Putin ar fi dat termen armatei ruse să captureze întregul Donbas până la 1 iulie

62262133

Preşedintele rus Vladimir Putin ar fi dat termen armatei ruse să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Lugansk la 1 iunie şi la cele ale regiunii Doneţk până la 1 iulie.

Astfel, în prima zi a lunii iulie să fie cucerit întregul bazin carbonifer Donbas, în estul Ucrainei, relatează marţi agenţia de presă Unian, citând serviciile de informaţii ucrainene.

Planurile Kremlinului prevăd la început cucerirea întregii regiuni Lugansk, au declarat surse din serviciile secrete ucrainene pentru postul de televiziune '24-îi kanal'.

Având în vedere că situaţia este mult mai dificilă pentru invadatori în regiunea Doneţk, pentru ocuparea acesteia le-a fost alocată o perioadă mai mare de timp, până la 1 iulie, şi trupele ruse agresoare au renunţat să cucerească concomitent întreaga zonă a Donbasului (din care fac parte regiunile Lugansk şi Doneţk), susţin respectivele surse din serviciile de informaţii ucrainene, scrie Agerpres.

Administraţia militară regională ucraineană din Lugansk precizase anterior că aproximativ 95% din teritoriul regiunii se află deja sub ocupaţie rusă.

La ora actuală, lupte înverşunate se dau la Severodoneţk, centrul administrativ al regiunii Lugansk din 2014 după ce separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova au ocupat o parte din această regiune.

Şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, Serhii Gaidai, declarase anterior că trupele ruse controlează deja "o parte" din Severodoneţk, unde se dau lupte de stradă, dar că nu există pericolul încercuirii trupelor ucrainene de aici.

După ce a renunţat la cucerirea Kievului în prima etapă a invaziei, în faţa rezistenţei acerbe a forţelor de apărare ucrainene, Kremlinul s-a concentrat pe ocuparea regiunilor Doneţk şi Lugansk în graniţele lor dinainte de 2014. La 24 februarie, Rusia a început un război împotriva Ucrainei, primul act major de agresiune împotriva unui stat independent în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62263006
Italia renunţă la restricţiile privind intrarea în ţară a turiştilor. Iată de când se aplică
Călătorii şi turiştii care sosesc în Italia nu vor mai trebui să prezinte începând de miercuri dovezile care atestă că s-au vaccinat, recuperat sau testat împotriva noului coronavirus.
62262025
A doua condamnare pentru crime de război: Doi ruși au primit 11 ani și jumătate după ce au bombardat o școală din Ucraina
Un tribunal ucrainean a condamnat, marți, doi soldați ruși la 11 ani și jumătate de închisoare pentru bombardarea unui oraș din estul Ucraine.
62261673
Ce vrea Rusia să facă cu 152 de cadavre ale unor combatanți ucraieneni descoperite în Azovstal
Armata rusă a descoprit cadavrele a 152 de combatanţi ucraineni în oţelăria Azovstal, la Mariupol, în sud-esrtul Ucrainei, şi este pregătită să le predea Ucrainei, anunţă marţi Ministerul rus al Apărării.