 răniţi în Ucraina de la începerea conflictului până la 18 martie, a anunţat sâmbătă Biroul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), informează Reuters, conform Agerpres.

19-03-2022 18:37

Primarul din Ivano-Frankivsk, Ruslan Marţinkiv: Dacă va fi un atac asupra oraşului, va fi unul aerian

Primarul oraşului ucrainean Ivano-Frankivsk, Ruslan Marţinkiv, şi-a exprimat temerea, sâmbătă, că localitatea pe care o administrează ar putea fi, în continuare, ţinta atacurilor aeriene ale armatei ruse.

El a declarat, pentru Agerpres, că, deşi există riscul unor atacuri din partea Rusiei, populaţia este pregătită să opună "maximă rezistenţă inamicului".

"A fost bombardat de trei ori Aeroportul din Ivano-Frankivsk şi, din această cauză, credem noi că, dacă va fi un atac, va fi unul aerian, de genul celor care au mai avut loc în Ivano-Frankivsk, Liov şi în alte zone. Se iau multe măsuri pentru a crea în oraşul Ivano-Frankivsk un climat de linişte şi, pe cât se poate, să opunem maximă rezistenţă inamicului", a afirmat Marţinkiv.

19-03-2022 18:27

Rusia și Ucraina se acuză reciproc că au minat unele rute din Marea Neagră

În timp ce Andriy Klymenko, redactorul șef al site-ului de știri BlackSeaNews, susține că Rusia a minat rute comerciale în Marea Neagră, indică The Kyiv Independent, partea rusă spune că, de fapt, forţele navale ucrainene au depus minele.

Mai mult, Rusia a avertizat, sâmbătă, cu privire la pericolul reprezentat de deriva minelor depuse de forţele navale ucrainene în Marea Neagră după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, precizând că minele ar putea ajunge în Strâmtoarea Bosfor sau chiar în Marea Mediterană, relatează AFP, conform Agerpres.

''După debutul operaţiunii militare ruse (24 februarie), forţele navale ucrainene au instalat bariere de mine în largul porturilor Odesa, Otceakov, Cernomorsk şi Iujnii'', a declarat serviciul de securitate rus (FSB) într-un comunicat, afirmând că este vorba despre mine ''perimate'', fabricate în prima jumătate a secolului XX.

19-03-2022 18:15

Activiștii ucraineni blochează camioanele la granița Poloniei cu Belarus și cer oprirea comerțului UE cu Rusia. „Fiecare produs și fiecare euro care alimentează economia rusă ucide ucraineni”, au transmis aceștia pe o pagină de Facebook dedicată protestului, notează The Kyiv Independent. 

19-03-2022 18:12

Ucraina are 562 de ruși prizonieri de război. Vicepremierul Irina Vereșciuk a declarat că Ucraina îi tratează conform normelor dreptului internațional umanitar, notează The Kyiv Independent. 

19-03-2022 17:53

Kievul cere Chinei să "condamne barbaria rusă"

China ar trebui să ia "decizia corectă" şi să se alăture altor naţiuni pentru a condamna invazia rusă în Ucraina, a declarat, sâmbătă, pe Twitter, negociatorul ucrainean Mykhailo Podolyak.

"China ar putea să devină un element important al sistemului de securitate mondial dacă ia decizia corectă de a susţine coaliţia naţiunilor civilizate şi de a condamna barbaria Rusiei", a declarat Podolyak, care este şi consilier al şefului de cabinet al preşedintelui ucrainean, conform News.ro. 

19-03-2022 17:36

Oamenii care s-au strâns, sâmbătă la amiază în Piața Victoriei din București, au plecat în marș către Ambasada Rusiei. 

19-03-2022 17:23

„Nu mai există Mariupol”

„Nu mai există Mariupol”, a povestit Liudmila, o profesoară de engleză în vârstă de 54 de ani, agenției de presă Reuters, după ce a ajuns în Zaporojie. “Am stat 10 zile într-o pivniță și nu am ieșit nici măcar o dată. Nu aveam nici apă, nici curent”, a completat ea, conform BBC.

Un alt evacuat, Serghei, în vârstă de 44 de ani, a povestit că a fugit din Mariupol cu familia, câinele și papagalul. Oamenii „se luptau pentru combustibil” pentru a scăpa din oraș, a declarat el pentru Reuters.

19-03-2022 16:47
19-03-2022 16:30

Priti Patel, ministrul britanic de Interne, a avertizat că femeile care fug din Ucraina ar putea fi spioni ruși care vin în Marea Britanie și care ar pentru a lansa atacuri în stilul celui din Salisbury, notează Daily Mail. Patel a punctat că ar fi „naiv” ca britanicii să creadă că numai bărbații pot fi o amenințare.

Amintim că fostul colonel GRU Sergei Skripal (66 ani) şi fiica sa Yulia Skripal (33 ani) au fost otrăviţi cu un agent chimic neurotoxic în oraşul Salisbury din sudul Angliei, 4 martie 2018.

19-03-2022 17:12

După sancțiunile impuse de Occident, viața rușilor s-a schimbat semnificativ, notează Pravda, ediția rusească, care susține că inclusiv piața serviciilor sexuale a suferit modificări. Sursa citată susține că prostituatele acceptă, acum, plata și în criptomonede. 

19-03-2022 16:53

Mircea Geoană: Peste două treimi din forţele surse sunt deja blocate în Ucraina 

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă, sâmbătă, că peste două treimi din forţele surse sunt deja blocate în Ucraina.

”Peste două treimi din forţele surse sunt deja blocate în Ucraina. Vedem că vin întăriri din Armenia, Georgia, Siberia, din alte zone, dar, uitându-ne la numărul de trupe, la numărul de avioane, la numărul de nave, te uiţi la ce are NATO şi ce are Rusia acuma (...) Deci nu sunt riscuri la adresa securităţii noastre”, a afirmat, sâmbătă, la Digi 24, Mircea Geoană, conform News.ro.

Acesta afirmă că Rusia înţelege mesajul forţei mai mult decât diplomaţia, de aceea NATO va continua să se întărească.

”În plus, este un element care contează, pentru că Rusia, după cum vedem, înţelege cel mai bine mesajul forţei şi nu neapărat mesajul diplomaţiei. Când văd că în termen de câteva săptămâni, 3-4 săptămâni, NATO şi-a amplificat prezenţa pe Flancul Estic, inclusiv în România, de o manieră excepţională... Am activat planuri de apărare pentru toţi aliaţii pe Flancul Estic. În clipa de faţă sunt peste 40.000 de militari sub comanda comandantului suprem aliat, avem sute de nave care stau practic în cer în permanenţă, avem sute de dispozitive, inclusiv elemente antirachetă care sunt foarte vigilente”, a mai spus Mircea Geoană.  

19-03-2022 16:25

Sute de români au ieșit, sâmbătă la amiză, în Piața Victoriei, din București, pentru susținerea Ucrainei. Oamenii au pancarte pe care sunt scrise mesaje pentru susținerea țării vecine. 

19-03-2022 16:21

Guvernul din Ucraina acuză FSB că a răpit o jurnalistă

După ce site-ul Hromadske a indicat pe Twitter că a pierdut contactul cu jurnalista sa Victoria Roschina, și Guvernul din Ucraina afirmă, într-o declaraţie publicată sâmbătă pe Facebook, că Serviciul federal de securitate rus (FSB) şi armata rusă ar fi răpit-o pe aceasta, conform News.ro. 

Vineri, site-ul Hromadske a indicat pe Twitter că a pierdut contactul cu jurnalista sa Victoria Roschina. Reporters Sans Frontières a distribuit mesajul Hromadske.


19-03-2022 16:09

Rusia susține că a distrus centre de informații radio și electronice din Odesa.

Informația a fost transmisă de ministrul rus al Apărării, conform CNN. Acesta a spus că au fost afectate centrele de informații radio și electronice din Veliky Dalnyk și Velikodolinskoe din regiunea Odesa. 

19-03-2022 15:52
Forțele ucrainene susțin că de la începutul războiului au ucis peste 14.400 de soldați ruși, 466 de tancuri, 115 elicoptere, 95 de avioane și 44 de sisteme anti-aeriene, printre altele.
19-03-2022 15:49
Nu doar oamenii și animalele lor de companie sau cele de pe lângă casă au de suferit din cauza războiului, ci și animalele sălbatice. Ukrainian Pravda a publicat, pe Twitter, o imagine cu un arici rănit grav în urma incendiilor.
19-03-2022 15:44
Statul Major Al Forțelor Armate din Ucraina a publicat pe Twitter câteva imagini cu mai multe mașini cu provizii care au fost distruse de soldații ucraineni. Acestea ar fi trebuit să ajungă la soldații ruși.
19-03-2022 15:33

Rușii au folosit imagini vechi de un an pentru a ilustra evenimentul de pe stadionul Lujniki

Nexta susține că unele imagini transmise, vineri, ca fiind de la concertul organizat pe stadionul Lujniki pentru aniversarea anexării Peninsulei Crimeea ar fi, de fapt, vechi de un an.

Fetele care apar în imaginile despre care se spune că provin de la evenimentul de pe stadionul Lujniki pot fi văzute AICI, la minutul 6:23. Imaginile au fost filmate în martie 2021. 

De asemenea, fetele apar și într-o înregistrare atribuită evenimentului din această săptămână. Înregistrarea poate fi urmărită AICI, fetele apărând la minutul 1:10:25.

19-03-2022 15:24

Leonardo DiCaprio, impresionat de o imagine cu refugiați realizată în România

Leonardo DiCaprio a postat pe contul de Instagram mai multe imagini cu refugiații din Ucraina, lăudând mai multe organizații umanitare pentru efortul depus. Printre imaginile postate se află și una realizată în România. “Victimele războiului din Ucraina au pierdut totul, de la cei dragi până la produsele de bază pentru supraviețuire”, a scris el, înainte de a mulțumi organizațiilor.
19-03-2022 15:11

Forțele ucrainene de la Kiev au reținut 127 de sabotori, inclusiv 14 grupuri de infiltrare, de când a început invazia rusă, a informat șeful administrației militare a capitalei, Mykola Zhyrnov, conform BBC.

19-03-2022 14:56

Șapte civili au murit în urma unui atac lângă Kiev

Șapte civili au fost uciși și cinci răniți în urma unui atac în Makariv, lângă Kiev, conform poliției locale, citate de Al Jazeera

19-03-2022 14:50

Turcia susține că încearcă să pună capăt războiului din Ucraina

Turcia încearcă să găsească o soluție pașnică pentru terminarea conflictului din Ucraina, a declarat Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președintelui turc, pentru Al Jazeera.

„Cu toții încercăm să facem asta. Președintele nostru a avut două convorbiri cu președintele Zelenski și cu președintele Putin de la începutul acestui război”, a transmis el. 

 

19-03-2022 13:51

China și Rusia se vor apropia ca urmare a invaziei Ucrainei, a transmis Kremlinul.

19-03-2022 13:43

Secretarul de stat pentru Apărare din Marea Britanie, Ben Wallace, a lăudat răspunsul Regatului Unit la criza din Ucraina, adăugând că mai multe echipamente sunt acum pe drum.

„Putin a fost clar în amenințările sale că toți suntem expuși riscului”, a spus el.

19-03-2022 13:26

Scene îngrozitoare au fost surprinse într-o bază militară din Nikolaiv. Potrivit unui reporter belgian, cel puțin 80 de cadavre au fost scoase din dărâmături, „cu multe altele dedesubt”.

Numărul morților nu a fost confirmat de autoritățile ucrainene.

„Se continuă căutarea cadavrelor aici, iar în același timp există o altă sirenă de raid aerian”, a spus reporterul.

19-03-2022 13:25
19-03-2022 13:21

Rusia ar fi plasat mine în Marea Neagră pentru a opri traficul navelor comerciale către Odesa

Rusia a plasat mine pe rutele marine recomandate de la Bosfor către Odesa și a lansat apoi informații false cum că minele ar aparține forțelor ucrainene, susține Andriy Klymenko, project manager la Institutul de Studii Strategice al Mării Negre și redactor-șef la BlackSeaNews, potrivit Pravda Ucraina.

„Pericol real pe mare: Rusia a minat rutele recomandate de la Bosfor la Odesa și a spus că acestea sunt mine ucrainene. O altă dezinformare periculoasă din partea inamicului”, a scris el.

Acesta a publicat un document din 18 martie, semnat de căpitanul portului din Sochi, Vyacheslav Rumyantsev, în care scria că Marina Ucrainei a plantat mine în apropierea unor porturi de la Marea Neagră, care au ajuns în larg din cauza furtunilor și acum reprezintă un pericol pentru transportul maritim în zonă.

Potrivit lui Klimenko, avertizarea rușilor eset menită să descurajeze circulația navelor comerciale în Marea Neagră.

19-03-2022 12:57

Statul major al Ucrainei susţone că aproximativ 14.400 de soldaţi ruşi au fost ucişi în primele trei săptămâni de la invazia Moscovei în ţară, relatează BBC.

Conform statului major, Moscova a pierdut o cantitate imensă de echipamente militare, inclusiv aproximativ 1.470 de transportoare blindate, 60 de tancuri şi peste 100 de avioane de luptă şi elicoptere.

19-03-2022 12:55

Ororile comise în Ucraina scot la iveală faţa cea mai întunecată a razboiului.  

19-03-2022 12:54

Rusia a desfășurat, vineri, în premieră, rachete hipersonice pe teritoriul Ucrainei. Iată ce caracteristici au aceste arme.

19-03-2022 12:06

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a avertizat că discuţiile de pace între Ucraina şi Rusia ar putea servi Kremlinului drept o "perdea de fum" pentru regruparea trupelor în vederea continuării ofensivei.

Rămâne la latitudinea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să decidă modul în care ţara sa să abordeze discuţiile de pace cu Moscova, a spus ea.

19-03-2022 11:42

Viceprimarul din Zaporojie a confirmat faptul că nouă persoane au fost ucise și 17 rănite în urma bombardamentelor forțelor ruse de vineri, la periferia orașului.

19-03-2022 11:23

Ucrainenii au lichidat al cincilea general rus

Forțele Armate ale Ucrainei au ucis încă un general rus, al cincilea de la începutul războiului. Andrei Mordvicev a fost lichidat, duminică la Cernobaevka, lângă Herson, potrivit Unian.

„Am distrus al cincilea general la Cernobaevka. Acesta este generalul locotenent Mordvicev, șeful uneia dintre armatele ruse, care a fost responsabil pentru situația din Donbass. Al cincilea general în trei săptămâni! Chiar și în al Doilea Război Mondial, din punctul meu de vedere de vedere, nu au existat astfel de cazuri când URSS a pierdut cinci generali în trei săptămâni”, a transmis consilierul Ministrului de Interne ucrainean, Vadim Denisenko.

19-03-2022 10:58

Ucraina speră să evacueze sâmbătă civili prin zece coridoare umanitare din oraşe şi centre urbane aflate în prima linie a frontului cu forţele ruse, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, ministru pentru reintegrarea teritoriilor ocupate temporar ale Ucrainei.

19-03-2022 10:55
19-03-2022 10:50

Guvernul ucrainean transmite că Serviciul federal de securitate rus (FSB) şi armata rusă au răpit-o pe jurnalista ucraineană Victoria Roschina, angajată a publicaţiei Hromadske, marţi, la Berdeansk, oraş port ocupat din regiunea Zaporojie.

19-03-2022 10:44

Negocierile pentru pace dintre Ucraina și Rusia „ar putea dura săptămâni” până s-ar ajunge la o concluzie, potrivit unui oficial ucrainean.

Pozițiile diplomaților ruși au devenit mai „adecvate”, dar discuțiile despre cerințele de securitate, retragerea trupelor și încetarea focului „pot dura mai mult” până s-ar putea ajunge la un acord.

19-03-2022 10:25

Restricţii de circulaţie la Zaporojie pentru 38 de ore

Armata ucraineană a impus restricţii de circulaţie de 38 de ore în oraşul Zaporojie, începând de sâmbătă, de la ora 14:00 GMT, informează lefigaro.fr.

Nu ieşiţi!", a transmis viceprimarul Anatoli Kurtiev.

19-03-2022 09:49

Rusia a desfășurat rachete hipersonice în Ucraina

Ministerul rus al Apărării a susținut sâmbătă dimineață că a distrus un depozit subteran din vestul Ucrainei folosind rachete hipersonice.

Depozitul din regiunea Ivano-Frankivsk ar fi conținut rachete și muniție pentru avioane, deși acest lucru nu a fost verificat independent.

Rusia susține că a distrus și centrele militare ucrainene de radio și de recunoaștere din apropierea orașului-port Odesa folosind un sistem de rachete de coastă, potrivit agenției de știri Interfax.

Rachetele hipersonice sunt capabile să călătorească de cinci ori mai repede decât viteza sunetului (761 mph), la viteze de Mach 5 și mai mari.

19-03-2022 09:42

O grădină zoologică din Kiev solicită un coridor umanitar pentru a salva animalele

Grădina zoologică se află la 25 de km nord de Kiev. Mai multe animale ar fi murit din cauza lipsei de hrană sau din cauza frigului.

Proprietarul a transmis, într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook, că în parc nu există electricitate sau gaz.

19-03-2022 09:36

112 copii ucraineni, decedați în război

Autoritățile ucrainene au confirmat faptul că 112 copii au murit în timpul războiului Rusiei.

Ucraina a mai transmis că 140 de copii au fost răniți în conflict.

19-03-2022 09:26

Ministerul Apărării din Marea Britanie notează, în raportul zilnic, că Kremlinul "nu a reuşit până acum să-şi atingă obiectivele iniţiale" şi a fost "surprins de amploarea şi ferocitatea rezistenţei ucrainene", potrivit News.ro.

19-03-2022 08:55

Ucraina a pierdut „temporar” accesul la Marea Azov, a anunţat vineri seara Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce forţele ruse strâng laţul în jurul Mariupol, principalului port ucrainean la Marea Azov.

19-03-2022 08:44

Cel puțin 40 de soldați ucraineni au fost omorâți în urma unui atac aerian rusesc asupra unei cazărmi a armatei din orașul Nikolaev.

19-03-2022 08:39

Un coridor umanitar se va deschide la Luhansk

Guvernatorul regiunii Luhansk a declarat că un coridor umanitar se va deschide în oraș sâmbătă. 

19-03-2022 08:19

Mai multe cărucioare goale au fost expuse într-o piață centrală din Liov, reprezentând numărul copiilor morți în urma războiului.

19-03-2022 08:18
19-03-2022 07:19

Ucraina susține că a distrus 12 ținte aeriene rusești

Forțele Armate ale Ucrainei au transmis că au distrus cel puțin 12 ținte aeriene rusești - două avioane, trei elicoptere, trei drone și patru rachete de croazieră.

De asemenea, un oficial ucrainean susșne că forțele armate au lovit și aerodromul Chronobaivka, unde Rusia și-a plasat o parte din flota sa.

19-03-2022 06:44

Foștii președinți ai SUA, Bill Clinton și George Bush, au depus flori la o biserică ucraineană

Doi foşti preşedinţi ai SUA, democratul Bill Clinton şi republicanul George W. Bush, şi-au manifestat sprijinul pentru Ucraina, vizitând o biserică ucraineană din Chicago, notează AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi, purtând panglici albastre şi galbene în culorile Ucrainei, au depus buchete de floarea soarelui, emblema acestei ţări, în faţa bisericii catolice Sfinţii Volodimir şi Olha înainte de a se reculege câteva clipe.

"America este unită cu poporul Ucrainei în lupta sa pentru libertate şi împotriva opresiunii", se arată într-un mesaj care însoţeşte videoclipul.

19-03-2022 06:33

Graffiti în Praga, dedicat copiilor din Ucraina, care se confruntă cu ororile războiului provocat de Rusia:

19-03-2022 06:22

Zelenski: 130 de persoane au fost salvate până acum din teatrul bombardat în Mariupol

CNN: ”Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 130 de persoane au fost salvate până acum dintr-un teatru bombardat din orașul Mariupol. Sute de civili se adăposteau acolo când au fost bombardați, miercuri. 

Zelenski a precizat că operațiunile de salvare continuă la fața locului și că, probabil, sute de oameni sunt sub dărâmături. Mariupol a fost lovit de bombardamente constante în ultimele zile, președintele francez Emmanuel Macron exprimându-și îngrijorarea față de președintele rus Vladimir Putin cu privire la această situație”.

19-03-2022 06:15

Zelenski anunţă sprijin pentru ucrainenii dislocaţi în urma invaziei ruse

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă seară sprijin pentru ucrainenii dislocaţi în urma invaziei ruse, relatează CNN, potrivit News.ro

Zelenski a transmis într-un mesaj video că miniştrii elaborează un program pentru sprjinirea celor care şi-au părăsit locuinţele sau care şi le-au pierdut în urma războiului.

Acest program prevede: cei dislocaţi vor fi ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă în zonele în care locuiesc în prezent, astfel încât aceştia să aibă din ce trăi; furnizarea de adăpost celor dislocaţi şi organizarea eforturilor de a reconstrui locuinţele distruse, după terminarea războiului; sprijin pentru familiile care adăpostesc oameni care au plecat din teritoriile ocupate sau care au plecat din zone unde au loc confruntări.

"Acestora le vor fi rambursate costurile cu utilităţile rezultate în urma găzduirii celor care şi-au părăsit casele", a precizat Zelenski.

19-03-2022 05:20

Euronews: Cresc temerile că următoarea țintă a Rusiei ar putea fi Republica Moldova

Pe măsură ce invazia rusă a Ucrainei continuă, cetățenii Republicii Moldova se confruntă cu o stare de anxietate crescută.

19-03-2022 04:22

3 cosmonauți ruși s-au prezentat la Stația Spațială Internațională purtând culorile Ucrainei

Trei cosmonauți ruși s-au prezentat la Stația Spațială Internațională purtând culorile drapelului Ucrainei: galben și albastru.  

19-03-2022 03:40

Forțele Armate ale Ucrainei au recăpătat controlul asupra a 30 de așezări din regiunea Kiev

Forțele Armate ale Ucrainei au recăpătat controlul asupra a 30 de așezări din regiunea Kiev, alungând trupele ruse care se ascundeau în spatele civililor, a anunțat Kostiantin Usov, șef adjunct al Administrației de Stat a orașului Kiev, pe contul său de Telegram.

Acest lucru a fost declarat de președintele Volodimir Zelenski în discursul video de astăzi. De la începutul invaziei, apărarea Kievului a fost condusă de comandantul Forțelor Terestre, Oleksandr Sirski.

Potrivit lui Zelenski, datorită acțiunilor profesionale și curajoase ale lui Sirski, inamicul a suferit pierderi semnificative și a fost alungat din capitală. Președintele i-a acordat lui Sirski gradul Ordinului Bohdan Kmelnitski II.

SURSA: Telegram
19-03-2022 03:22

Zelenski: Discuțiile despre pace sunt ”singura şansă” a Rusiei să-și reducă pierderile

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj în care afirmă că discuţiile despre pace şi securitate pentru Ucraina sunt ”singura şansă” pentru Rusia de a-şi reduce pierderile.

 

19-03-2022 02:43

A fost găsit avionul SUA, dat dispărut în Norvegia. Aeronava s-a prăbușit

UPDATE. O aeronavă militară a Statelor Unite cu patru oameni la bord s-a prăbușit în nordul Norvegiei, au anunțat poliția locală și Centrele Comune de Coordonare a Salvarii (JRCC) din țară.

Potrivit Reuters, aeronava MV-22B Osprey aparținând Corpului Marin al SUA participa la un exercițiu militar NATO, numit ”Cold Response”, după care a fost dată dispărută la 18.26 CET (17.26 GMT), a anunțat JRCC.

19-03-2022 02:19

Un fost oficial de rang înalt al Rusiei a demisionat după ce a condamnat războiul din Ucraina

Un fost vicepremier al Rusiei, care a criticat acțiunile Kremlinului din Ucraina, a demisionat din funcția de președinte al unei prestigioase fundații după ce un parlamentar l-a acuzat de „trădare națională” și a cerut demiterea lui.

Potrivit Reuters, este vorba despre Arkadi Dvorkovici, care a fost viceprim-ministru al Rusiei din 2012 până în 2018. Acum, el a devenit una dintre cele mai înalte personalități din Rusia care pun sub semnul întrebării războiul din Ucraina, după ce a declarat presei americane, în urmă cu câteva zile, că gândurile sale sunt la civilii ucraineni.

Comentariile sale l-au determinat pe un deputat înalt al partidului de guvernământ să ceară demiterea lui și să-l acuze că face parte dintr-o „a cincea coloană” care subminează Rusia.

Dvorkovici, în vârstă de 49 de ani, era președinte din 2018 al Fundației Skolkovo, un centru de inovare și tehnologie de la periferia Moscovei, care se autoproclamă ca un fel de Silicon Valley al Rusiei.

Vineri, Fundația Skolkovo a anunțat într-un comunicat că Dvorkovici a decis să demisioneze. El nu a putut fi contactat pentru comentarii.

19-03-2022 02:02

Primarul din Velikoburlutska a fost eliberat de forţele ruseşti

Primarul din Velikoburlutska, Viktor Tereșcenko, ”capturat” joi de către forţele ruseşti a fost eliberat vineri, a anunţat şeful Administraţiei Regionale de Stat Harkov, Oleg Siniehubov, potrivit News.ro, care citează CNN.

"Inamicul l-a eliberat pe Viktor Tereşcenko. ... Tocmai am vorbit cu el, este la spital şi primeşte tratament. Este un om bun, care stă ferm şi susţine comunitatea sa, locuitorii săi, electoratul său. Încă o dată, asta doar dovedeşte că inamicul nu va învinge şi nimeni nu va preda un centimetru din pământul nostru inamicului”, a transmis Siniehubov, vineri.

El a afirmat că forţele ruse nu au permis livrarea ajutoarelor de-a lungul coridoarelor de evacuare, aşa că oficialii locali au înfiinţat centre de ajutor logistic în oraşele din apropiere care aveau cea mai mare nevoie.

CNN precizează că nu a putut verifica informaţia. 


19-03-2022 01:47

Un avion militar al SUA, care aparținea trupelor NATO, a fost dat dispărut în Norvegia

O aeronavă militară a Statelor Unite cu patru oameni la bord s-a prăbușit în nordul Norvegiei, au anunțat vineri poliția locală și Centrele Comune de Coordonare a Salvarii (JRCC) din țară.  

19-03-2022 01:13

Uniunea Europeană trimite grăniceri în Republica Moldova

Uniunea Europeană (UE) a semnat un acord cu Republica Moldova prin care le permite agenţilor din cadrul Frontex să ajute grănicerii moldoveni - depăşiţi de afluxul de refugiaţi din Ucraina, anunţă Comisia Europeană (CE).  

19-03-2022 00:48

Zeci de oameni au murit la Mikolaiv

Kyiv Independent: ”Zeci de oameni au murit la Mikolaiv după bombardamentele și atacurile aeriene din 18 martie. Oleksandr Senkevici, primarul Mikolaivului, a declarat că orașul a fost atacat de la o distanță mică, așa că nu a fost timp să mai sune sirenele de avertisment aerian.”

19-03-2022 00:31

Trupele militare ale Rusiei au ajuns în centrul orașului Mariupol, unde se duc lupte grele

Primarul Mariupol, Vadim Boichenko, a declarat pentru BBC că luptele au ajuns în centrul orașului, confirmând informațiile anterioare ale Rusiei.

În Mariupol, mai mulți civili sunt încă prinși sub dărâmături, iar peste 80% din clădirile rezidențiale sunt fie deteriorate, fie distruse.

Președintele Zelenski a declarat că doar 130 de persoane au fost salvate din subsolul teatrului orașului, care a fost bombardat miercuri. Se bănuiește că aproximativ 1.300 de oameni sunt încă acolo.

19-03-2022 00:38
Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 23. 9,7 milioane de ucraineni au fugit din țară sau au fost strămutați în Ucraina
Război în Ucraina, ziua 23. 9,7 milioane de ucraineni au fugit din țară sau au fost strămutați în Ucraina

Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a patra săptămână. Lovituri aeriene au vizat zone rezidențiale din Kiev și Harkov. Scandalos este că Moscova neagă că ar ținti așezările civililor și dă vină pe Occident că ar falsifica imaginile.

Război în Ucraina, ziua 22. SUA confirmă că un american a murit în Cernigău. 90% din Mariupol este distrus
Război în Ucraina, ziua 22. SUA confirmă că un american a murit în Cernigău. 90% din Mariupol este distrus

Război în Ucraina, ziua 22. Bombardamentele rusești au terorizat marile orașe ucrainene. În Kiev, încă un bloc de locuințe a fost distrus, iar în sud, Mariupolul se transformă în ruine.  

Război în Ucraina, ziua 21. Ministrul ucrainean al Apărării: Situaţia rămâne dificilă, mai ales în sud şi est
Război în Ucraina, ziua 21. Ministrul ucrainean al Apărării: Situaţia rămâne dificilă, mai ales în sud şi est

Război în Ucraina, ziua 21. Bombardamentele rusești au terorizat marile orașe ucrainene. În Kiev, încă un bloc de locuințe a fost distrus, iar în sud Mariupolul se transformă în ruine.

Război în Ucraina, ziua 23. 9,7 milioane de ucraineni au fugit din țară sau au fost strămutați în Ucraina
Război în Ucraina, ziua 23. 9,7 milioane de ucraineni au fugit din țară sau au fost strămutați în Ucraina

Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a patra săptămână. Lovituri aeriene au vizat zone rezidențiale din Kiev și Harkov. Scandalos este că Moscova neagă că ar ținti așezările civililor și dă vină pe Occident că ar falsifica imaginile.

Război în Ucraina, ziua 22. SUA confirmă că un american a murit în Cernigău. 90% din Mariupol este distrus
Război în Ucraina, ziua 22. SUA confirmă că un american a murit în Cernigău. 90% din Mariupol este distrus

Război în Ucraina, ziua 22. Bombardamentele rusești au terorizat marile orașe ucrainene. În Kiev, încă un bloc de locuințe a fost distrus, iar în sud, Mariupolul se transformă în ruine.  

Război în Ucraina, ziua 21. Ministrul ucrainean al Apărării: Situaţia rămâne dificilă, mai ales în sud şi est
Război în Ucraina, ziua 21. Ministrul ucrainean al Apărării: Situaţia rămâne dificilă, mai ales în sud şi est

Război în Ucraina, ziua 21. Bombardamentele rusești au terorizat marile orașe ucrainene. În Kiev, încă un bloc de locuințe a fost distrus, iar în sud Mariupolul se transformă în ruine.

Recomandări
Este oficial. Coaliția PSD-PNL-UDMR îl va susține pe Crin Antonescu la Președinția României: ”Este o situație de criză”
Este oficial. Coaliția PSD-PNL-UDMR îl va susține pe Crin Antonescu la Președinția României: ”Este o situație de criză”

Este oficial. Liderii PSD, PNL, UDMR şi ai grupului minorităților au anunțat, luni, că au căzut de acord să susțină un candidat comun la președinția României în persoana lui Crin Antonescu, fost președinte al liberalilor.  

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Belgrad. Proteste față de liderii Serbiei, după tragedia din gara Novi Sad
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Belgrad. Proteste față de liderii Serbiei, după tragedia din gara Novi Sad

Zeci de mii de persoane au manifestat duminică, la Belgrad, pentru a le cere liderilor sârbi să îşi asume responsabilităţile în dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad. 

Târgul de Crăciun din Craiova, cel mai lăudat din România, are prețuri ”ca afară”. Cât a ajuns să coste un banal porumb fiert
Târgul de Crăciun din Craiova, cel mai lăudat din România, are prețuri ”ca afară”. Cât a ajuns să coste un banal porumb fiert

Pentru că sunt ademenitoare, gustările, dulciurile și băuturile calde au mare succes la târgurile de iarnă. Cei care vin cu familia cheltuiesc și 100 de lei la o singură plimbare, doar ca să-și facă micile pofte.